Fiscalitatea în România - Studiu de Caz pe Taxa pe Valoarea Adăugată

INTRODUCERE

Motto: “Impozitele, până la urmă, sunt cotizaţiile pe care le plătim pentru privilegiul de a fi membrii unei societăţi organizate.” (Franklin D. Roosevelt)

Fiscalitatea este unul dintre domeniile care a trecut prin cele mai importante transformări în decursul ultimilor zece ani; din păcate, aceste modificări au avut loc fie prea lent, fie prea brusc, astfel încât mediul fiscal s-a întipărit de multe ori în conştiinţa contribuabililor ca fiind un factor de instabilitate în dezvoltarea sistemului economic românesc.

Mediul de afaceri recunoaşte progresele în materie legislativă, precum armonizarea cu cadrul de reglementare european sau introducerea cotei unice de impozitare. Totuşi, capacitatea administrativă deficitară rămâne veriga slabă a sistemului fiscal românesc.

Evoluţia remarcabilă în ceea ce priveşte legislaţia fiscală care a început în anul 2004 prin unificarea reglementărilor fiscale într-un singur Cod a fost, din nefericire, umbrită uneori de incapacitatea statului de a-şi respecta principiile fundamentale asumate. Eficienţa şi certitudinea impunerii, stabilitatea şi predictibilitatea sistemului fiscal reprezintă principii esenţiale pentru o economie viabilă.

FISCALITATEA. ASPECTE GENERALE

Potrivit DEX-ului fiscalitatea este definită ca „ansamblul legilor, reglementărilor şi modalităţilor de impozitare.”

O altă definiţie vede fiscalitatea ca fiind "totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procură acestuia o parte covârşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuţie specifică şi un anumit rol regulator în economie”

Mircea Ştefan Minea şi Cosmin Flavius Costaş susţin în “Fiscaliatea în Europa la inceputul mileniului III” că „fiscalitatea este un instrument eficient în serviciul unei politici care se traduce printr-o anumită viziune asupra vieţii în comun, organizată de către componente ale puterii specializate în gestionarea serviciilor publice pentru a căror bună funcţionare este necesară colectarea unor resurse financiare.

Fiscalitatea şi-a creat pe parcurs o imagine negativă, deoarece ea este percepută de către contribuabili „drept o formă de costrângere exercitată de către stat, care prin intermediul unor anumite metode scoate din buzunarele cetăţenilor anumite sume de bani câştigate cu greu şi deci bine meritate de aceştia” . A privi lucrurile numai dintr-o asemenea viziune este incorect pentru că fiscaliatea este un domeniu foarte complex, este mai curând un „rău necesar”.

Idealul natural, dar naiv al contribuabililor, este evident de a nu suporta nici un impozit, dar acesta este un ideal irealizabil. Singura problemă veritabilă este cea a alegerii între diferite sisteme de fiscalitate.

Sistemul fiscal este mijlocul prin care se acoperă de către stat cheltuielile publice cu care acesta se confruntă, precum şi obiectivul politicii fiscale la îndemâna Guvernului pentru realizarea unei politici economice a statului respectiv.

Veniturile publice sunt veniturile realizate de administraţiile publice şi servesc la finanţarea cheltuielilor publice. Iar toate sumele vărsate de agenţii economici administraţiilor publice, fără o contraprestaţie imediată sau direct individualizată constituie prelevări obligatorii.

Vărsămintele în cauză cuprind trei mari categorii:

• impozitele;

• taxele;

• contribuţii sociale.

Impozitele sunt definite ca fiind „prelevări pecuniare impuse persoanelor fizice şi juridice, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contrapartidă directă în vederea acoperirii cheltuielilor publice şi realizării intervenţiei economice şi sociale a puterii publice.”

Taxele reprezintă plăţi efectuate de către persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate de organele de stat sau instituţiile publice, cu ocazia primirii, întocmirii, eliberării unor acte ori a rezolvării unor interese legitime ale părţilor.

Contribuţiile reprezintă alături de impozite şi taxe, mecanisme de constituire a resurselor financiare publice, care reflectă sumele ce se plătesc, în mod obligatoriu sau facultativ de către persoanele fizice şi juridice în vederea constituirii unor resurse financiare publice din care se acoperă cerinţe sau acţiuni din domeniul public.