Folosirea pârghiei impozitelor pentru influențarea activităților economico-sociale

Capitolul I - Impozitele ca parghie financiara. Tipologia impozitelor, functiile si rolul acestora.

1.1 Impozitele ca parghie financiara

Analizand etimologia conceptului de “parghie”, observam ca acesta provine din fizica, fiind adaptat domeniului economic, avand ca insemnatate in acest sens, utilizarea diverselor categorii financiare in ipostaza de instrumente capabile sa influenteze activitatea economico-sociala in ansamblu precum si pentru indepliniea anumitor obiective. Astfel intelegand mai bine geneza notiunii de parghie economica.

Utilizarea acestei categorii de instrumente are ca baza obiectiva interdependenta dintre procesele si relatiile economice financiare cu procesele economice reale, ceea se se concretizeaza intr-o alta interdependenta, aceea dintre fluxurile financiare si fluxurile reale pe care se grefeaza aceste instrumente, adica insasi baza obiectiva a finantelor.

Acest lucru ne sugereaza ca diferitele categorii fianciare precum impozitele, cheltuielile, bugetul, creditul sau asigurarile, se pot constitui ca parghii economico-financiare numai in cazul in care acestea concura la rezolvarea si solutionarea unor neajunsuri in plan economico-social, in conditii favorabile si deasemenea prin realizarea unei cointeresari a factorilor implicati.

Din aceasta perspectiva deducem faptul ca prin parghiile economice se pot exercita anumite influente asupra diverselor activitati din sfera economica sau sociala in scopul ameliorarii si imbunatatirii performanelor acestora, avand ca efect solutionarea unor difunctionalitati eventuale in cadrul mecanismului economico-financiar.

Conceperea unor astfel de parghii este realizata din perspectiva finantelor publice de catre decidentii din cadrul acestei sfere, acestia urmarind in principal manifestarea unui impact benefic al acestora, dar in acelasi timp nu este de neglijat si posibilitatea obtinerii unor rezulatate benefice si prin folosirea anumitor mijloace aflate la dispozitia sferei finantelor private.

De remarcat este faptul ca cele mai cunoscute si utilizate parghii financiare sunt cele apartinand sectorului finantelor publice, un loc central fiind ocupat de impozite, contributii obligatorii stabilite de catre autoritatile publice, taxe, precum si modalitatile si formele in care resursele financiare sunt repartizate si utilizate.

Din punct de vedere al scopurilor urmarite prin aplicarea unei parghii economico-financiare, se pot identifica doua tipuri majore de influente:

• Influentă Stimulatorie – manifestata in cazul in care se acorda o importanta deosebita cointeresarii acelor factori direct implicati in realizarea unui obiectiv prin intermediul dtimularii financiare

• Influenta Inhibatorie – prin care se urmareste ingradirea efectelor actiunii unor factori cu impact nociv asupra obiectivului de realizat, neexcluzand chiar si penalizarea materiala a factorilor implicati.

Instrumentele de interventie a statului in economie sunt desemnate cu termenul de “parghii”, distingandu-se cele cu caracter financiar (impozitele, taxele, subventiile, transferurile), dar si cele cu caracter economic – sau non-financiare – (preturile si tarifele). Multitudinea interconditionarilor dintre ele permite apecierea parghiilor ca un sistem a carui principala trasatura o reprezinta fiabilitatea.

Deasemenea, in literatura de specialitate, parghia financiara este definita ca fiind un flux de natura financiara care contribuie la atingerea diverselor obiective din sfera economico-financiara, fiind totodata un instrument ce face parte din politica financiara.

Impozitul este considerat ca fiind o parghie financiara principala, acesta constituind nu doar o modalitate de procurare a resurselor financiare publice, ci si o forma de dirijare a consumului, de stimulare a dezvoltarii investitiilor, de sporire a chimburilor externe, precum si de corijare a unor evolutii negative proceselor si relatiilor economico-sociale. Se remarca conceptia lui Maurice Duverger care subliniaza rolul din ce in ce mai crescut al impozitului care se releva prin implicarea acestei categorii economice in reglarea si functionarea activitatii economico-sociale.

Ipostaza de parghie financiara princiala a impozitului mai este redata si prin faptul ca acesta are un rol important pentru infaptuirea politicii economice, financiare si sociale a statului.

Efectele pozitive ale utilizarii parghiilor economico-financiare pot fi mai reduse sau mai ridicate ca urmare a felului in care acestea au fost elaborate si inglobate in mecanismul economic.

Rolul principal al unei parghii financiare consta in suplinirea potentialelor defecte ce caracterizeaza functionarea mecanismului economiei, precum si ameliorarea disfunctionalitatilor acestuia.

1.2 Impozitele – elementele tehnice si structura sistemului actual de impozite

• Elemnetele tehnice ale ipozitului

Pentru ca prelevarea de resurse fnanciare la dispozitia statului sub forma impozitelor sa se poata realiza, trebuie sa existe o serie de elemente tehnice si de reglementari prin intermediul carora se constutuie contextul tehnico-legislativ precum si organizatoric referitor la instituirea, asezarea si incasarea acestora.

Impozitul se caracterizeaza prin urmatoarele elemente tehnice constitutive: subiectul impozitului, suportatorul impozitului, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota de impozitare, asieta.

1) Subiectul impozitului – numit si platitorul impozitului – reprezinta persoana fizica sau juridica care are responsabilitatea stabilita prin lege de a plati impozitul. Tot cu semnificatia de subiect al impozitului se foloseste si notiunea de contribuabil care desemneaza persoana fizica sau juridica care are obligatia de a plati impozite sub forma unor parti din venitul sau averea sa catre stat.

2) Suportatorul impozitului – numit si destinatarul impozitului – reprezinta persoana fizica sau juridica care trebuie sa suporte efectiv plata impozitului, prin acordarea unei parti a puterii sale de cumparare ceea ce va avea ca efect o reducere a venitului sau averea sa. Suportatorul poate sau nu sa coincida cu subiectul impozitului.

3) Obiectul impozitului – numit si materie impozabila – este reprezentat de diversele forme ale valorii sub care se intalnestsc veniturile si averile sau de catre orice activitate producatoare de valoare ce intra sub incidenta actului de impozitare.

4) Sursa impozitului – constituie valoarea din care se face plata impozitului, respectiv venitul sau averea.

5) Unitatea de impunere – desemneaza unitatea de masura ce constituie baza de dimensionare a materiei impozabile.

6) Cota de impozitare – numita si cota impozitului – semnifica dimensiunea, de obicei, procentuala a impozitului ce se preia la o unitate de materie impozabila, sau suma instituita ca impozit pe unitatea de masura a unui obiect impozabil.

7) Asieta – reprezinta cumulul de metode si modalitati tehnice utilizate de catre autoritatile fiscale pentru asezarea, calcularea, urmarirea si incasarea impozitelor la dispozitia statului ca venit al acestuia.