Fondurile Structurale și de Coeziune

FONDURILE STRUCTURALE ŞI DE COEZIUNE

Rezumat

Politica de coeziune, adoptata de Uniunea Europeană nu se poate materializa fără exis-tenţa unor fonduri structurale. Disparitatile economice şi sociale dintre ţările membre ale Uniu-nii Europene, precum şi între regiunile apartinând UE sunt reduse prin intermediul acestor ins-trumente. Integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 şi utilizarea fondurilor structu-rale, în prezent şi în viitor, reprezinta o oportunitate care contribuie la dezvoltarea economica a ţării noastre. Scopul politicii de coeziune este de a susţine dezvoltarea economică în toate zonele şi regiunile UE. Însă, dezvoltarea economică poate părea un deziderat greu de atins de către re-giunile slab dezvoltate care nu au capacitatea de a atrage fondurile europene. Fenomenul de concentrare a procesului de creştere prin absorbţia mai consistentă a fondurilor în zonele dez-voltate a statelor membre, rămâne un obstacol în calea reducerii disparităţilor. Zonele şi regiu-nile dezvoltate au capacitate de absorbţie şi gestionare a fondurilor în timp ce zonele mai puţin dezvoltate sunt deseori incapabile de a le atrage şi utiliza. Astfel de zone trebuie să se confrunte cu provocarea de a crea cadrul capabil să absoarbă şi să utilizeze fondurile.

Cuvinte cheie: fonduri structurale, politica de coeziune, dezvoltare economică, programe operaţionale, absorbţia fondurilor.

1. Introducere

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană în noiembrie 1993, consolidarea coeziunii economice si sociale a devenit, din punct de vedere ofi-cial, unul dintre obiectivele Uniunii Europene, pe lângă înfiintarea pietei interne si a Uniunii Economice si Monetare. De-a lungul istoriei integrării europene postbelice s-a acordat tot mai multă importantă coeziunii. Însă, pe măsură ce Uniunea se extindea, realizarea coeziunii econo-mice si sociale a devenit mai dificilă, deoarece statele membre deveneau tot mai eterogene.

Respectarea principiului unitate în diversitate este unul dintre obiectivele Uniunii Euro-pene. Un deziderat, însă, greu de atins, întrucât, disparităţile existente între statele fondatoare, încă din momentul constituirii Uniunii Europene, s-au accentuat pe măsura creşterii în intensitate a integrării şi a etapelor succesive de extindere. În acest moment, Uniunea Europeană cuprinde 27 de state care formează o comunitate şi o piaţă internă de peste 493 milioane de cetăţeni, dispa-rităţile de natură economică şi socială între aceste ţări şi cele 268 de regiuni fiind semnificative . Aşadar, o regiune din patru are Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor mai mic decât 75% din media PIB a celor 27 de state. Credibilitatea UE depinde de capacitatea de a da răspunsuri pe măsură pentru diferite probleme, într-o varietate de scenarii, în condiţiile acesteo noi ordini euro-pene şi mondiale .

Politica de coeziune reprezintă instrumentul comunitar prin care se promovează conver-genţa economică. Necesitatea acesteia a apărut odată cu integrarea ţărilor mai puţin dezvoltate şi cu adâncirea procesului de liberalizare a circulaţiei bunurilor şi a factorilor de producţie. Feno-menul se datorează pieţei, care nu este în masură să genereze o convergenţă economică, ci mai degrabă realizează o accentuare a divergenţelor.