Forme ale Fraudei Fiscale și Premise ale Producerii Acesteia

Capitolul 1

Evaziunea fiscală: concept şi forme

1.1 Conceptul de evaziune fiscală

Multitudinea obligaţiunilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor şi nivelul acestora au făcut să stimuleze, din cele mai îndepărtate timpuri şi până în prezent, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee şi metode de eludare a obligaţiunilor fiscale. Aceştia urmăresc aproape întotdeauna să pună interesele lor înaintea interesului general al societăţii. Cei mai mulţi contribuabili consideră impozitul mai mult ca pe un prejudiciu şi nu ca o legitimă contribuţie la efectuarea cheltuielilor publice; ei văd cu ochi răi organele financiare care, pe calea impozitelor şi taxelor le micşorează venitul, patrimoniul. Este bine de ştiut că, încă din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au căutat să-şi reducă obligaţiile fiscale, recurgând la cele mai variate şi ingenioase metode.

„Sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor, a înşela fiscul se consideră, în mentalitatea curentă ca o probă de pricepere, de abilitate, nu de necinste; a plăti ceea ce fiscul pretinde este considerată o dovadă de naivitate, şi nu de conduită civică, de integritate. Există prin urmare, în însăşi natura omenească acest spirit de a se sustrage de la obligaţiile fiscale, creându-se un fel de sentiment de amoralitate fiscală.”

Condiţia obligatorie a unei dezvoltări economice sănătoase şi de durată este ca sistemul fiscal practicat să fie echitabil, sau în cel mai rău caz, cât mai puţin inechitabil. În realizarea acestui deziderat fundamental, evaziunea fiscală constituie un obstacol important, cu implicaţii de natură economică, dar şi socială. Pe plan economic, evaziunea fiscală influenţează negativ desfăşurarea concurenţei, iar sub aspect social determină creşterea obligaţiilor fiscale suportate de restul contribuabililor şi nemulţumiri în rândul populaţiei unei ţări.

Încă de la început trebuie precizat că evaziunea fiscală este o noţiune destul de dificil de precizat,în sensul că nu există o definiţie atotcuprinzătoare a fraudei fiscale.

Această imprecizie provine de la diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna, mai

mult sau mai puţin, acelaşi fenomen complex – neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor lor fiscale. Se vorbeşte adesea de evaziune fiscală legală, de evaziune ilegală, de

fraudă legală sau legitimă, de fraudă ilegală, de evaziune internaţională, de paradisuri fiscale

sau de refugii fiscale, de fraudă la lege sau economie subterană.

“Prima definire a evaziunii fiscale a fost dată între cele două războaie mondiale. Conform acesteia, frauda îmbracă o concepţie extensivă, noţiunea de evaziune fiscală fiind inclusă în cea de fraudă, concepţie susţinută de Lerouge.

Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale este însă acela de „artă de a evita căderea în câmpul de atracţie a legii fiscale”, concept care aparţine lui Charpentier.

Cel de-al treilea concept aparţine lui Maurice Duverger care considera evaziunea fiscală ca un termen generic ce desemnează o fugă din faţa impozitelor. Ulterior, acelaşi Maurice Duverger afirma simplu şi concis: „există evaziune fiscală, în sensul propriu al cuvântului, când cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plăteşte, fără ca obligaţia acestuia să fie transmisă unui terţ.” În acest caz, se observă că se doreşte a se face o delimitare clară între evaziune fiscală şi fenomenul de repercusiune care ţine de difuziunea impozitelor.

Oreste Atanasiu considera evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de „totalitatea procedeelor ilicite şi licite cu ajutorul cărora cei interesaţi de sustrag total sau în parte averea lor, obligaţiilor stabilite prin legile fiscale”. Spre deosebire de această definiţie care acoperă atât mijloacele licite cât şi pe cele ilicite folosite de contribuabili în eludarea legilor fiscale, în doctrină este dată şi o definiţie conform căreia prin evaziune fiscală se înţelege „ansamblul sustragerilor intenţionate de la obligaţiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei cu ajutorul unor acte similare sau numai aparent reale.””

Autorii Moraru Dan, Nedelescu Mihai, Stănescu Cristina şi Preda Oana ,în lucrarea lor „Finanţe publice. Sinteze, aplicaţii, teste-grilă”, definesc evaziunea fiscală ca fiind rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii şi nepriceperii legiuitorului, a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată, ca şi cei care provoacă această evaziune.3

Bistriceanu Gheorghe şi Popescu Gheorghe în lucrarea „Bugetul de stat al României”,

Editura Universitară, Bucureşti 2007, definesc evaziunea fiscală ca fiind sustragerea, prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine.