Impactul Politicii Monetare asupra Domeniului Imobiliar

Capitolul I

Obiectivele si mecanismele de transmitere a politicii monetare – notiuni teoretice

Politica monetară reprezintă o componentă de bază a politicii economice, alături de alte componente, în principal, politica bugetară si politica fiscală şi are ca misiune principală reglarea volumului mijloacelor de plată utilizabile pe piaţa bunurilor şi serviciilor, prin folosirea de instrumente specifice (în principal, operaţiunile de openmarket, facilităţile permanente, rezervele bancare minime obligatorii), în vederea realizării obiectivelor finale ale politicii economice.

Înţelegerea procesului de transmisie a politicii monetare este vital pentru elaborarea şi implementarea politicii monetare. Aceasta însă se dovedeşte a fi destul de dificil de realizat, chiar şi în economiile dezvoltate unde există un oarecare grad de incertitudine privind această înţelegere.

Politica monetară reflectă acţiuni întreprinse de banca centrală sau de autoritatea monetară a unei ţări (sau zone monetare) cu privire la lichiditatea economiei în vederea realizării obiectivelor politicii economice. Prin urmare, misiunea politicii monetare o reprezintă reglarea lichidităţii economiei astfel încât aceasta să dispună de un volum suficient de lichidităţi în vederea asigurării funcţionării sale normale şi a dezvoltării echilibrate.

Asigurarea unei creşteri economice durabile reprezintă obiectivul principal al oricărei politici economice naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv, politica monetară, în calitate de componentă principală a politicii economice, trebuie să asigure corelarea volumului mijloacelor de plată disponibile cu nevoile economiei

În condiţiile în care moneda se găseşte într-o cantitate insuficientă împiedică întreprinderile să-şi dezvolte investiţiile şi, prin urmare, încetineşte creşterea economică.

Aceasta întrucât o ofertă de monedă mai mică comparativ cu cererea determină şi, prin urmare, scumpirea creditelor, care, la rândul său, antrenează scăderea cererii de credite şi, în consecinţă, reducerea cererii de bunuri şi servicii. Pe de altă parte, creşterea ratelor creşterea ratelor de dobândă de dobândă antrenează intrarea în ţară de capitaluri străine speculative, care determină aprecierea monedei naţionale şi, prin urmare, frânarea exporturilor şi stimularea importurilor. Pentru a corecta o asemenea tendinţă, banca centrală trebuie să stimuleze creaţia monetară.

În situaţia inversă, când moneda se găseşte într-o cantitate mai mare comparativ cu cererea antrenează o serie de dezechilibre şi reacţii în lanţ. Scăderea ratelor de dobândă determină ieftinirea creditelor, care antrenează creşterea cererii de bunuri şi servicii. În condiţiile în care oferta de produse nu răspunde cererii, se înregistrează o creştere generalizată a preţurilor şi, prin urmare, a inflaţiei. La rândul ei, inflaţia antrenează o serie de perturbaţii. Inflaţia prin cerere se repercutează asupra costurilor de producţie şi determină o scădere a competitivităţii produselor naţionale atât în interiorul ţării cât şi în exterior. Astfel, se reduc exporturile şi se amplifică importurile, înregistrându-se un deficit al balanţei de plăţi externe, care determină deprecierea monedei naţionale. În această situaţie, acţiunea băncii centrale trebuie să aibă în vedere frânarea creaţiei monetare în scopul susţinerii cursului de schimb.

Pentru atingerea obiectivelor finale, băncile centrale au la dispozitie anumite instrumente, prin intermediul cărora influentează, implicit, si domeniul imobiliar. Aceste instrumente sunt variabile monetare care pot fi manevrate de de banca centrală (operatiunile de open – market, rata dobânzii de refinantare, rezervele minime obligatorii) în scopul atingerii obiectivelor finale.

I.1 Obiectivele specifice ale politicii monetare cu impact asupra domeniului imobiliar

Obiective specifice ale politicii monetare se referă la următoarele:

- ţintirea agregatelor monetare;

- ţintirea cursului de schimb;

- ţintirea ratei dobânzii;

- o „bună alocare” a resurselor financiare ale naţiunii

Stabilirea ratei dobânzii în calitate de obiectiv specific (intermediar) al politicii monetare presupune ca banca centrală să fie în măsură să o controleze, întrucât nivelul şi evoluţia ei influenţează, în mod direct, comportamentul agenţilor nefinanciari în materie de consum şi de economisire, precum şi opţiunea deţinătorilor de capital între investiţii şi plasamente. Astfel, nivelul ratei dobânzii trebuie să fie suficient de atractiv pentru a stimula economisirea şi pentru a asigura o selecţie satisfăcătoare a investiţiilor, fără să frâneze excesiv creşterea economică.

Pe plan intern, rata dobânzii influenţează cererea de credite, volumul investiţiilor, ocuparea forţei de muncă, arbitrajul dintre titlurile financiare şi monedă, şi implicit cererea globală, iar pe plan extern are un impact însemnat asupra fluxurilor de capital pe termen scurt.

Utilizarea cursului de schimb în calitate de obiectiv specific al politicii monetare presupune supravegherea evolutiei de către banca centrală, în scopul evitării efectelor nefavorabile ale variatiilor pronuntate înregistrate de nivelul său.