Managementul Riscului de Lichiditate

Cap I Teorii financiare privind conceptual de lichiditate bancara

1.1 Teorii privind lichiditatea

Teoria preferinţei pentru lichiditate

Teoria preferinţei pentru lichiditate a fost dezvolatată de către John Maynard Keynes,în cadrul acesteia ,echilibrul ratei dobânzii stabilindu-se în termenii cererii şi ofertei de monedă.

Punctul de pornire al acestei analize îl constituie considerarea a două categorii principale de active preferate de populaţie pentru conservarea averii : banii şi titlurile pieţei de capital.

Pe ansamblul economiei ,cantitatea totală de avere trebuie să fie egală cu cantitatea de obligaţiuni oferite plus cantitatea de monedă oferită.De asemenea ,cantitatea de obligaţiuni şi de monedă pe care populaţia doreşte să le deţină (şi care reprezintă cererea) trebuie să fie egale cu suma totală a averii deţinute.

Dacă se notează :-oferta de titluri cu Ot;

-oferta de monedă cu Om;

-cererea de titluri cu Ct;

-cererea de monedă cu Cm;

Se poate scrie : Ot+Om=Ct+Cm

Dacă se separă termenii monetari de cei care exprimă titluri,atunci:

Ot-Ct=Cm-Om,

ceea ce înseamnă că ,dacă piaţa monetară este în echilibru ,respectiv cerera de monedă este egală cu oferta de monedă(Cm=Om) ,se va produce un echilibru şi pe piaţa obligaţiunilor,respective Ot=Ct.

Determinarea ratei dobânzii în condiţii de echilibru urmează acelaşi raţionament ,atât prin luarea în considerare a cererii şi ofertei de titluri ,precum şi prin scrierea ecuaţiei cererii şi ofertei de monedă.

Acest model al preferinţei pentru lichiditate ,care analizează piaţa monetară,reprezintă echivalentul analizei caracteristice pieţei obligaţiunilor.

În practică,abordarea diferă, întrucât luând în considerare doar două tipuri de active,moneda şi obligaţinile ,preferinţa pentru lichiditate ignoră orice efecte ale ratei dobânzii asupra activelor reale.

Modelul preferinţei pentru lichiditate determină nivelul ratei dobânzii pornind de la analiza unor factori precum :modificări ale veniturilor,nivelul preţurilor şi oferta de monedă.

Potrivit definiţiei date monedei de J.M.Keynes ,în structura acesteia sunt incluse numerarul (care nu produce dobândă ) şi depozitele la vedere (care sunt purtătoarele unor niveluri scăzute ale dobânzii). Astfel, se presupune că moneda prezintă o rată a rentabilităţii egală cu rata dobănzii rd Dacă această rată creşte,atunci rata de rentabilitate a depozitelor scade ,comparative cu rentabilitatea obligaţiunilor şi ,potrivit teoriei,cererea de monedă se diminuează.

Astfel ,se poate constata că între cererea de monedă şi rata dobânzii există o relaţie negativă.Dacă se utilizează conceptual cost de oportunitate,care defineşte nivelul dobânzii la care se renunţă prin nedeţinerea de active(obligaţiuni) ,atunci nivelul acesteia creşte dacă rata dobânzii la obligaţiuni creşte Astfel,banii sunt mai puţin preferaţi,iar cantitatea oferită trebuie să scadă.

Aplicarea practică a modelului preferinţei pentru liciditate necesită cunoaşterea modului în care diferite variabile ,precum nivelul veniturilor şi preţurilor ,influenţează modificări în nivelul ratei dobânzii.pentru evidenţierea efectelor unui factor asupra ratei dobânzii se consideră că toţi ceilalţi rămân constanţi.

Potrivit analizei lui Keynes ,cererea pentru monedă este determinată de doi factori:

a.nivelul veniturilor;

b.nivelul preţurilor;

a. Efectul veniturilor se manifestă în următoarele situaţii:

-atunci când economia se află în expansiune şi nivelul veniturilor sporeşte,populaţia va manifesta o preferinţă pentru deţinerea de monedă , ca rezervă a valorii;

-în aceleaşi condiţii de creştere economică ,populaţia realizează un volum mai mare de tranzacţii utilizând moneda ,de unde rezultă preferinţa pentru deţinerea acestui tip de active;