Managementul Riscului Ratei Dobânzii la BCR

Conceptul de risc al ratei dobânzii

Activitatea băncilor, ca intermediari în circuitul capitalurilor are drept sursă principală de venit dobânda, respectiv marja de dobândă. Aceasta din urmă reprezintă diferenţa dintre veniturile încasate sub formă de dobânzi pentru creditele acordate şi plasamentele băncilor remunerate pe principiul dobânzii, şi cheltuielile efectuate sub formă de dobânzi corespunzătoare resurselor mobilizate. Rolul de intermediar în circuitul capitalurilor deţinut de bănci s-a redus de-a lungul timpului datorită evoluţiei pieţelor de capital, obligând astfel băncile să găsească alte surse de majorare a veniturilor sale, activitatea de intermediere realizată de banci rămânând, totuşi, predominantă.

Din punctul de vedere al băncii, dobânzile sunt de două categorii:

- Dobânda percepută – este dobânda pe care băncile o încasează de la clienţii lor în calitate de debitori, corespunzător creditelor acordate. Aceasta este o marime ce depinde de mai mulţi factori: inflaţia, nivelul cheltuielilor cu operaţiunile bancare, riscul perceput, rezerva minimă obligatorie precum şi un profit acoperitor.

- Dobânda bonificată – reprezintă remunerarea disponibilităţilor băneşti ale titularilor de conturi constituite ca depozite la bancă; depozite care constituie baza creditelor acordate ulterior de către bancă. Dobânda bonificată depinde şi ea de alţi factori, precum: inflaţia, dobânda de refinanţare şi ratele dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale concurente.

Cele două categorii de dobânzi sunt interdependente, aflându-se într-o strânsă corelaţie, în sensul că dobânda percepută se stabileşte pornind de la nivelul dobânzii bonificate, ţinând cont şi de nivelul marjei dobânzii şi de rezerva minimă obligatorie depusă la banca centrală.

În cadrul veniturilor şi cheltuielilor bancare un aport deosebit îl are dobândă, aceasta reprezentând de altfel şi obiect al politicilor, procedeelor şi practicilor în vederea optimizării acestui element şi, implicit al creşterii eficienţei activităţii bancare şi a profitului bancar.

Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului, sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcţionalităţii băncii.

Riscul ratei dobânzii este determinat de fluctuaţia ratelor dobânzii care duce la schimbări în veniturile şi cheltuielile băncii, valoarea economică a activelor, pasivelor şi poziţiilor extrabilanţiere. Riscul dobânzii afectează pe toţi participanţii la relaţiile de credit, dar angajarea băncii deopotriva şi în calitate de debitor şi în calitate de creditor determină o angajare extrem de riscantă a băncilor. Pe de altă parte băncile se angajează nu numai în operaţiuni curente sau pe termen scurt, ci şi în operaţiuni pe termen lung, în condiţiile în care nivelul dobânzii stabilit parcurge numeroase momente ce pot fi nefavorabile băncilor

Riscul ratei dobânzii este o componentă a riscului de piaţă, care reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apar ca urmare a fluctuaţiilor pe piaţă ale ratei dobânzii.

Apariţia şi dezvoltarea riscului ratei dobânzii se află sub influenţa unor factori endogeni, importanţi pentru gestionarea riscului, în sensul că, acţionându-se asupra lor se poate minimiza expunerea la risc şi a unor factori exogeni, determinaţi de evoluţia condiţiilor economice generale.

În categoria factorilor endogeni se poate include: strategia băncii, volumul şi structura activelor şi pasivelor bancare, calitatea portofoliului de credite, eşalonarea scadenţei creditelor şi scadenţa fondurilor atrase.