Modalități de înfăptuire a evaziunii fiscale legale și implicațiile acestora

Cap1. Consideraţii generale privind evaziunea fiscalǎ

Incǎ din cele mai vechi timpuri contribuabilii au urmǎrit de a se sustrage parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale ce le revin, punậndu-și interesele lor inaintea interesului general al societaǎţii.

Controlul fiscal are ca obiectiv verificarea modului de calculare, declarare, evidenţiere şi plată a obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice către stat, urmărind combaterea şi diminuarea evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscalǎ „este rezultanta imperfecţiunilor, neclaritǎţilor și inadeverenţelor legislaţiei fiscale, precum și a metodelor de determinare a bazelor impozabile și a impozitelor ”ˡˡ.

In literatura romậneascǎ de specialitate² „evaziunea fiscalǎ se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cǎrora cei interesaţi sustrag in totalitate sau in parte materia lor impozabilǎ obligaţiilor stabilite prin legile fiscale ”.

Ministerul Finanţelor Publice definește evaziunea fiscalǎ ca „sustragere totalǎ sau parţialǎ de cǎtre unii contribuabili, persoane fizice sau juridice prin diverse forme, de platǎ a obligaţiilor faţǎ de buget ”.

Organele financiare se confruntǎ în economia de piaţǎ cu un fenomen evazionist ca urmare a încercǎrii de sustragere de sub incidenţa legii a unor venituri impozabile substanţiale datoritǎ faptului cǎ legislaţiei îi lispsesc anumite reglementǎri și este imperfectǎ.

Dupǎ 1989 au apǎrut transferuri ilegale de capital, sustrageri de mari proporţii, acte de contrabandǎ, abuzuri și înșelelǎciuni, falsuri în documente care atestǎ importul sau exportul, scoateri uriașe de valutǎ din ţarǎ, metale preţioase și bunuri din patrimoniul cultural naţional.

Evaziunea fiscală poate fi ilicită, având un caracter fraudulos şi evaziunea fiscală licitǎ, legală sau tolerată. Se poate face o distincţie între frauda fiscală, care constituie un fapt illicit de natură penală şi evaziunea fiscală propriu-zisă, care nu implică fapte care să întalnească elementele unei infracţiuni

Datoritǎ unor reglementǎri juridice în care capitalul de stat a avut de suferit în favoarea capitalului privat creșterea și diversificarea agenţilor economici au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor pentru înfiintarea agenţilor economici noi înfiinţaţi.

Inregistrǎrile fictive în contabilitate, înfiinţarea unor agenţi economici avand ca scop efectuarea unei singure operaţiuni comerciale neînregistratǎ în evidenţe și apoi abandonate în totalitate, distrugerea intenţionatǎ de documante, diminuarea cotei de adaos comercial practicat, folosirea unor evidenţe duble, întocmirea și prezentarea de date false în balanţe și bilanţuri, ascunderea unor activitǎţi comerciale, nedeclararea sucursalelor, a punctelor de lucru, a depozitelor, prezentarea de documente false privind operaţiunile de import-export, au facut necesarǎ luarea de decizie a unor mǎsuri de combatere și prevenire a fenomenului de evaziunii fiscale.

In anii tranziţiei au apǎrut fapte penale de mare complexitate, prin existenţa unei economii subterane caracterizatǎ prin infiltrarea pieţelor finaciar-bancare de cǎtre structurile infracţionale și încercarea acestor structuri de a prelua controlul asupra unor importante sectoare ale economiei naţionale.

Evaziunea fiscalǎ este diferitǎ pe felurile de impozite și taxe de la un an la altul.

1.1 Conceptul de evaziune fiscalǎ

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetului locale, bugetului asigurărilor sociale de stat etc. de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili.

Maurice Duverger afirma: „existǎ evaziune fiscalǎ, în sensul propriu al termenului, cậnd cel care ar trebui sǎ plǎteascǎ impozitul, nu îl plǎtește, fǎrǎ ca obligaţia acestuia sǎ fie transmisǎ asupra unui terţ ”.