Modalități de Înfăptuire a Funcției Finanțelor de Reglare a Economiei și Efectele Lor

1. Funcția finanțelor publice de reglare (stabilizare) a economiei

Existenţa unei asemenea funcţii a finanţelor publice se înscrie în contextul asumării de către stat sau alte organisme publice a unui rol activ în economie, fie prin implicare indirectă în acţiuni economice, fie în mod indirect prin influenţarea activităţilor economice private. Prin îndeplinirea acestei funcţii, finanţele publice mijlocesc contracararea unor fenomene cu caracter destabilizator (recesiunea, criza, şomajul etc.) care perturbă procesele economice şi sociale pe de o parte, respectiv stimularea evoluţiei pozitive a acestor procese, pe de altă parte.

Aşadar, funcţia finanţelor publice, de reglare/stabilizare a economiei exprimă capacitatea acestora de a mijloci reglarea diverselor procese economice, mai ales prin stimularea unora sau inhibarea altora pentru asigurarea evoluţiei sale ascendente.

Suportul obiectiv al îndeplinirii funcţiei reglatoare a finanţelor publice rezidă în intercondiţionarea ce caracterizează derularea proceselor materiale consumatoare sau generatoare de resurse cu procesele băneşti – financiare de constituire, distribuire şi cheltuire a fondurilor publice.

Funcţia de reglare (stabilizare) a economiei s-a fundamentat teoretic prin doctrina intervenţionist-statală în viaţa economică şi socială, găsind teren prielnic în condiţiile manifestării tot mai intense a dereglărilor mecanismelor pieţei, în societatea modernă, odată cu apariţia ciclicităţii acesteia.

Impactul posibil reglator al finanţelor publice asupra activităţilor economice şi sociale poate fi sintetizat pe următoarele direcţii principale:

1.1 reglarea sau stabilizarea anticiclică;

1.2 stimularea expansiunii (creşterii) economice;

1.3 modernizarea, restructurarea şi adaptarea economiei la cerinţele pieţei interne şi externe.

1.1 În ce priveşte primul aspect, manifestarea acestei funcţii constă în utilizarea tehnicilor şi instrumentelor financiare ca mijloace pentru contracararea crizei economice ca fenomen real sau posibil a se produce şi ale şomajului, urmărind asigurarea unei anumite stabilităţi a producţiei şi ocupării forţei de muncă, respectiv atenuarea oscilaţiilor ciclice, determinată de alternarea perioadelor de prosperitate cu cele de declin economic.

Ciclul economic reprezintă perioada de la începutul unei contracții a activității economice de asamblu până la începutul celei următoare. Acesta cuprinde două faze: faza de expansiune și depresiunea.

Faza de expansiune este caracterizată prin:

• Creșterea producției, venitul național, gradului de ocupare a forței de muncă, salariilor, vânzărilor, profitului;

• afaceri prospere și credit ieftin;

• creșterea cursului titlurilor de valoare.

La un moment dat, ca expresie a epuizării sau a limitării posibilităților de creștere a eficienței utilizării factorilor de producție, apar factori pertubatori, care frânează expansiunea:

• scăderea productivității;

• reducerea ratei profitului;

• dezechilibre care se reflectă în:

1. fluctuația și scăderea cursurilor titlurilor de valoare;

2. scumpirea creditului;

3. restrângerea creditelor și investițiilor.

Când fenomenele de criză economică (stagnarea sau scăderea producției, creșterea numărului de falimente și someri) se propagă în întregul sistem economic, se instalează o nouă fază:

Depresiunea. În această fază, caracterizată prin dezechilibre economice (oferta > cererea), întreprinderile adoptă măsuri de:

- reducere a costurilor;

- înlocuire și modernizare a capitalului fix;

Ieșirea din criza (depresiune) are loc astfel:

• prin modernizarea capitalului fix, crește cererea de capital fix și circulant, stimulând producția în ramurile respective;

• aceasta determină creșterea gradului de ocupare în ramurile ce produc bunuri de productie;

• având venituri mai mari, cei care muncesc își sporesc cererea de bunuri de consum, absorbind și înviorand producția în întreprinderile care le produc, crescând gradul de ocupare a forței de muncă și în acest sector.

Evoluția ciclică are o determinare obiectivă, dar agenții economici și guvernele promovează măsuri pentru atenuarea undelor ciclului economic și în special a recesiunii și a efectelor negative pe care aceasta le generează.

Măsurile anticriză se fundamentează pe:

• adevărurile formulate de știința economică;

• cunoașterea interdependențelor economice;

• informare promptă și reală asupra evoluției activității.

Prima realizare în acest sens aparține economistului englez J.M. Keynes și datează din deceniile 4-5 ale secolului al XX-lea.