Organizarea și conducerea gestiunii financiar bugetare la Primăria Iași

CAPITOLUL 1

Organizarea şi funcţionarea Primǎriei Municipiului Iaşi

1.1 Organizarea administraţiei publice locale

Termenul administraţiei provine din limba latină, de la substantivul „administer”, care se traduce prin: agent, servitor sau, într-un alt sens, instrument. Verbul ’’administro” înseamnă a da o mână de ajutor, a conduce sau a dirija.

În dicţionarul limbii române, verbul „a administra” înseamnă a conduce, a cârmui, iar pentru “administraţie” găsim următoarea interpretare: “totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, secţie sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituţii sau agent economic”.

În limbajul curent, termenul administraţie este utilizat în mai multe sensuri. Astfel, în primul rând, prin administraţie se poate înţelege: conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului; sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă; conducerea unui agent economic sau instituţii social-culturale; un compartiment: direcţie, secţie, sector, serviciu, birou din unităţile direct productive sau instituţii social-culturale, care nu desfăşoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Dintre multiplele sensuri ale termenului de administraţie, preocupările teoretice s-au axat, în principal, pe clarificarea noţiunii de administraţie publică, considerată ca formă de exercitare a puterii executive în stat, datorită importanţei pe care o reprezintă cunoaşterea exactă a acestei activităţi, a modului în care trebuie să fie organizată realizarea ei în practică. De organizarea administraţiei publice, depinde în mare măsură înfăptuirea rolului statului în organizarea şi conducerea societăţii.

În al doilea rând, sintagma “administraţie publică” desemnează acea activitate care constă în organizarea şi asigurarea executării nemijlocite a prevederilor Constituţiei, a tuturor actelor normative şi a celorlalte acte juridice emise de autorităţile statului, activitate realizată de către autorităţile administraţiei publice. Se desprinde astfel, pe de o parte, poziţia administraţiei publice în cadrul diferitelor activităţi ale autorităţilor locale, iar, pe de altă parte, cele două elemente componente esenţiale şi indispensabile ale administraţiei publice şi anume, elementul structural-organic şi elementul funcţional.

În condiţiile statului de drept, în care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor administrative şi autonomia administrativă constituie coordonate fundamentale, structurile organizatorice şi funcţionale ale administraţiei sunt organizate atât la nivelul statului, respectiv al colectivităţii naţionale, cât şi la nivelul colectivităţilor locale, unde funcţionează administraţia publică locală. Cunoaşterea şi aprofundarea relaţiilor structurale între administraţia publică centrală sau locală ca subsisteme distincte ale sistemului social global şi celelalte elemente care formează subsisteme distincte ale sistemului social, permite conturarea rolului administraţiei publice şi a funcţiilor sale în cadrul societăţii.

Caracterizând administraţia publică drept o activitate în principal organizatorică, desprindem poziţia de intermediar pe care o deţine, între planul conducerii politice şi planul unde se realizează deciziile politice. Această caracteristică nu exclude activitatea de conducere – ca activitate creatoare – în administraţia publică, la anumite dimensiuni şi în cadrul unor limite.

Se apreciază că activitatea de conducere realizată de către administraţia publică se desfăşoară la un nivel inferior subordonat conducerii realizate prin Parlament, dar superior conducerii de la nivelul regiilor autonome sau al societăţilor comerciale cu activităţi productive, de prestări –servicii sau social – culturale.

În sensul Legii privind finanţele publice locale din 1998 se defineşte termenul de autoritate a administraţiei publice locale astfel “autorităţi ale administraţiei publice locale – consiliile locale, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca autorităţi deliberative, şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti ca autorităţi executive”.

De asemenea, pentru abordarea problematicii propuse este necesară definirea termenului de instituţie publică, precizare introdusă în Legea privind finanţele publice nr. 72/1996: “Instituţiile publice, în sensul prezentei legi, cuprind Preşedinţia, Guvernul, ministerele, celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi instituţiile de stat de subordonare centrală şi locală, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora „.

Conform acestei definiţii, din punct de vedere al finanţelor publice, sunt instituţiile publice cele care îndeplinesc următoarele condiţii :

• Sunt instituţii ale statului de drept care desfăşoară activitate politică sau executivă, reprezentând puterea şi administraţia de stat în România. Sunt instituţii care compun la nivel central sau local, aparatul puterii administraţiei de stat;

• Sunt instituţii de stat care îşi desfăşoară activitatea în stânsă legătură cu bugetul public, privind resursele financiare constituite în cadrul acestuia, la nivel central, local sau prin fonduri speciale pentru acoperirea cheltuielilor, pe destinaţii specifice stabilite prin clasificaţia bugetară.

Într-o altă abordare instituţiile publice produc bunuri publice care se distribuie de regulă în mod gratuit, urmărind satisfacerea la un nivel maxim posibil a cerinţelor consumatorilor sau la preţuri accesibile consumatorilor.