Organizarea și funcționarea trezoreriei statului român

INTRODUCERE

Conceptul de trezorerie apare ca rezultat al unei lungi evolutii istorice, care a condus mai întai , la identificarea notiunii de “monedă publică”, apoi la centralizarea acesteia sub o autoritate unică, insarcinată sa vegheze la respectarea unui ansamblu de reguli speciale (regulile contabilitatii publice)

Gestiunea banului public constituie o misiune esentiala a trezoreriei. În prezent, chiar in perioada de echilibru bugetar, sau de uşoara dezechilibrare, Trezoreria Statului este investită cu o misiune importantă: asigurarea ritmicitătii si corectitudinii procesului de încasare a veniturilor bugetare si de efectuare a cheltuielilor exigibile, ea veghind totodata şi asupra amenajarii temporale si spatiale a fondurilor necesare realizării celui de-al doilea deziderat (realizarea cheltuielilor exigibile)

La intersecţia tuturor mişcarilor de fonduri se releva, întradevar, problema echilibrului Trezoreriei Publice, care constituie responsabilitatea zilnică a Directiei Generale a Trezoreriei Statului, echilibrul care are de fapt prioritate asupra tuturor celorlalte, deoarece Statul nu se poate afla în situaţia încetarii plătilor fară a antrena consecinţe economice, sociale şi politice al căror impact este perfect previzibil.

În acest sens, administrarea Trezoreriei Statului reprezintă o funcţie de încredere, pe care o îndeplinesc funcţionarii publici de elita.

Capitolul 1

TREZORERIA STATULUI ÎN ROMÂNIA. FUNCŢIILE, ROLUL SI IMPORTANŢA ACESTEIA

1.1. Necesitatea înfiinţarii Trezoreriei Statului.

Măsurile întreprinse, după anul 1989, pentru trecerea la economia de

piaţă, au determinat, în primul rând, modificări esenţiale în domeniul finanţelor publice, fără de care nu se putea asigura trecerea la noua economie.

Trecerea la economia de piaţă a condus la crearea în cadrul Ministerului Finanţelor Publice a unui sistem propriu al trezoreriei statului pentru urmărirea execuţiei bugetare, astfel încât gestionarea fondurilor publice să se asigure pe criterii de eficienţă şi în condiţii de siguranţă şi protejare faţă de orice risc.

La începutul anului 1990, primele măsuri cu caracter financiar au fost cu privire la modificarea relaţiilor dintre unitaţile economice şi stat, respectiv vărsamintele din profit.

Este pentru prima dată când, in România, se stabileşte obligaţia de a vira către stat o parte din profitul realizat, înlocuindu-se sistemul de regularizare totalitar cu bugetul de stat.

Au fost stabilite noi raporturi între autoritatea centrală şi locală pe linia sprijinului financiar ce urmeaza a fi acordat bugetelor locale. Astfel, bugetele locale au fost echilibrate, cu sume defalcate din impozitul pe venit, din TVA si s-au introdus subvenţii cu destinaţie specială şi anume pentru investiţii privind soluţionarea problemelor de interes public (apă, termoficare, transport în comun, etc.), precum şi pentru protecţia socială.

În noul cadru politic, economic, juridic creat după anul 1989, un rol important a revenit mecanismului financiar. Acesta trebuie să asigure stabilitatea economică, echilibrele materiale, financiare şi valutare ale ţării, echilibrul economic general. O componentă importanta a mecanismului financiar o reprezintă finanţele publice.

După anul 1990 a fost adoptată în procedură de urgenţă Legea nr. 10/1991 a finanţelor publice, lege care a constituit o adevarată cartă financiară a României prin care au fost adoptate principiile de elaborare, aprobare şi execuţie a bugetului public naţional, a fost instituită noţiunea de buget de stat, şi pentru prima dată, legea conferă o adevarată autonomie bugetelor ce compun bugetul general.

În domeniul execuţiei financiare au fost aplicate măsuri cu caracter de reformă prin care să se asigure condiţii optime pentru administrarea resurselor financiare ale statului.

Pană în anul 1990 execuţia de casă a bugetului de stat era efectuată de către Banca Naţională a României, Ministerului Finanţelor revenindu-i numai rolul de conducere a execuţiei bugetare şi de încheiere a contului general anual de execuţie bugetară.

Datorită schimbărilor intervenite în organizarea şi funcţionarea sistemului bancar din România, statul şi-a revizuit modul de organizare şi funcţionare a execuţiei bugetare.

Astfel s-a trecut de la execuţia de casă prin Banca Naţională la execuţia de casă prin sistemul trezoreriei statului integrat în activitatea Ministerului Finanţelor.

Prin acest sistem au fost create condiţiile necesare ca organele abilitate ale statului să supravegheze în mai bune condiţii constituirea resurselor financiare publice şi utilizarea acestora în scopul pentru care au fost alocate.

S-a trecut la elaborarea unui nou cadru legislativ, care prevedea noi atribuţii în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, atribuţii legate de crearea unui sistem propriu pentru urmărirea execuţiei bugetare, cu ajutorul căruia să se coordoneze în mod eficient, problemele politicii financiare de care răspunde, asa cum se procedeaza în majoritatea ţarilor cu economie de piaţă.

Necesitatea înfiinţarii acestui sistem propriu al Statului a fost dată şi de teoria demonstrată conform căreia, acesta nu îşi poate exercita pe deplin suveranitatea financiară decât dacă reuşeşte să centralizeze totalitatea serviciilor financiare şi dacă încaseaza toate veniturile la care are dreptul, în vederea finanţarii cheltuielilor pe care le-a angajat.

În acest scop, pentru funcţionarea unui mecanism al centralizarii fondurilor s-a instituit Trezoreria Finanţelor Publice, in baza Hotărârii Guvernului nr. 78 / 1992, organizată în toate judeţele ţării în cadrul unitaţilor administrativ teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

1.2. Premisele înfiinţarii Trezoreriei Statului.

Procesul înfiinţării Trezoreriei Publice a reprezentat o etapa importantă în planul separării finanţelor publice de cele private (reprezentate de băncile comerciale), reprezentând o premisa de necontestat în întărirea rolului Ministerului Finanţelor Publice în realizarea disciplinei bugetare

Premisele care au creat cadrul favorabil înfiinţarii trezoreriei, în România,

au fost :

1 - reorganizarea băncilor şi consecinţele acesteia asupra finanţelor publice ;

2 - schimbarea concepţiilor privind administrarea şi utilizarea resurselor financiare publice ;

3 - cerinţele şi posibilitaţile reale de asigurare a echilibrului finanţelor publice, prin intervenţii pornite în fazele de urmărire a execuţiei bugetare ;