Politica Financiara a Intreprinderii și Implicațiile Acesteia

I. Mediul de desfasurare a activitatii financiare a intreprinderii si problematica politicii financiare a acesteia

1.1. Raporturile financiare ale intreprinderii

Viata economico-financiara a unei intreprinderi nu poate fi conceputa in afara mediului in care functioneaza si evolueaza; din acest mediu intreprinderea isi colecteaza resursele si tot in cadrul lui efectueaza plati, restituiri de fonduri etc.

Intreprinderea este o combinatie de factori materiali (capital economic) cu factori umani, un agent economic, o entitate, un centru de decizie, care evolueaza intr-un mediu complex, format din patru universuri interdependente si anume:

1.Universul economic

2.Universul financiar

3.Universul social

4.Universul statal

Ca agent economic, intreprinderea intra in relatii cu alti agenti pe care ii intalneste pe diferite piete in care se schimba bunuri si servicii pe baza de moneda.Cantitatile de marfuri oferite si solicitate, precum si preturile sunt variabile, ceea ce influenteaza echilibrul, astfel ca intreprinderea este supusa unor legi economice.

Aceste schimburi dau nastere universului financiar, care apare simultan, ca o componenta a universului economic, organizat pe pietele sale proprii, prin care se schimba active financiare si moneda.

Agentii economici si financiari, ce se intalnesc pe diferite piete si intre care apar variate raporturi, constituie contextul social in care functioneaza si evolueaza intreprinderea.Acesti agenti pot fi grupati, in functie de piete, in urmatoarele grupe principale:

- Furnizori, pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de materii prime si servicii;

- Clienti, pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de produse si servicii;

- Salariati si conducatori, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata muncii;

- Actionari sau asociati, imprumutatori si intermediari financiari, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata financiara etc.

Intre intreprindere, pe de o parte, si diferitele persoane fizic si juridice, pe de alta parte, au loc, asa cum s-a mai aratat, variate raporturi, care vizeaza cumparari si vanzari de marfuri si servicii, angajari si plata drepturilor de personal, formarea capitalurilor proprii si imprumutate.

De asemenea, intreprinderea are raporturi cu:

1.Diferite organe statale, care se concretizeaza in plata impozitelor si taxelor sau primirea de subventii si alocatii de la bugetul statului.

2.Societati de asigurare catre care intreprinderea achita prime de asigurare si de la care va beneficia, in anumite situatii, de plata unor despagubiri.

3.Organe de asigurari sociale, fata de care intreprinderea are obligatii banesti privind formarea unor fonduri necesare asigurarii conditiilor de trai in conformitate cu legislatia in vigoare.

Totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti necesare realizarii variatelor activitati economice, sociale, culturale la nivel de intreprindere reprezinta legatura acesteia cu mediul de functionare a acesteia.

1.2. Problematica politicii financiare a inteprinderii

In vederea desfasurarii activitatii sale intreprinderea trebuie sa dispuna de capitaluri. Acestea sunt necesare pentru constituirea aparatului tehnic de productie, adica a activelor imobilizate, precum si pentru achizitionarea obiectelor muncii, respectiv a activelor circulante.

Capitalurile trebuiesc colectate de pe piata financiara la un nivel care sa acopere integral nevoia de resurse financiare a intreprinderii.

In functie de provenienta resurselor cu ajutorul carora se constituie si sporeste capitalul intreprinderii, deosebim doua modalitati de finantare:

• finantare interna si

• finantare externa

In cadrul celor doua modalitati se intâlnesc mai multe metode cu ajutorul carora se mobilizeaza o diversitate de resurse care asigura procesele de finantare.

Finantarea interna se realizeaza atunci când se face apel la urmatoarele resurse:

• profitul net sau profitul ramas dupa plata dividendelor,

• amortizarea activelor imobilizate, sume din valorificarea activelor imobilizate scoase din functiune sau din vânzarea celor de prisos

• fondurile asimilate celor proprii.

Finantarea externa presupune constituirea, iar ulterior sporirea capitalului firmei cu ajutorul:

• aporturilor in natura sau in bani ale viitorilor proprietari

• contributii ale statului, ale unor colectivitati publice si organisme specializate

• emisiunea si vânzarea de noi actiuni,

• emisiunea si vânzarea de obligatiuni, contractarea de imprumuturi bancare, practicarea creditului comercial, sau a creditului leassing.

Principalele metode de creare si apoi de sporire a capitalului firmelor sunt:

• metoda aportului in bani si in natura,

• metoda autofinantarii,

• metoda creditarii,

• metoda finantarii bugetare.