Reforma Impozitării Veniturilor Persoanelor Fizice în România

CAPITOLUL 1

-Aspecte generale privind venitul impozabil al persoanelor fizice-

1.1 Scurt istoric si principalele tendinte ale evolutiei impozitului pe venit

Impozitul pe venit, a apărut în evoluţia societăţii omeneşti, în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinat de necesităţile întreţinerii materiale si a celor ce exercitau forţa publică.

Aprecierea globală, în vederea impozitării veniturilor realizate de către persoanele fizice reprezintă o tendintă bine definită, în aproape toate statele din lume, fiind cea mai importantă resursă financiară a statului si cea mai veche, cunoscută încă din antichitate.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice, apare ca unul din impozitele cele mai complexe datorită a două împrejurări. Prima se referă la vointa legiuitorilor de a asigura un minim de justete fiscală combinând personalizarea impozitului cu discriminarea fiscală care tine seama de originea veniturilor si de clasa acestora. A doua împrejurare rezidă în interventionismul fiscal care se manifestă printr-o multitudine de dispozitii speciale care îngreunează mecanismul asezării si stabilirii impozitului.

În acceptiune generală, impozitul este o formă de prelevare a unei părti din veniturile si/sau averea persoanelor la dispozitia statului în vederea constituirii resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Această prelevare este constituită din plăti către stat cu titlu definitiv si nerambursabil, odată făcute, ele sunt utilizate numai la finantarea unor actiuni si obiective necesare membrilor societătii. Toate persoanele fizice care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau detine o anumită avere, sunt obligate să participe prin impozite la constituirea fondurilor statului, prelevarea făcându-se fără contraprestatie sau fără vreun echivalent direct si imediat din partea statului în favoarea contribuabilului.

După Constantin Tulea „impozitele reprezintă în zilele noastre obligaţii pecuniare, pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice şi juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit şi contraprestaţie imediată şi folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice şi ca instrumente de influenţarea comportamentului plătitorilor, astfel încât interesele acestora să fie armonizate cu interesele individuale ale oamenilor.”

Impozitul, este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui aparitie si evolutie se împleteste cu cea a statului si a relatiilor bănesti si constă în plata bănească, obligatorie, generală, definitivă si nereciprocă, efectuată de persoane fizice în favoarea bugetului de stat în cuantumul si la termenele precis stabilite de lege, fără obligatia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct si imediat.

Pentru toate societătile, impozitele constituie o necesitate întrucât ele reprezintă principalul alimentator cu venituri bănesti a bugetului, dar si importante instrumente de politică financiară, economică si socială. Astfel, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice .

Vreme îndelungată, impozitele erau datorate regelui si stăpânului feudal sau clerului, fiind reprezentate sub forma sumelor în bani dar si de dările în natură şi prestaţiile obligatorii în muncă. Astfel, datorită acestui fapt, noţiunea de impozite avea o semnificaţie mult mai largă, cuprinzând toate acele contribuţii obligatorii, sub formă bănească dar şi în natură, atât în favoarea statului, cât şi în favoarea stăpânului şi bisericii.

1.2 Impozitul pe venit în contextul reformei fiscale

Reforma fiscală, a urmărit formarea unui sistem coerent, echitabil si eficient, cu scopul de a putea face fată cerintelor asezării economiei si reconsiderării rolului statului în activitatea economică.

Impozitul pe venit a apărut o dată cu necesitatea de a stabili o legătură directă între sursa de venituri si obligatia fiscală. Prima încercare pentru introducerea impozitului pe venit în România a fost realizată în 1909 prin proiectul de lege al lui Costinescu si concretizat mai târziu în legea din 1923 prin care se stabileau veniturile impozabile, cotele impozabile pentru fiecare venit. În tara noastră veniturile realizate în perioada 1949-1977, de persoanele fizice au fost supuse unei impuneri separate în functie de provenienta acestora. Trecerea la economia de piată a făcut necesară adoptarea unui sistem de impunere mai flexibil tinând seama de puterea contributivă a fiecărui plătitor de impozit. Ca urmare, în anul 1991 a fost instituit impozitul pe salarii, la care erau supuse veniturile sub formă de salarii, si alte drepturi salariale realizate de către persoanele fizice române sau străine, pe teritoriul României. Veniturile din lucrări de litere, artă si stiintă, veniturile liber-profesionistilor, veniturile din închirieri de clădiri si terenuri, veniturile din colaborări etc. au continuat să fie impuse si după 1989, potrivit vechilor reglementări legale, în cote progresive pe transe.