Structura Surselor de Finanțare a Întreprinderii

1. Prezentarea generală a întreprinderii

- Obiectul de activitate desfăşurat de S.C. “BERMAS” S.A. se conretizează în producerea şi comercializarea berii, a malţului şi a subproduselor rezultate din procesul tehnologic de fabricare al acestora, activitate care face parte din ramura “Industria alimentară” – subramura “Fabricarea băuturilor”.

- Conducerea societăţii comerciale

Consiliu de administraţie:

- ANISOI ELENA – Preşedinte

- DRĂGAN SABIN-ADRIAN – Membru

- VESCAN MARIA-AURORA – Membru

Conducere executivă:

- ANISOI ELENA – Director General

- CROITOR OCTAVIAN - Director Tehnic

- ŢEBREAN IRIDENTA – Director Economic

- SÎNGEAP CRISTINA – Director Comercial

2. Structura surselor de finanţare

Prin structura financiară a unei întreprinderi se întelege raportul existent între finanţările pe termenn scurt şi cele pe termen lung. Selectarea mijloacelor de finanţare externă şi ponderea acestora în raport cu finanţarea internă reprezintă un aspect principal al politicii financiare a întreprinderii. În acest fel se decide asupra ponderii creditelor de treyorerie faţp de capitalul permanent, dar şi asupra structurii capitalului permanent.

Capitalul permanent se compune din fonduri proprii ale întreprinderii şi din împrumuturi pe termen lung şi mijlociu şi acoperă activele imobilizate şi o parte a stocurilor de exploatare (active circulante). Resursele de trezorerie sunt formate din credite bancare pe termen scurt, precum şi din credite comerciale, adică datoriile faţă de furnizori.

Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă o deciyie important de politică financiară.

Structura financiară este o variabilă care nu depinde însă numai de întreprindere, de obiectivele sale de creştere economic, de rentabilitatea scontată sau de riscurile pe care consimte să şi le assume. Structura financiară este influenţată şi adesea determinată de acţionari, de bănci sau alţi împrumutători, de stat, ca şi de conjuncture economico-financiară: stuaţia pieţei financiare, oscilaţiile ratei dobânzii, devalorizării monetare etc.

În ultima instanţă, adoptarea unei structuri financiare este determinată de creditor, care are în vedere riscul la care se expune creditând întreprinderea.

Asigurarea la timp a resurselor pentru acoperirea financiară a investiţiilor este o necesitate de prim ordin şi un obiectiv al finanţelor întreprinderii. Asigurarea din timp a resurselor pentru investiţii are în vedere capitalul propriu existent sau posibilităţile certe de lărgire a acestuia, cât şi eventualele împrumuturi contractate cu băncile sau alte instituţii financiare.

Pentru societăţile pe acţiuni sursa iniţială pentru finanţarea investiţiilor se poate constitui sub forma unui capital social, prin emisiunea de acţiuni care face ca fiecare cumpărător să devină coproprietar al întrprinderii. În funcţie de sursele utilizate, se conturează două căi de finanţare a investiţiilor:

- Finanţarea prin fonduri proprii

- Autofinanţarea – sau finanţare internă

- Creşteri de capital: - noi aporturi în numerar

- încorporarea rezervelor

- conversiunea datoriilor

- Finanţarea prin angajamente la termen:

- Apelul la economiile publice

- Împrumut de la instituţiile specializate

- Credite bancare