Studiu de caz comparativ privind dimensiunile și structura cheltuielilor publice (bugetare) în România și în Suedia

I. Cadrul conceptual și metodologic

I.I. Conceptul de cheltuială publică

Noțiunea de cheltuilă publică s-a evidențiat pe fundalul apariției și evoluției consumului de resurse în formă bănească, în special, pentru satisfacerea de nevoi publice. Ea find utilizată în mai multe accepțiuni, atât în teorie cât și în practică, dintre care, se invocă, cel mai fregvent, sensul juridic și cel economic.

În sensul juridic, mai larg, cheltuiala publică sugerează o plată a unei sume de bani în fonduri publice, care este legată de crearea și funcționarea entităților publice, de înfăptuirea activităților cu caracter public, inclusiv celor desfășurate prin interprinderile cu capital de stat. În această primă accepțiune, apare în prim plan că cheltuielile publice se realizează într-un cadru juridic dat, printr-un complex de entități sau organisme publice, cu răspunderi și competențe prestabilite, prin reglementări, ce țin de angajarea și efectuarea operațiunilor de plăți, care implică și asptecte ale gestionării, a bunului public potrivit normelor legale.

În sensul economic, cheltuiala pulică reprezintă relații și procese economice de repartiție a produsului intern brut (PIB), concretizate în alocarea și utilizarea resurselor bănești, pentru realizarea de obiective, considerate de interes public, fie la nivel național, fie la al colectivităților locale, inclusiv al entităților publice operative ( insituții, înterprinderi). Sensul economic include în sine și conținutul de procese economice de consum public al unor resurse, care are loc în legătură directă cu satisfacerea nevoilor de necesități publice asumate pentru a fi finanțate de către autoritățile statale.

Deci, sub aspect economic, conceptul de cheltuială publică semnifică o anumită grupare de procese și relații financiare, care se manifestă între autoritățile publice, cele de stat, pe de o parte, și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, cu pofida alocării ( pe destinații) și utilizării resurselor bănești, pentru exercitarea acțiunilor de interes public.

Așadar, cheltuielile publice reprezintă componenta fundamentală a finanțelor publice, și constituie un grup de relații și procese economice în formă bănească, prin intermediul căreia are loc distribuirea și utilizarea efectivă a fondurilor finaciare publice. Astefel prin intermediul aceste accepțiuni , este avut în vedere , conșinutul lor economic, de relații și procese de redistribuire financiară a prodisului intern brut sau chiar a avției naționale, de alocare/ realocare a resurselor, cu implicarea autorităților publice, în favoarea diferitor persoane fizice și juridice aflate în ipostaze de beneficiare ale utilităților sociale, inclusiv de bunuri publici.

Corespunzător concepțiilor clasice, cheltuiala publică reprezintă o consumație de bunuri cu caracter definitiv și nerecuperabil. Ea afectează in sens negativ mărimea produsului național și duce la o reducere, scădere a avuției naționale, avand un impact nefavorabil asupra reproducerii capitalului. Dacă e să facem o comparație între concepția clasică și cea modernă, atunci în cea din urmă, cheltuiala publică este concisă din perspectiva reconsiderării rolului atribuit statului, admițându-se și o altă ipostază a acestuia, decât cea de simplu consumator al resurselor pentru îndeplinirea sarcinilor tradiționale.

Cheltuielile publice se manifestă în sfera activităților nematriale și a celor materiale. Ele se conturează prin finanțarea acțiuni de interes public care au continut preponderent social-cultural și de servicii generale, inclusiv de apărare națională, dar pot avea și unul economic. Efectuarea lor este necesară pentru crearea condițiilor necesare funcșionării organelor și instituțiilor de stat, a căror activități înprincipal sunt nemateiale, sau realizări unor procese economice – astea fiind materiale, de piducere, comercializare de bunuri și servicii, ce se reflectă în produsul național.

Conținutul cheltuelilor publice s-a modificat continuu, corespunzător schimbărilor, mutațiilor aparente în panul activității instituțiilor și al rolului statului, care a dus la conturarea unui sistem complex, ce conține și cheltuieli menite să servească drept instrumente de influență asupra evoluției societății.

În raport cu modul de finanțare a obiectivelor/acțiunilor de interes public, sistemul cheltuielilor publice poate fi conceput prin prisma următoarelor componente majore :

• Cheltuieli Bugetare – sunt acelea înscrise în bugetele publice și finanțate de fondurilor bănești administrate de către autoritățile publice, centrale sau locale. Ele se structurează în funcție de componentelesistemului bugetar și autoritățile publice. Se disting următoarele categorii:

o cheltuieli finanțate din bugetul administrației de stat centrale sau federale;

o cheltuieli finanțate din bugetele administrațiilor locale sau ale statelor membe ale federației;

o cheltuieli finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv din bugete ale altor fonduri speciale.

• Cheltuieli Extrabugetare – se efectuiază din venituri obținute și utilizate direct de cătreinstituțiilepublice, în cadrul propriei activități fără amai fi difuzate prin fondurile bugetare, ele ne mai fiind reflectate în bugetele utorităților statale.

• Cheltuieli Speciale – ține de realizarea unornaumite obiective sau acțiuni de interes public ți sunt finanțate din resurse publice ce se constituie în fonduri speciale, distincte, conduse direct de către anumite ministere sau alte organe de stat.

• Cheltuielile înterprinderilor sau instituțiilor financiar-bancare cu capital de stat – fac parte din sistemul cheltuielilor publice dar nu se reflectă în bugetul public și respectiv nu sunt cheltuieli bugetare. Cheltuielile acestor înterprinderi fie că sunt de învestiții sau de exploatare, în totalitate au caracter public dată fiind proprietatea publică pe care aceasta se întemeiază.

I.II. Structura Cheltuielilor publice

Fiind atât de variate, cheltuielile publice, sa făcut necesară întroducerea unor criterii pentru structurarea lor. Necesitatea decurge din nevoile, cerințele procesului de elaborare a bugetelor/programelor/planurilor financiare și de definire a indicatorilor bugetari.

Pricipalele criterii de clasificare operațională sunt :

1. Clasificația administrativă

2. Clasificația economică

3. Clasificația funcțională

4. Clasificația financiară

5. Clasificația ONU

Pentru compararea a două state, este mai important să ne axăm mai mult pe a doua si a treia clasificare, si anume pe Clasificația Economică și cea Funcțională.

Clasificația Economică presupune două grupări :

A. După natura cheltuielii :

• Cheltuieli Curente sau de funcționare – acelea cre asigură întreținerea activitățiiinstituției publice, reprezentând consumuri definitive și care anual trebuie reânoite;

• Cheltuieli de capital sau de investiții – au în vedere modernizarea si dezvoltarea instituției beneficiare;

B. După tipul de cheltuială :

• Cheltuieli privind serviciile publice – prsupun existența unei contraprestații aferente, spre exemplue remunerarea unui serviciu, plata unor facturi etc.

• Cheltuieli de transfer – nu prsupun contraprestație, ele reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor :

o Persoane fiizice

o Administrații locale

o A altor persoane juridice.