Alpii din Austria și Elveția

1. Asezare geografica

Republica Austria (in germana Osterreich) este o federatie din Europa Centrala, compusa din 9 landuri federale (Bundesländer): Burgenland, Carintia (Kärnten), Austria Inferioara (Niederösterreich), Austria Superioara (Oberösterreich), Salzburg, Steiermark, Tirol, Vorarlberg si Viena (Wien).

Are granita cu Liechtenstrin si Elvetia in Vest, Italia si Slovenia in Sud, Ungaria si Slovacia in Est si Germania si Republica Ceha in Nord.

E o tara alpina, fiind una dintre cele mai muntoase tari din Europa. Lanturile muntoase estice ale Alpilor ocupa 70% din teritoriul sau, lanturi care se intind de la est la vest si sunt despartite intre ele de afluentii Dunarii: Inn, Salzach si Enns. Campiile mai mari se afla pe cele 2 maluri ale Dunarii. Nordul şi estul ţării sunt formate mai ales din terenuri deluroase.

Alpii Austriei, cu altitudini mari (altitudinea maxima in varful Grossglocker, 3797m), sunt dispusi in culmi paralele, cu un peisaj alpin. La contactul dintre ei si Prealpi apar vai longitudinale, mult adancite si larg evazate, adevarate culoare care inlesnesc mult circulatia. In spatiul montan sunt prezente depresiuni intre care Klagenfurt (Klagenfurter Becken), favorabila diverselor activitati economice.

Zona cu caracter colinar intre Alpi si podisul hercinic din nordul Dunarii este pretabila pentru diferite culturi agricole. O deosebita importanta o prezinta insa Bazinul Vienei si campia estica pentru parcticarea culturilor agricole, in ansamblu pentru activitatea economica.

Confederaţia Elveţiană sau Elveţia (Latină: Confederatio Helvetica) este un mic stat federal în Europa Centrală, fără ieşire la mare. Aceasta se împarte în 26 de cantoane: Appenzell Extern (Appenzell Ausserrhoden), Appenzell Intern (Appenzell Innerrhoden), Argovia (Aargau), Basel-Oraş (Basel-Stadt), Basel-Provincie (Basel-Landschaft), Berna (Bern / Berne), Fribourg (Freiburg), Geneva (Genève), Glarus, Graubünden (Grigioni / Grischun), Jura, Lucerna (Luzern), Neuchâtel, Sf. Gall (St. Gallen), Schaffhausen, Schwyz, Solothurn, Ticino, Turgovia (Thurgau), Obwald, Nidwald, Uri, Valais (Wallis), Vaud, Zug, Zürich. Cantoanele sunt divizate în 2.889 municipalitati.

Are graniţă cu Germania, Franţa, Italia, Austria şi Liechtenstein. Ţara are o mare tradiţie în neutralitatea politică şi militară, motiv pentru care este sediul multor organizaţii internaţionale.

Se imparte in trei zone geografice distincte: la nord-vest se intinde lantul muntos Jura, in centru se afla Bazinul Elvetian, restul suprafetei in jur de 61% fiind ocupat de muntii Alpi la sud si la est. Regiunea cea mai joasa este Bazinul Elvetian, dar inaltimea medie depaseste si aici 500 m.

Peisajul elveţian caracteristic este legat de un lanţ muntos înalt situat în zona central-sudică a ţării. Între vârfurile înalte ale Alpilor Elveţieni, Vârful Dufour, care atinge 4.634 metri peste nivelul mării, este cel mai înalt. Pe muntele Dufour se găsesc numeroase văi, inclusiv câteva glaciare.

2. Geologie

Alpii au rezultat din coliziunea plăcii Eurasiatice şi Africane, in timpul Oligocenului si Miocenului, care a antrenat un mare volum de sedimentare acumulat în trei fose inclusiv depozite vulcanice aduse de pe uscăturile vecine. Datorită presiunii argilele s-au transformat în şisturi şi fliş, cochiliile organismelor au dat naştere calcarelor, nisipurile au format cuarţitele iar sărurile - rocile salifere. Prin fisuri, magma granitică ajunge la suprafaţă. Căldura şi presiunea contribuie la declaşarea proceselor metamorfice (calcare - marmură, şisturi – ardezie). În diferite epoci de la începutul Mezozoicului şi Terţiarului, rocile vulcanice au rezultat ca urmare a manifestărilor eruptive. Importante mase de roci au fost deplasate pe mari distanţe (200km).

Structural, Alpii se caracterizează printr-o simetrie accentuată, având în centru o zonă cristalină (şisturi cristaline, granite, gnaise), iar pe flancuri câte o zonă sedimentară formată din şisturi, calcare, gresii etc

Lanţul Alpilor este de vârstă recentă, terţiară. Principala fază orogenică s-a produs în oligocen, când a fost cutată zona internă, dar mişcările tectonice s-au continuat şi în neogen. O importanţă deosebită pentru fizionomia lanţului alpin au avut-o mişcările de înălţare neotectonice. Intensitatea acestora a depăşit continuu forţa agenţilor modelatori externi, fapt pentru care în vest şi centru nu s-au putut forma suprafeţe de nivelare.