Amenajarea Râului Tarcău

Cap.1. NOŢIUNI GENERALE

Un râu este o apă care curge la vale în mod natural, sub efectul gravitaţiei.

Sistemele de rauri ocupa o regiune numita drenaj sau bazin hidrografic. Marginile unui bazin hidrografic sunt de obicei marcate de un relief inalt. Aceste frontiere naturale sunt denumite cumpana apelor.

In drumul lor spre mare, raurilor li se alatura afluentii. Vazute de sus, sau pe o harta, raurile impreuna cu afluentii lor formeaza modele complicate si distincte de retele hidrografice.

Reţeaua hidrografică este reprezentată de totalitatea căilor de concentrare a curenţilor de apă de suprafaţă într-un bazin dat Este una din caracteristicile cele mai importante ale bazinului. Se defineşte ca fiind asamblul cursurilor de apă naturale sau artificiale, permanente sau temporare, care participă la curgere. Reţeaua temporară (periodică) este alcătuită din totalitatea văilor, vâlcelelor, torenţilor, râpelor, şanţurilor prin care se scurg apele după ploi sau după topirea zăpezilor.

Reţeaua hidrografică poate lua diferite forme ( figura1 ). Diferenţierea unei reţele hidrografice ia in considerare factorii geologici, climatici, antropici şi panta terenului.

Fig. 1 : Forme ale reţelelor hidrografice

Ciclul hidrologic reprezintă un model conceptual care descrie mişcarea continuă a apei între biosferă, atmosferă, litosferă şi hidrosferă. Apa de pe pământ este stocată în diferite tipuri de rezervoare: atmosferă, oceane, lacuri, râuri, sol, gheţari, apă subterană şi suprafeţe acoperite cu zăpadă. Circulaţia apei între aceste rezervoare are loc prin procese de evaporare, condensare, precipitare, sublimare, topire, infiltraţie, transpiraţie, scurgere de suprafaţă şi scurge subterană.

Oceanele asigură cea mai mare parte din apa evaporată în atmosferă, din care aproximativ 91% se reîntoarce în oceane sub formă de precipitaţii, restul fiind transportat de către masele de aer deasupra uscatului, unde factorii meteorologici declanşează formarea precipitaţiilor. Dezechilibrul dintre cantităţile de apă evaporate deasupra oceanului şi a continentului este corectat de scurgerea de suprafaţă şi subterană prin care apele sunt dirijate către ocean.

Fig. 2 Ciclul hidrologic

Circulaţia apei în natură este determinată de următorii factori:

-energia solară, care produce circulaţia aerului în atmosferă datorită încălzirii inegale a

suprafeţei terestre;

-forţa de atracţie solară şi lunară, care se află la originea mareelor şi a curenţilor marini;

-forţa de atracţie gravitaţională care determină fenomenele de precipitare, scurgere,

infiltraţie;

-presiunea atmosferică, diferenţele de presiune determină apariţia vântului prin deplasarea

maselor de aer pe orizontală;

-forţele intermoleculare din sol care determină fenomene capilare; acestea influenţează

scurgerea apei în sol.

Ciclul hidrologic poate fi împărţit în trei sisteme distincte:

1) sistemul meteorologic;

2) sistemul oceanologic;

3) sistemul hidrologic.

Sistemul hidrologic (SHL) reprezintă faza terestră a ciclului hidrologic; este considerat un sistem închis, în care diferenţa dintre volumele de apă intrate şi ieşite dintr-un spaţiu hidrografic reprezintă volumul de apă acumulat în acesta.

Bilanţul hidric

Noţiunea de ciclu hidrologic asociat unui anumit interval de timp, conduce la metoda bilanţului hidric, care constă în aplicarea principiului conservării masei pentru sursa de „apă”.

Ecuaţia bilanţului hidric corespunzător schemei din figura 3 este:

INTRĂRI – IEŞIRI = VARIAŢIA ACUMULĂRII

P+SR+SB-(E+T+F)=ΔA