Analiza și valorificarea potențialului turistic al Egiptului. studiu de caz - Cairo și împrejurimile

Introducere

Egiptul leagăn al civilizaţiei, este o ţară mistică, unde legendele se împletesc cu realitatea, şi drumurile parcă poartă încă urmele paşilor faraonilor şi ale beduinilor.

Acest proiect este un studiu al turismului în Egipt pornind de la aspectele cadrului fizico-geografic, formele de turism natural şi antropice la nivelul întregii ţări şi al capitalei Cairo. Piramidele antice, muzeele pline de artefacte, arhitecturi medievale, dar şi factorul uman, toate au contribuit la ridicarea ştachetei în domeniul turismului, Egiptul căpătînd statutul de ţară de top printre statele lumii în ceea ce priveşte numărul de vizitatori anual.

De asemenea, interesul crescînd şi real al guvernanţilor a facut ca turismul în Egipt să devină o industrie în adevăratul sens al cuvîntului.

Capitolul I

Profilul territorial complex al Egiptului

1.1. Particularităţile cadrului fizico-geografic

Cea mai mare parte a ţării este ocupată de un sector al întinsului deşert Sahara, dezvoltat pe platouri din gresie şi calcar. Circa ¾ din suprafaţa Egiptului este acoperită de Deşertul Libian (AS Sahara al Libiyah), care se desfăşoară la vest de Nil, un podiş puţin fragmentat, cu altitudini de 200-500 m, dar care atinge 1800 m în Gilf el Kebir (in S -V); este interrupt de rare depresiuni (unele sub nivelul mării; Quattara 133 m), în care ies la iveală apele subterane ce condiţionează prezenţa oazelor (Siwa Oasis, Waha el Sahariza, Farafra Oasis, Waha el Kharga, El Faizum ş.a.). Deşestul Arabic (Es Sahara el Gharbya), situate la E de Nil, este stâncos, accidentat şi presărat cu ueduri. Urcă spre V în lanţul muntos al Mării Roşii (Itbay), o prelungire a platourilor înalte etiopiene, care se desfăşoară pe cc. 900 km, parallel cu ţărmul mării cu acelaşi nume şi care culminează la 2 181 m în Jabal Sha’ib el Banat. În NE ţării, dincolo de Canalul Suez, se află Peninsula Sinai - din continentul asiatic – cu aspect de podiş în N şi muntoasă în S (Jebel Katerina 2 641 m). Are largă ieşire la Marea Mediterană şi Marea Roşie.

Figura 1.1.1. Deşertul libian

1.1. 1. Relieful

Relieful deşerturilor este un relief climatic. În deşerturi, lipsa vegetatiei şi a solurilor face ca agenţii morfogenetici să intre în contact direct cu roca şi ca urmare să se creeze un relief specific. Pot fi denumite aride şi semiaride acele regiuni cu precipitaţii foarte reduse (sub 200 mm anual), dar suficiente pentru menţinerea unor sisteme de râuri capabile să transporte temporar sfărâmăturile produse prin dezagregare, dar insuficiente pentru a permite dezvoltarea unei cuverturi vegetale care să protejeze solurile contra eroziunii agenţilor subaerieni.

1.1.2. Caracterul climatic

Caracterul climatic este legat de regimul precipitaţiilor, la care se adaugă temperatura şi vântul, ce contribuie prin intermediul evaporaţiei la stabilirea unui bilanţ hidric deficitar. Majoritatea ţării are un climat uscat, deşertic, existând diferenţe perceptabile între nord şi sud. În Egiptul de Sus şi pe coasta Mării Roşii clima este plăcută tot timpul anului, în comparaţie cu Cairo şi Delta Nilului, unde temperaturile scad simţitor iarna. În perioada martie-iunie suflă khamasinul, vânt prăfos, fierbinte, care vine din Deşertul Sahara şi usucă aerul, făcându-l dificil de respirat, de aceea sezonul turistic cel mai bun este iarna.

Precipitaţiile au o medie anuală de 200 mm; se întâlnesc uneori medii de 500-700 mm, dar evaporaţia potenţială puternică (în Sahara 400 mm anual) menţine caracterul de ariditate. Precipitaţiile din aceste regiuni se caracterizează printr-o mare neregularitate: repartiţia neuniformă pe luni, diferenţe mari de la an la an când cad mai ales sub forma de averse. În Sahara s-au înregistrat perioade de 18 luni fără nici o picătură de ploaie; în pustiul Atacama s-au semnalat 10-20 de ani fără precipitaţii.

Temperatura aerului prezintă puternice oscilaţii de la zi la noapte, înregistrându-se amplitudini medii de peste 25°C la umbră şi 40-50°C la soare. În Sahara în timpul zilei la suprafaţa nisipului s-au înregistrat temperaturi de 72°C care au coborât în timpul nopţii la 0°C sau chiar sub 0°.

Vânturile nu prezintă valori mai ridicate decât în alte regiuni, dar importanţa lor în regiunile aride capătă o valoare mai mare prin consecinţele asupra creşterii gradului de uscăciune (mărirea evaporaţiei) şi prin acţiunea lor morfogenetică (spulberarea solurilor şi nisipurilor lipsite de un covor vegetal protector, formarea dunelor).

1.1.3. Hidrografia

Hidrografic, regiunile aride şi semiaride se caracterizează prin intermitenţa cursurilor de apă şi prin lipsa unei reţele hidrografice organizate. Singurele cursuri de apă sunt uedurile. Acestea funcţionează numai în timpul averselor violente, când prezintă o undă de viitură foarte puternică

În cele mai multe cazuri, apele uedului se pierd în propriile aluviuni sau se evaporă înainte să se verse într-un lac interior. Această hidrografie, fără un nivel de bază local precis, se numeşte areică; apele care se varsă într-un lac interior se numesc endoreice (bazinul lacului Aral); în mod excepţional există şi ape cu scurgere la mare (exoreice), care au izvoarele în zone foarte umede, cum ar fi Nilul.

Nilul străbate Egiptul pe o distanţă de 1 530 km, fără a primi vreun afluent, şi se varsă în Mediterană printr-o mare deltă (24 000 km2).