Apele Continentale ale Americii

REPARTITIA APEI PE GLOB

Diferentiera straturilor care alcatuiesc planeta noastra s-a facut in baza principiului gravitatiei universal. In virtutea acestui principiu globul pamantesc, alcatuit din : barisfera, litosfera si hidrosfera, este inconjurat de un invelis gazos, care se numeste atmosfera si invelisul biotic- biosfera, care se supun acelorasi legi ale gravitatiei, diversele lor procese desfasurandu-se intr-o stransa interdependent. Toate aceste invelisuri se influenteaza reciproc; apa este prezenta in aer, in pamant si in corpul vietuitoarelor. Pana si in pustiuri aerul cel mai uscat contine vapori de apa, in cantitati oricit de reduse, fara sa mai vorbim de adevaratele “mari subterane”, care s-au descoperit in adancurile deserurilor din Kazahstan, Sahara etc. Pamantul contine apa; ce este toata umezeala infiltrata in roci, daca nu apa? In fine, vietuitoarele contin de asemenea, in corpul lor, inseminate cantitati de apa; sangele animalelor si seva plantelor nu sunt altceva decat lichide extreme de bogate in apa. Ce sunt apoi norii, daca nu ingramadiri masive de particule de apa, care condensandu-se dau nastere precipitatiilor?

Acelasi lucru se poate spune si despre celelalte invelisuri. Asa depilda in apa gasim aer, pamant si vietuitoare. Ce respire animalele marine daca nu aer? Ce sunt toate materialele carate de rauri in mare daca nu sfaramaturi de roci?

Invelisul hidrosferic se prezinta ca un complex legat de diferite aspecte ale reliefului. De aici rezulta si o diferentiere a unitatilor acvatice existente pe Glob.

Apa curgatoare este una din principalele unitati acvatice. Ea rezulta din imbinarea mai multor elemente partiale. Astfel ca o cantitate de apa sa devina rau sau fluviu trebuie sa treaca printr-un intreg complex de procese. Siroirea constituie inceputul unui organism fluvial, cu character temporal, legat in mod fidel de periodicitatea precipitatiilor. Dezvoltandu-se el trece apoi in torent, avand alte caractere, din care retinem diferentierea clara a celor 3 parti component: bazin de receptive, canal de curgere si con de dejectie.

Cand torentul intalneste nivelul freatic sau un alt strat acvifer care sa ii asigure un debit de apa, se transforma intr-o apa curgatoare. Raul este un organism mai dezvoltat, a carui caracteristica este permanentizarea curgerii. Debitul si viteza apelor variaza in functie de regimul precipitatiilor, temperature aerului , relief si natura solului. Apa din stratele acvifere influenteaza insa in mod permanent regimul curgerii. Cand mai multe ape curgatoare se intrunesc intr-un tot, formeaza o artera hidrografica cu debit mai mare si cu o permanentizare totala a cusrului, se ajuge la sistemul fluvial. Toate aceste individualitati geografice(torent, parau, rau, fluviu) alcatuiesc ceea ce se numeste in hidrologie unitate acvatica a apelor curgatoare fiind studiate de potamologie.

O alta unitate acvatica o constituie lacurile, marile si oceanele, care formeaza obiectul de studio al limnologiei si respectiv al oceanologiei. Caracteristica acesteia consta in faptul ca marile si oceanele se intind pe suprafete mari, au o salinitate mai mult sau mai putin accentuate, au character de ape “statatoare” si constituie individualitati geografice de sine statatoare. Evolutia lor este strans legata de marile miscari tectonice, care au dat nastere diferitelor bazine de prabusire sau cutarilor de profunzime, conditionand trabsgresiunile si regresiunile marine. Alimentarea marilor si a oceanelor este strans legata de regimul precipitatiilor si de reteaua de ape continentale iar caracterele fizice si chimice sunt in dependenta de pozitia lor pe globul pamantesc si respective de factorii fizico-geografici. De exemplu, Marea Moarta are o mare salinitate in functie de evaporatia excesiva, in conditiile climatului tropical desertic; Marea Caspica prezinta o salinitate mica in partea Nordica, unde intervine aportul de ape dulci ale fluviului Volga, si un maxim de salinitate in partea de sud-est, unde acest aport lipseste, climatul fiind semidesertic.

Lacurile au suprafete restrinse, iar in functie de conditiile peisajului geografic pot fi dulci, salmastre sau sarate, evoluand in acelasi sens ca si marile, bineinteles in raport cu dimensiunile lor.

O a treia unitate acvatica o constituie apele subterane. Spre deosebire de celelalte, aici nu se poate observa liber, cu exceptia apelor din regiunile carstice , scurgerea lor dar se poate determina prin diferite metode. Ele apar sub forma de straturi, cu nivelul influentat in mare masura de regimul precipitatiilor, de vecinatatea unor bazine fluviatile lacustre, de structura geologica, de starea climatica etc., de unde si o serie de diferentieri fata de celelalte unitati acvatice. Dupa origine, aceste ape pot fi juvenile sau vadoase, iar dupa modul in care se deplaseaza subteran, ele sunt descentente sau ascendente.

Desi nu putem vorbi de o unitate acvatica propriu-zisa, si in atmosfera se gasesc immense cantitati de apa, sub diferite stari de agregare: gazoasa, lichida si solida. Ea intra in obiectul de studiu al meteorologiei si climatologiei impreuna cu intreaga atmosfera.

Toate aceste unitati se inregistreaza intr-un circuit total sau partial si exista o stransa interdependenta a unora fata de altele.

Masa considerabila a apei in stare lichida, care ocupa marile depresiuni ale suprafetei pamantului, formeaza un invelis denumit “Oceanul Planetar”.

Intinderile de apa sunt mult mai mari in comparatie cu cele ale uscatului. Din suparafata intregului glob terestru, care este socotita de cca 510 milioane km2, numai 149 milioane km2 sau 29.2% revin uscatului, iar 361 milioane km2 respectiv 70.8% oceanului planetar. Numai Oceanul Pacific luat separat este mai mare decat tot uscatul la un loc, suprafata lui atingand 179 milioane km2.

Uscatul predomina ca repartitie procentuala, in emisfera nordica unde ocupa 39% din intreaga suprafata, fata de numai 19% in emisfera sudica. Suprafata uscatului este alcatuita din cele 7 continente: Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Australia si Antartica, la care se adauga numeroase insule. In functie de reprtitia apelor si a uscatului din cele doua emisfere, Emisfera Nordica este considerata continentala iar cea sudica , emisfera oceanic.

In ceea ce priveste apa oceanelor, aceasta apartine celor patru mari bazine: Pacific, Atlantic, Indian si Inghetat de Nord. Oceanul Inghetat de Nord prin caracterul sau de bazin inconjurat din toate partile de uscat, era considerat ca o mare “Mediterana polara” dat fiind extinderea sa considerabila (13 100 000 km2) in prezent este admis ca ocean.