Atmosfera celorlalte planete

Planeta Mercur

Planeta Mercur este cunoscută încă din atichitate. Observaţii referitoare la planeta Mercur datează din vreamea sumerienilor, mileniul III înaintea erei noastre. Înainte de secolul V Î.e.n., astronomii greci credeau că planeta e formată din două obiecte separate: unul vizibil doar la răsărit iar celălalt vizibil doar la apus. În India, planeta a fost denumită Budha, după fiul Chandrei (al Lunii). Culturile chineză, coreană, japoneză şi vietnameză fac referiri la planeta mercur sub denumirea de Steaua apei, denumire bazată pe cele Cinci Elemente.

Planeta Mercur este caracterizată ca fiind cea mai apropiată planetă de Soare, realizând o rotaţie completă în jurul acestuia într-un interval de 88 de zile terestre (anul mercurian), având o viteză de 50km/s, cea mai mare viteză dintre toate planetele. În ceea ce priveşte roteţia în jurul propriei sale axe (ziua mercuriană), aceasta este foarte lentă, însumând 176 de zile terestre. Luminozitatea sa variază între -2,0 şi 5,5 în magnitudine aparentă, darn u este uşor de văzut fiindcă cea mai mare separare angulară (cea mai mare elongaţie) faţă de Soare este de doar 28,3°, însemnând că se poate vedea doar imediat după apusul Soarelui. Există puţine date care se ştiu despre această planetă, singura navă spaţială care s-a apropiat de aceasta a fost nava Mariner 10 (1974- 1975), care a cartografiat doar 40-45% din suprafaţa ei.

Planeta Mercur este similară în aparenţă cu Luna, datorită craterelor de pe suprafaţă. Planeta Mercur nu are sateliţi naturali şi nici o atmosferă reală. În ceea ce priveşte compoziţia planetei, aceasta are un nucleu mare de fier care generează câmp magnetic, acesta fiind însă de 100 de ori mai slab decât cel al Pământului. Temperatura la suprafaţa planetei variază de la 90 până la 700 K, punctul subsolar fiind cel mai fierbinte, iar fundul craterelor de lângă poli fiind punctele cele mai reci.

O trăsătură distinctivă a planetei Mercur este că are foarte multe rifturi, unele extinzându-se pe câteva sute de kilometri. Bazinul Caloris de pe Mercur este unul din cele mai mari cratere de impact din Sistemul Solar.Se consideră că aceste rifturi s-au format în timp ce nucleu şi mantaua planetei s-au răcit şi s-au contractat după ce crusta s-a solidificat. Planeta Mercur are un conţinut de fier mai mare decât orice altă planetă majoră din Sistemul Solar. Se consideră că la început, Mercur avea o proporţie a metalo-silicaţilor similară cu meteoriţii de condrită şi o masă de aproximativ 2,25 ori mai mare decât cea actuală. Planeta Mercur a fost lovită, conform anumitor teorii, de un planetoid având aproximativ 1/6 din masa sa. Impactul ar fi îndepărtat mare parte din crustă şi manta, lăsând nucleul în urmă. O teorie similară a fost propusă pentru a explica formarea Lunii.

O altă teorie spune că Mercur s-ar fi format din nebuloasa solară înainte ca energia eliberată de Soare să se stabilizeze. Planeta ar fi avut iniţial de două ori masa actuală. De altfel, se mai consideră că planeta s-a contractat, o mare parte din rocile de la suprafaţă ar fi putut să fie vaporizate din cauza temperaturilor foarte mari de la suprafaţă (până la 10.000 K), formându-se astfel o atmosferă de „vapori de rocă” care ar fi putut ă fie duşi mai departe de vântul solar.

O a treia teorie referitoare la formarea planetei Mercur sugerează că nebuloasa solară a cauzat o forţă de frecare cu particulele din care se făcea acreţia (fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materie din spaţiul cosmic) planetei Mercur, ceea ce înseamnă că particulele mai uşoare s-au pierdut din materialul de acreţie. Fiecare dintre aceste teorii prezice o altă compoziţie a planetei.

După formarea planetei, aceasta a fost puternic bombardată de comete şi asteroizi până acum 3,8 miliarde de ani. În timpul acestei periaode de intensă formare a craterelor, planeta a primit impacturi pe toată suprafaţa sa, aceste impacturi fiind facilitate de lipsa unei atmosfere care să încetinească acele corpuri. În acest timp planeta a fost activă din punct de vedere vulcanic, bazine cum ar fi Bazinul Caloris (acesta are un diametru de 1300 km, fiind cel mai mare) au fost umplute cu magmă din interiorul planetei care a produs câmpii similare cu mările găsite pe lună.

Temperatura medie la suprafaţa planetei mercur este de 452 K (179°C), dar variază între 90 K (-183°C) şi 700 K (427°C), din cauza lipsei atmosferei. Făcând o comparaţie, temperatura pe Pământ variază doar cu 80 K. Lumina solară pe suprafaţa planetei mercur este de 6,5 ori mai intensă decât pe Pământ, cu o valoare a constantei solare de 9,13 kW/m².

Structura internă a planetei Mercur: vorbind la modul general, Mercur este una dintre cele patru planete terrestre, acesta caracteristică fiind dată de compoziţia solidă. Mercur este cea mai mucă dintre cele patru planete solide, ea având la ecuator un diametru de 4879 km şi ca şi compoziţie un procent de 70% metal şi 30% silicaţi. Ca şi densitate, Mercar este pe local doi în Sistemul Solar, cu 5430 kg/m³, cu puţin mai mică decât cea a Pământului.