Europa multiculturală - Franța

1. Asezare geografica, vecini

Franta este situata în emisfera nordica, aproximativ la jumatatea distantei dintre Ecuator si Polul Nord între 41º20' si 51º5' latitudine. Acest fapt ne arata ca Franta este asezata în zona temperata, zona ce nu cunoaste caldurile coplesitoare din tinuturile tropicale si nici gerurile aspre ale regiunilor polare. Franta se situeaza în extremitatea vestica a continentului european, ca o punte între Oceanul Atlantic si Marea Mediterana, deafasurându-se pe aproape 13º longitudine.

Dintre tarile din vestul continentului, este tara care are cea mai mare suprafata: 551500 km ², este de 18 ori mai mare decât Belgia si Olanda si de doua ori si ceva mai întinsa decât România. Este o tara mica daca o comparam cu Rusia, China, Statele Unite fiind, spre exemplu, de 14 ori mai mica decât SUA, dar raportata la suprafata Europei, este statul situat imediat dupa Germania si Anglia, reprezentând circa 11% din Europa (fara Rusia).

Harta Frantei poate fi asemanata cu un hexagon, cu trei laturi formate de tarmuri maritime si trei laturi de granite continentale. Are ca vecini: în nord Belgia si Luxemburg, în nord-est Germania, în est Italia, Elvetia, Monaco, în sud-est Spania si Andora, în vest Oceanul Atlantic, iar în sud Marea Mediterana.

“Hexagonul” are un tarm maritim la Oceanul Atlantic, Marea Mânecii, Marea Nordului, Marea Mediterana, tarm cu puternice maree la primele doua si aproape lipsit de maree la Mediterana, unde a putut sa formeze Delta Rhônului. Tarmul vestic, nord-vestic se remarca fie prin existenta plajelor acoperite cu dune fixate (Regiunea Landelor), fie prin fabere: Capul La Hève domina Pas de Calais, sau estuare (Saône, Seine) si peninsule (peninsula granitica Cotentin). Un tarm foarte complex în largul caruia se disting: capuri (Raz), golfuri (Morbihan), estuare sau riass (Rance), numeroase insule si peninsule îl reprezinta Peninsula Bretagne. În sud, tarmul mediteranean este dominat fie de faleze, ca la marginea Pirineilor si Alpilor, fie de nisipuri, cordoane, lagune si delte precum regiunea Languedoc-Rhône.

Însa Franta nu are numai teritoriul din interiorul Europei, ci si diverse departamente si teritorii peste ocean, asa numitele DOM-TOM. Republica numara 4 departamente peste mare (D.O.M): Guadalupe ( cea mai mare insula a Antilelor Franceze) , Martinica (insula a Antilelor Mici), Reunion ( veche insula la est de Madagascar) si Guyana (pe coasta de N-E a Americii de Sud). Franta detine 2 colectivitati teritoriale (Mayotte si Saint-Pierreet, Miquelon - arhipelag francez pe coasta sudica a Lumii Noi, în Oceanul Atlantic) si teritorii peste mare (T.O.M): Polinezia Franceza (5 arhipelaguri regrupând 130 insule, insulite si atoluri în estul Australiei), Noua Caledonie (insula a Melaneziei în Oceanul Pacific), Insulele Wallis si Futuna (arhipelag al Polineziei, Oceania, teritoriile din Australia si Antarctica (Adelia, Insulele Kerguelen, Crozet, Saint-Paul).

2. Scurt istoric

Teritoriul Frantei, populat în antichitate de triburi celtice (galice) este cucerit în 59-51 î.Hr. de legiunile lui Caesar, transformat în provincie romana si supus unui intens proces de romanizare. Între secolele 3 si 5 d.Hr. Galia Romana este pustiita de popoarele migratoare (alamani, vizigoti, vandali, huni). Francii, popor germanic stabilit în secolul 5 în Galia, se contopesc cu galo-romanii si dau nastere, în secolul urmator, poporului francez, ale carui baze au fost puse de catre Clovis (481-511) din dinastia Merovingienilor. Cel mai de seama reprezentant al dinastiei carolingiene, Carol cel Mare (768-814), poarta razboaie victorioase împotriva saxonilor, avarilor, longobarzilor si este încoronat împarat al Occidentului (Imperiul romano-german) la Roma, în anul 800.

Tratatul de la Verdun din anul 843 consacra dezmembrarea Imperiului Carolingian a carui parte occidentala formeaza viitoarea Franta. Între secolele 12-14, în timpul domniilor lui Filip II August si Filip IV cel Frumos, sunt facuti primii pasi pe drumul întaririi autoritatii regale si al centralizarii statului.

Dupa înfrângerile franceze din prima parte a Razboiului de 100 de ani purtat împotriva Angliei (1337-1453), avântul patriotic permite încheierea victorioasa a îndelungatei confruntari. Ludovic XI (1461-1483) reprima opozitia marilor seniori, iar domnia lui Francis I (1515-1547) inaugureaza epoca Absolutismului. Raspândirea calvinismului în prima jumatate a secolului 16 declanseaza pustiitoarele razboaie religioase (1562-1598) încheiate de Henric IV, întemeietorul dinastiei de Burbon. Domnia lui Ludovic XIV (1643-1715), Regele Soare, marcheaza apogeul absolutismului francez (“statul sunt eu“).

Franta devine astfel prima putere europeana. Frecventele razboaie din timpul lui Ludovic XIV si XV (1715-1774) accentueaza tensiunile sociale, pierderea Tratatului de la Paris (10 februarie 1763), a posesiunilor din India si a Canadei, adâncind criza economica si cea a credibilitatii absolutismului Burbonilor.

Revolutia franceza (14 iulie 1792-cucerirea Bastiliei) culmineaza cu proclamarea la 22 septembrie 1792 a primei republici, cu executia lui Ludovic XVI (21 ianuarie 1793) si cu dictatura iacobina. Razboaiele de aparare ale Republicii Franceze sunt continuate de Napoleon Bonaparte, devenit în 1804 împarat al francezilor si arbitru omnipotent al Europei continentale. Restaurata în 1815, domnia Burbonilor este înlaturata de revolutia din iulie 1830 care impune monarhia constitutionala a lui Ludovic Filip (1830-1848). În urma revolutiei din februarie 1848 este proclamata a II-a Republica (1848-1852), apoi puterea este acaparata de Ludovic Napoleon (nepot al lui Napoleon Bonaparte), care se proclama împarat al Frantei sub numele de Napoleon al III-lea. Înfrângerea din razboiul franco-prusac duce la proclamarea, la 4 septembrie 1870 a celei de-a doua republici. Scurta existenta a Comunei din Paris (martie-mai 1871) primul stat al proletariatului, este curmata brutal de represiunea burgheziei. Prin pacea de la Frankfurt pe Main (1871) Franta pierde Alsacia si Lorena si este obligata sa plateasca Germaniei 5 miliarde de franci aur despagubire de razboi.

Cuceririle din a doua jumatate a secolului 19 si începutul sec. 20 (Africa septentrionala, ecuatoriala si occidentala, Indochina si Oceania) transforma Franta în a doua putere coloniala în lume (dupa Marea Britanie). Alianta cu Rusia si Anglia pune bazele Triplei Aliante (1904) care în primul razboi mondial (1914-1918) obtine victoria asupra Puterilor Centrale. Prin Pacea de la Versailles (1919) Alsacia si Lorena sunt retrocedate de Germania Frantei.

La 3 septembrie 1939 Franta declara razboi Germaniei fasciste, dar este invadata în mai 1940 si obligata sa semneze (în iunie 1940) actul de capitulare. Generalul Charles de Gaulle lanseaza la Londra celebrul apel de continuare a luptei de catre francezi si astfel ia fiinta o larga miscare de rezistenta în care Partidul Comunist Francez detine un rol important.

În iunie 1944 are loc Debarcarea din Normandia. Parisul se elibereaza printr-o insurectie victorioasa (19-25 august 1944) si în capitala Frantei se instaleaza un guvern provizoriu condus de generalul de Gaulle (acesta va demisiona în ianuarie 1946). Constitutia din 1946 proclama cea de a IV-a Republica si transforma imperiul colonial în Uniunea Franceza. Politicianismul si razboaiele de emancipare nationala din Indochina (1945-1954) si Algeria (1954-1962) adâncesc criza celei de a IV-a Republici si duc la instalarea unui guvern în frunte cu generalul de Gaulle care proclama la 4 octombrie 1958 cea de a V-a Republica, cu atributii sporite pentru seful statului. În timpul presedintilor Charles de Gaulle si Georges Pompidou, marea majoritate a coloniilor franceze (10,5 km si aproximativ 50 milioane de locuitori) îsi dobândesc neatârnarea, iar Franta se retrage din organismele militare NATO si SEATO, întretinând relatii speciale cu Rusia si China.