Fenomenul Migrației și Criza Familială

I. Aspecte generale

Fenomenul migraţiei a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanţă, invazii, colonizări şi cruciade, sau provocate, în general, de atracţia exercitată de regiunile mai bogate asupra populaţiilor mai sarace. Nu exista în plus nici un exemplu în istorie al vreunei ţări a cărei influenţă politică şi economică să nu fi beneficiat de o demografie dinamică sau de acţiunea unei populaţii importante şi omogene. Putem considera că există o asemenea sinergie a factorilor politici, economici sau demografici a căror conjuncţie să nu poată provoca mişcări de migrare.

După anul 1990, în România, ca şi în celelalte ţări europene, tranziţia către o societate democratică, la o economie de piaţă a dus la un colaps manifestat la nivel de individ prin scăderea calităţii vieţii. Fenomenul de criză din ultimii ani a afectat toate regiunile ţării în mod diferit. Cea mai mare rată a sărăciei de 40%, adică 1,5 milioane de săraci, este specifică nordului Moldovei.

În ultimii ani numărul locurilor de muncă a scăzut dramatic , salariile fiind sub media UE (175 euro pe lună), rata şomajului a crescut, mai ales în rândul persoanelor de gen feminin , toate acestea ducând la decizia unor persoane de a migra. Consecinţele migraţiilor sunt vizibile, iar plecarea unuia sau ambilor părinţi este în corelaţie cu găsirea unui loc de muncă pe piaţa externă, cu scopul de a restabili echilibrul financiar şi material din mediul familial, manifestându-se ca un fenomen social.

Prin acest studiu s-a urmărit identificarea modificărilor esenţiale prin care a trecut familia şi consecinţele migraţiei părinţilor asupra familiei în general şi asupra copilului în mod special.

În ceea ce priveşte conjunctura legală şi condiţiile juridice în care se desfăşoară un astfel de fenomen, trebuie menţionat faptul că unele migraţii pot fi oficiale (cazurile de repatriere a evreilor, nemţilor), în timp ce altele pot avea un caracter clandestin ori semiclandestin (mexicani, romi, albanezi). Pentru majoritatea celor antrenaţi într-o asemenea mişcare spaţio-temporală, migraţiile sunt soluţii sociale de criză pentru împrejurări critice de viaţă.

În ceea ce priveşte efectele sociale şi economice ale migraţiei, acestea privesc, deopotrivă, mediul de origine (deficitul forţei de muncă, scăderea ritmului de dezvoltare, etc.), cât şi mediul de primire (suprapopulare, şomaj, conflicte rasiale şi etnice, etc.).

În timp ce deplasările migraţioniste internaţionale sunt stipulate de interese economice, politice sau religioase de moment, prin comparaţie, migraţia internă nu întâmpină nici o formă de constrângere juridică. În ceea ce priveşte „durata” lor , migraţiile pot fi definitive, temporare, cotidiene, multiple şi de week-end . La baza acestor deplasări se află factori de ordin obiectiv şi subiectiv, identificabili la nivelul celor trei planuri de analiză ale fenomenului: al „locului de origine”, al „locului de primire” şi al raportului „mediu de origine/mediu de primire”.

Peste 12 milioane de români, cifra reprezentând mai mult de jumătate din populaţia ţării, trăiesc în afara graniţelor.

În Italia: în ultimii 20 de ani s-au constituit comunităţi române în zonele oraşelor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenţa, cu precădere în jurul bisericilor ortodoxe româneşti. În Italia funcţionează mai multe asociaţii culturale, centre de studii, fundaţii cu caracter românesc, dintre care unele editează şi publicaţii în limba română. Oficial, la 01.01.2005 în Italia locuiau 249.000 de cetăţeni cu acte în regulă.

În Spania: s-au format comunităţi importante de români în zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, având o puternică parohie în capitala ţării, şcoli şi secţii în limba română la Madrid şi Salamanca. Au fost create unele asociaţii româneşti, cum sunt "Comunitatea românilor din Spania", cu sediul la Barcelona, "Fundaţia culturală română", la Madrid.

În S.U.A.: statisticile oficiale nord-americane au înregistrat pentru prima dată în 1881, 11 emigranţi din teritoriile româneşti. În prezent, se estimează că în SUA trăiesc peste un milion de americani de origine română. Cea mai mare concentrare a originarilor din România se află în oraşele din nord-estul SUA - în statele Ohio, Indiana, Michigan, Ilinois, Pennsylvania şi la New York. Comunitatea română din Statele Unite reprezintă, după standardele americane, un grup etnic de mărime mijlocie. Conform recensămintelor, aproape 400.000 de cetăţeni americani se declară de origine română, plasând comunitatea română pe locul al 20-lea ca marime în rândul celor 71 de grupuri etnice de origine europeană recunoscute oficial.

În Canada: primii emigranţi români şi-au facut apariţia în Canada între 1882 şi 1918. Al doilea val poate fi considerat cel de după primul război mondial, până în 1929, nefiind foarte consistent. Al treilea val este consemnat la sfârşitul celui de-al doilea razboi mondial, iar al patrulea poate fi apreciat ca fiind în perioada anilor 1970 şi 1980. Conform statisticilor, în 1986 erau înregistraţi peste 60.000 de români-canadieni. După 1990, circa 3.000 de români s-au stabilit anual în Canada (ţara care încurajează multiculturalismul etnic/emigraţia).

În Franţa: primii emigranţi români la Paris au fost intelectualii atraşi de ideile Revoluţiei franceze din 1789. În prezent, diaspora română din Franţa număra aproximativ 60.000 de persoane. Caracteristica principală a emigraţiei române din Franţa o constituie faptul că majoritatea acesteia, mai veche sau mai nouă, are o poziţie pozitivă faţă de patria de origine. O parte importantă a intelectualităţii de origine română a fost şi este unanim apreciată în viaţa culturală franceză. Emigraţia română din Franţa este concentrată în marea ei majoritate la Paris şi în unele oraşe, între care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Valance, etc.

În Germania: emigraţia din Germania s-a constituit în valuri succesive, îndeosebi după 1940. Se estimează că numărul saşilor şi al şvabilor din Romania este de circa 550.000 de persoane, iar cel al azilanţilor proveniţi din România de circa 150.000. Având în vedere particularităţile emigraţiei româneşti din Germania, Biserica Ortodoxă Română, că singura formă institutională acceptabilă, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxă pentru Germania şi Europa Centrală şi prin parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden şi Nurenberg, în cultivarea tradiţiilor româneşti şi păstrarea identităţii lingvistice şi religioase.

În Australia: se află, în prezent aproximativ 50.000 de persoane originare din România, cifra care include, în afară de români şi etnici maghiari, greci, evrei, germani, sârbi, croaţi proveniţi din ţara noastră. De la începutul apariţiei fenomenului de imigrare, după constituirea statului federal, autorităţile nu i-au definit pe nou-veniţii drept "minoritari", ci "grupuri etnice". Ignorând că fiecare dintre aceste etnii au adus în Australia tradiţiile proprii poporului din care provine, autorităţile au încercat, iniţial, să practice o politică dură, de asimilare forţată a noilor veniţi - care nu a dat rezultatele scontate.