Geografia Mării Negre - Sciții

CAPITOLUL I – PREZENTARE GENERALA

Scitii sunt o populatie de neam iranian, stabilita in secolul 8 i.e.n. in stepele nord-pontice. Istoria scitilor este mai bine cunoscuta in perioada secolelor 6 – 4 i.e.n Aproape toate stirile pe care le avem despre ei au fost furnizate de Herodot, izvoarele târzii aducând prea putine date noi. Stadiul actual al cunostintelor se întemeiază pe examinarea critica a textului lui Herodot si pe confruntarea lui cu izvoarele arheologice.

Potrivit lui Herodot, scitii nu erau de bastina din tinuturile nord-pontice. Ei au venit dinspre răsărit, izgonindu-i pe cimerienii localnici. Acest eveniment trebuie sa se fi petrecut nu mult înaintea colonizării grecesti, poate chiar in secolul 7 i.e.n. Scitii au întemeiat in regiunile nord – pontice o puternica uniune tribala, probabil după modelul celei a cimerienilor, care cuprindea si popoare nescitice. Nu stim daca acestea din urma se aflau in raporturi de egalitate tribala cu scitii sau daca erau supusi lor.

In aceasta categorie au intrat scitii plugari, situati pe lângă Olbina, scitii agricultori, undeva pe Nipru, scitii nomazi, pe Niprul de jos si altii. Scitii regali, ce locuiau intre Nipru si Don, par a fi alcătuit pătura conducătoare militara a puterii scite, după cum spune Herodot: „(Scitii regali) ii socotesc pe ceilalti sciti drept robii lor”.

Figura 1

Asupra granitelor Scythiei se poarta discutii. La vest se învecinau probabil cu tracii (respectiv getii din Dobrogea), apoi cu agatârsii, cu neurii (probabil situati in Podolia), iar in continuare spre nord-vest, nord si nord-est cu melanhienii, budinii, androfagii, tisageţii si dincolo de Don cu sauromanii (sarmatii).

Este sigur ca scitii erau un popor de călăreti si ca puterea lor se exercita cu precădere in regiunile de stepa, asa încât a identifica tara lor cu stepa pontica de la Dunăre pana la Don reprezintă punctul de vedere cel mai verosimil.

In a doua jumătate a secolului 6 i.e.n. puterea scitilor a devenit un pericol pentru puterea Imperiului persan. Regele Darius a fost nevoit sa organizeze o expeditie împotriva lor prin anii 514 – 512 i.e.n Se presupune ca Darius urmarea sa consolideze stăpânirea persana in Balcani, in vederea cuceririi Greciei. Rezultatele expeditiei lui Darius au fost apreciate diferit de cercetători. Nu este probabil sa fi fost un esec, asa cum scrie Herodot. Cert este ca expansiunea scitica spre vest a fost oprita, iar persii s-au putut îndrepta spre Grecia.

Figura 2

In secolul 5 i.e.n. începe declinul puterii scitice. Locul stăpânirii persane in Balcani a fost luat pe la 470 i.e.n. de regatul odrişilor, care s-a opus înaintării scitice. Agatîrşii din Transilvania au fost totdeauna ostili scitilor si nu au fost niciodată supusi de acestia. Mai mult, regele scit Ariapeithes, care stabilise relatii prietenesti cu odrisii încuscrindu-se cu regele odriş Teres, este asasinat de regele agatîrş Spargapeithes. Aceste stiri fragmentare transmise de Herodot nu permit reconstituirea istoriei evenimentelor din secolul 5 i.e.n., dar sunt suficiente pentru a ne informa despre raportul de forte dintre scitii agatîrşi si odrişi.

Înaintarea in a doua jumătate a secolului 5 i.e.n., a Regatului Bosporan din Crimeea, prin venirea la domnie a dinastiei Spartokizilor, a însemnat ridicarea unei forte de contrapondere fata de cea a scitilor. In secolul 4 i.e.n., perioada de înflorire a regatului Bosporan, scitii sunt înfrânti de bosporani care işi asuma rolul de protectori ai mai multor cetăti grecesti.

Aceasta situatie politica, precum si înaintarea puterii sarmatilor de peste Don reprezintă probabil cauza principala a încercărilor de migrare spre sud-vest a unor triburi scite. Astfel, regele scit, Ateas încercând sa pătrundă in Dobrogea pe la mijlocul secolului 4 i.e.n. a fost înfrânt de Filip II al Macedoniei.