Învelișul de sol din Podișul Mehedinți

CAPITOLUL I - PROBLEME GENERALE

1.1. Aşezare geografică

Situat in sud-vestul tarii, intre Podişul Getic (SE,E), Carpaţii Meridionali (N,NV), Subcarpaţii Getici (NE), Munţii Banatului (V) si culoarul Dunării (SV), Podişul Mehedinţi reprezintă o unitate geografice bine individualizata care se înscrie pe cca. 76o km².

In lucrarile geografice mai vechi si in cele geologice regiunea este incusa spatiului carpatic datorita elementelor comune referitoare indeosebi la structura, tectonica, carst. Emm. De Martonne, desi a prezentat unele elemente de relief si vegetatie ale acestei regiuni in contextul general al analizei Carpatilor Meridinonali, l-a considerat ca o unitate de podis.

In cele mai numeroase lucrari geo-grafice de sinteza este inclus si descris succint la dealuri si pdisuri avandu-se in vedere mai ales altitudinea (400-600 m) si fizionomia.

1.2.Limitele Podişului Mehedinţi

Intre Podisul Mehedinti si regiunile vecine limitele cunt clare fiind sustinute de diferentieri cantitative si calitative nete. Fata de Muntii Almajului discontinuitatea este creata dedepresiunea Orsovei. De aici si pana la Motru, limita fata de Muntii Mehedinti se face pe la vest de localitatile: Podeni-Gornenţi-Isverna-Obârşia Cloşani, si corespunde unui aliniament cu diferente litologice (calcare in munti, cristalin in podis), de altitudine (1000-1200 m fata de 500-600 m), de vegetatie (padurile precumpanesc in munte iar pasunile in podis) ; contactul este marcat si prin versanti povarniti, prezenta asezarilor doar in podis ,pozitia unei generatii de rauri afluente Motrului, Coşuştei, Banei care si-au croit aici bazinele depresionare de obârşie.

Intre Orsova si Gura Vaii podisul se termina brusc in dreptul culoarului dunarean dincolo de care se afla Podisul Miroc.De la Gura Vaii spre NE el vine in contact cu un culoar (0,5-5 km latime) format din depresiuni mici separate intre ele prin şei.Acesta a fost scluptat intre structuri diferite ; miocenul usor cutat alcatuit din marne, pietrisuri cimentate, calcare in podis, nisipuri, argile din Dealuriel Coşuştei,ce apartin Podisului Getic ; intre Gura Vaii-Jidoştiţa si Baia de sus – raul Motru pliocenul este raportat la cristalin. Fata de culoarul de presionar podisul se tremina prin versanti cu panta accentuata cu o diferenta de nivel de 100-250 m. Intre cele doua unitati apar alte deosebiri ; spalare in suprafata, siroire ;paduri si sate mici in podis si alunecari de teren, torenţi, fâneţe,pomicultura si sate mai mari alungite pe valile principale in Dealurile Coşuştei.

In nord-est, valea Motrului il separa de Subcarpati marcand diferentieri bruste indeosebi de ordin structural si de fizionomie intarite si de existenta depresiunii de contact Baia de Arama. Doar in amonte de Cămuieşti exista un defileu epigenetic scurt, taiat intr-o prelungire estica a cristalinului din podis ; peticul din acesta,situat la est de rau, acoperit partial de sedimentar,nu influenteaza cu nimic configuratia peisajului subcarparic.

CAPITOLUL II - INVELIŞUL BIOTIC AL PODIŞULUI MEHEDINŢI

2.1. Trecutul şi evoluţia vegetaţiei

Evoluţia istorică a vegetaţiei unui teritoriu poate fi reconstituită in bună măsură pe baza cercetării florei fosile macroscopice şi analizei microstratigrafice a sedimentelor in care s-au conservat sporii, polen şi alte resturi fosile.

Cu oarecare certitudine este ştiut că, pe acest teritoriu, vegetaţia s-a instalat încă după retragerea mării mezozoice şi exondarea reliefului planinelor,dar schimbările intervenite între timp au fost atât de puternice, încât pentru înţelegerea vegetaţiei actuale suntem nevoiţi a apela la argumente mai sigure, ce datează de la sfârşitul neogenului şi care flora şi vegetaţia actuală au multe afinităţi. In această perspectivă, cel mai concludent exemplu îl constituie Ephedra distachya L., ce pare a restabili aici firul continuităţii legăturilor florei şi vegetaţiei din epoca preglaciară, cu cea actuală.

Prima tentativă spre interpretarea aceste specii ca relict terţiar pe pământul românesc o datorăm prof. Al. Borza (1959). Analiza sporopolenice din sedimentele pleistocene au scos in evidenţă prezenţa acestei specii în zona Porţile de Fier, din timpul glaciaţiunii până in perioada istorică, iar cercetările botanice din ultimii ani au confirmat existenţa ei actuală.

Pentru înţelegerea vegetaţiei actuale, un interes deosebit îl prezintă cunoaşterea principalelor caracteristici ale vegetaţiei din perioada postglaciară. Cum însă din teritoriul cercetat nu dispune de analize sporopolinice, vom face apel la constatările desprinse din analizele efectuate de N. Boşcaiu şi colab. (1967) pentru defileul Dunării şi Munţii Cernei, ţinând seamă însă de implicaţiile ce decurg din diferenţierile altitudinale şi caracteristicile geomorfologice ale Podişului Mehedinţi (relief de plaiuri pe întinderile căruia vegetaţia poate evolua sub influenţa climatului regional, până la stadii de climax, şi versanţii stâncoşi, in general însoriţi şi adăpostiţi, care au oferit condiţii favorabile conservării elementelor vechi, preglaciare).

2.2.Vegetaţia – parte integrală a învelişului biotic in Podişul Mehedinţi

Pe ansamblu vegetaţia se înscrie în etajul pădurilor de gorun. În componenţa lor alături de gorun mai intră cerul, gârniţa, stejarul pufos iar în culoarul Dunării cărpiriţa şi alunul turcesc; alături de alun, liliac, corn, dârmox etc.

Pe vârfurile mai înalte şi pe versanţii umbriţi(expunere nordică şi nord-vestică) gorunul se îmbină cu fagul. Pădurile de fag sunt la contactul cu muntele(fagul balcanic, cornul, frasinul, teiul şi un subarboret din alun, corn, lemn câinesc, liliac, păducel). Bogată este şi vegetaţia pe calcre care conţine îndeosebi elemente termofile(mojdrean, liliac, corn, gorun, frasin, tei, nuc. Au o dezvoltere mare pe văile Coşuştea, Topolniţa şi pe cornetele calcaroase. Pe versanţii dunăreni există şi păduri de pin negru (înainteză mult în bazinul inferior al Bahnei).

2.2.1.Vegetaţia pădurilor

Cl.Querco – Fagetae

Pădurile de foioase mezofite, de pe solurile eutrofe şi mezotrofe, au fost reunite in această clasă. In condiţiile colimatului local, mult mai cald decât in restul ţarii,asociaţiile acestei clase sunt cantonate numai pe văile înguste şi versanţii cu expoziţie nordică. Cu toate acestea, infiltrarea pregnantă a multor elemente termofile,ca : Fagus orientalis, Aremonia agrimonioides, Melittis melissophyllum, Laburnum alpinum, Corylus colurna, Lapsana intermedia, Lunaria annua etc., sugerează vădite afinităţi cu pădurile din sudul şi sud-estul Europei.

Principalele specii de recunoaştere ale clasei sunt : Quercus robus, Q.petraea, Fagus sylvatica, Carpinus betulus, Corylus avellana, Sorbus torminalis, Moehringia trinervia, Euphorbia epithymoides, Isopyron thalictoides, Anemone ranunculoides, A. nemorosa, Ranunculus ficaria, Viola reichenbachiana, Symphitum tuberosum, Galium schultesii, Mycelis muralis, Hieracium murorum, Scilla bifolia, Polygonatum latifolium, Convallaria majalis etc.