Organizarea și valorificarea turistică a arealelor naturale protejate - Parcul Național Retezat

Înfiinţarea Parcului Naţional Retezat

Necesitatea conservării entităţilor ecologice, geomorfologice si estetice de excepţie din masivul muntos Retezat - reprezentând un patrimoniu naţional şi nu numai - a stat la baza demersurilor, iniţiate încă din 1923 de către profesorul Alexandru Borza, fondatorul şi directorul Grădinii Botanice din Cluj, în scopul constituirii unei mari rezervaţii naturale în masivul Retezat. Din cauza obstrucţiei proprietarilor terenurilor ca şi a tergiversărilor provocate de politicienii timpului, înfăptuirea generosului proiect a fost întârziată.

Dar rolul decisiv în constituirea Parcului Naţional Retezat revine lucrărilor primului Congres Naţional al Naturaliştilor din România, convocat la Cluj între18-22 aprilie, 1928, la iniţiativa profesorilor Emil Racoviţă (1887-1971), Al. Borza şi Andrei Popovici-Bâznoşanu. Acest congres a suscitat interesul unanim al naturaliştilor români pentru cauza mareaţă a protecţiei naturii.

În 1927 previzionarul Borza publica documentul - memoriu "Ne trebuie o lege pentru protecţia naturii" (Tipografia naţională S.A. Cluj), iar cu prilejul Congresului Naturaliştilor din România se propune elaborarea unei legi speciale pentru ocrotirea comorilor naturale, lege care apare la 7 iulie 1930.

Pe baza acestei legi se organizează Comisia Monumentelor Naturii (C.M.N.), iar la 22 martie 1935 în Jurnalul nr. 593 al Consiliului de Miniştrii se publică decizia de înfiinţare a Parcului Naţional Retezat (P.N.R.) în primul mare parc naţional nu numai din ţara noastră, ci şi din Carpaţi. La înfiinţare, Parcul Naţional Retezat cuprindea o suprafaţă de 13 000 ha (aprox. 100 km2), care includea păduri semivirgine, peisaje alpine, căldări şi lacuri glaciare, păşuni, precum şi diferite specii valoroase de plante şi animale. Multă vreme forma şi conturul parcului, având ca nucleu central bazinul hidrografic al râului Dobrun (Zlata) nu s-au modificat. Abia în ultimele decenii a avut loc o extindere considerabilă prin anexarea de noi suprafeţe în special din zona împădurită, ajungându-se astăzi la o suprafaţă de 38 138 ha, ce includ o rezervaţie ştiinţifică (Gemenele) de 1931 ha, cu limite bine precizate şi începând din anul 1999 cu o administraţie proprie.

Pe drept cuvânt, se poate afirma că anul 1935 constituie un moment de o deosebită importanţă în istoria îndelungată a acţiunilor generoase de salvare şi ocrotire a frumuseţilor naturale cu care Dumnezeu a binecuvântat pământul românesc. Anii ce au urmat, cu împlinirile şi neîmplinirile lor de până în zilele noastre, au ca piatră de hotar acest memorabil an 1935.

Primele arii protejate din Carpati au fost pădurile virgine Dobroc şi Badinsk din Slovacia (1918), Parcul Naţional Retezat (1935) şi Parcul Naţional Tatra (1948). Alte numeroase arii protejate din ţările străbătute de Carpaţi au fost legiferate mult mai târziu (Voloscuk, 1999).

Principalele documente care atestă înfiinţarea Parcului Naţional Retezat sunt :

1935 (22 martie) - în Jurnalul 593 al Consiliului de Miniştri se publică decizia de înfiinţare a Parcului Naţional Retezat cu o suprafaţă de 13000 ha (aprox. 100 km2), care includea păduri semivirgine, peisaje alpine, căldări şi lacuri glaciare, păşuni, precum şi diferite specii valoroase de plante şi animale.

Legea Protecţiei Mediului, nr.137 din 1995, articolul 55, reconfirmă statutul legal al parcului

Legea privind aprobarea Planului de amenajare teritorială naţională, Secţiunea a III-a – zone protejate nr 5 din 2000, care se referă la extinderea suprafeţei parcului - Rezervaţie a Biosferei la 38 047 ha

Declararea Rezervaţie a Biosferei pe 20 000ha, de către Comitetul MAB UNESCO la cea de-a IV-a sesiune a Cons.Internaţional de Coordonare a Programelor Om- Biosferă, Paris, 1979

Legea nr 462 din 2001 privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice , art. 13, reconfirmă statutul de arie protejată