Potențialul Ecologic și Exploatarea Biologică a Arealului Municipiului Baia Mare

INTRODUCERE

Potenţialul ecologic reprezintă ansamblul factorilor abiotici ai mediului ce constituie suport,dar şi resurse pentru existenţa şi dezvoltarea organismelor vegetale şi animale.

Factorii abiotici au o însemnătate deosebită deoarece prin intermediul acestora se stabilesc relaţii strânse între mediu şi organisme, fie vegetale, fie animale. Legăturile sunt de interdependenţă, neputând existând una fără cealaltă. Factorii fizici exercită o acţiune continuă asupra organismelor provocandu-le la reactii de apărare, adaptare, evitarea sau chiar transformări interne.

Factorii biotici sunt de mai multe categorii, printre care: factori geomofologici (reliful, altitudinea reliefului, adăpostul condiţionat de relief), factori climatici (temperatură, apă, sol, lumină, zăpadă), factori edafici ce tin de sol şi structura solului.

CAPITOLUL I

ÎNCADRAREA GEOGRAFICĂ ŞI BIOGEOGRAFICĂ A TERITORIULUI

Depresiunea Baia Mare se constituie într-o unitate teritorială bine definită în spaţiul Carpaţilor României. Ei dispun de un capital natural constituit din sisteme ecologice care funcţionează în regim natural şi seminatural şi din sisteme aflate în diferite stadii de antropizare/artificializare.

Conform hărţii „Regionării Biogeografice a României” realizată de Raul Călinescu oraşul luat spre analiză se încadrează în Provincia Dacica. Această provincie ocupă cea mai mare parte a teritoriului Romaniei si anume partea centrala si nordica a tarii, cuprinzand intreg arcul carpatic de pe teritoriul tarii noastre, întinzându-se spre nord până dincolo de granita cu Ucraina, cuprinzand in nord-vest orasele Satu-Mare, Baia Mare si Sighetul Marmatiei Spre est Provincia Dacica se întinde până dincolo de raul Prut, apoi in sud pana aproape de Bucuresti, cuprinde orasul Pitesti, cuprinde Carpatii Meridionali si limiteaza pe acestia de Subcarpatii Getici, cuprinde muntii Banatului, Muntii Apuseni si Dealurile de Vest. In vestul Provinciei Dacice se afla Provincia Panonica, situata relativ aproape de Baia Mare.

Repartiţia geografică a lumii vegetale este impusă de structura reliefului şi de interactiunile cu acesta. Învelişul vegetal este prezent pe teritoriul României prin două tipuri de zonalitate: altitudinală şi latitudinală.

Vegetaţia cuprinde o gamă variată de specii ierboase şi arborescente, în funcţie de varietatea terenului, a solului şi a climei. Depresiunea Baia Mare face parte din arealul pădurilor de foiase (gorun, carpen, stejar, fag) - astăzi în mare parte defrişate şi înlocuite de culturi agricole şi pajişti secundare.

Etajul pădurilor de foioase se întinde pe altitudini cuprinse între 300 şi 1200 m, formând un brâu verde în jurul oraşului. Pe rama depresiunii Baia Mare predomină pădurile de gorun în amestec cu carpen.Depresiunea Baia Mare se incadreaza in subetajul gorunetelor, care este mult fragmentat de terenuri agricole (arabile, fanete, livezi) si care ocupa o suprafata relativ restransa.

Specia dominanta este gorunul (Quercus petraea), iar pe terasele Sasarului si Somesului apare si stejarul (Quercus robur). In padurile de gorun se mai intalnesc urmatoarele specii de arbori: Carpenul (Carpinus betulus), ciresul pasaresc (Cerasus avium), Teiul (Tilia cordata), frasinul (Fraxinus excelsior). Stratul de arbusti este destul de bine evidentiat, cu multe specii, cum sunt: alunul (Corylus avellana), sangerul (Cornus sanguinea), socul (Sambucus nigra). Covorul ierbos, pe langa o serie de specii prezente si in zona fagului este completat de pochivnic (Asarum europaenum), vinarita (Ajuga reptans), si o serie de specii de graminee ca obsiga (Branchipodium silvatica), margelusa (Melica uniflora).

In acest subetaj specifice Depresiunii Baia Mare sunt suprafeţele întinse ocupate de castanul comestibil care urcă şi pe versanţii cu expoziţie sudică şi vestică pâna la altitudini de 600 m. Pădurile de castani de la Baia Mare formează cea mai mare suprafaţă împădurită cu aceasta specie din România. Aici castanul comestibil este perfect aclimatizat, vegetând ca specie care se regenerează pe cale naturală, preferând solurile montane acide, cu drenaj bun şi evitând solurile podzolice pseudogleizate şi cu drenaj slab. Trecerea de la pădure spre păşune sau teren cultivat este de obicei de o lizieră de arbust alcătuită din specii ca alunul, socul, cornul, calinul, sângerul, lemnul câinesc.

De-a lungul cursurilor de apa exista o vegetatie de lunca, azonala. Raurile Somes si Sasar sunt marginite de zavoaie mai mult sau mai putin conturate. Speciile intalnite aici sunt salciile (Salix alba, Salix purpurea), plopul negru si tremurator (Populus nigra, Populus tremula), arinul negru (Alnus glutinosa), cu un subarboret des de mure (Rubus sp.) si porumbar (Prunus spinosa).