România în contextul de dezvoltare durabilă

1. Scurt istoric

În 1972, la Stockholm are loc Conferinta Natiunilor Unite, în care cele 113 natiuni prezente îsi manifesta îngrijorarea cu privire la modul în care activitatea umana influenteaza mediul. Sunt subliniate problemele poluarii, distrugerii resurselor, deteriorarii mediului, pericolul disparitiilor unor specii si nevoia de a creste nivelul de trai al oamenilor si se accepta legatura indisolubila între calitatea vietii si calitatea mediului pentru generatiile actuale si viitoare.

În 1986, Natiunile Unite înfiinteaza Comisia mondiala de mediu si dezvoltare, având ca scop studierea dinamicii deteriorarii mediului si oferirea de solutii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societatii umane. Comisia a fost prezidata de Gro Harlem Brundtland, Primul Ministru al Norvegiei, la acea data.

Comisia Brundtland a subliniat existenta a doua probleme majore:

o dezvoltarea nu înseamna doar profituri mai mari si standarde mai înalte de trai pentru un mic procent din populatie, ci cresterea nivelului de trai al tuturor;

o dezvoltarea nu ar trebui sa implice distrugerea sau folosirea nesabuita a resurselor noastre naturale, nici poluarea mediului ambiant;

Problema-cheie a dezvoltarii durabile este opozitia între nevoile de crestere ale populatiei si limitele impuse de resursele planetei precum si degradarea continua a mediului. La Summitul de la Rio în 1992, la care participa 120 de sefi de stat, sunt din nou aduse în centrul atentiei problemele privind mediul si dezvoltarea. Dezvoltarea durabila reprezinta: "o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman pentru întreaga planeta si pentru un viitor îndelungat". Scopul declarat al Conferintei secolului a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltarii economice, industriale si sociale în lume, cuprinsa sub numele de dezvoltare durabila.

Natiunile prezente au fost de acord asupra unui plan de dezvoltare durabila numit Agenda 21 si asupra a doua seturi de principii: Declaratia de la Rio cu privire la mediu si dezvoltare si Principiile padurii.

"Oamenii au dreptul la o viata sanatoasa si productiva în armonie cu natura; natiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fara însa a cauza distrugeri ale mediului în afara granitelor proprii." Declaratia de la Rio

La 10 ani de la adoptarea Agendei 21, în 2002 are loc Summitul de la Johannesburg, Africa de Sud, în care se studiaza progresul facut spre dezvoltarea durabila si se reafirma angajamentul tarilor participante.

Principalele probleme discutate au fost:

o reducerea numarului celor care nu au acces la rezerve de apa potabila, de la peste 1 miliard la 500 milioane pâna în anul 2015;

o injumatatirea numarului celor ce nu au conditii de salubritate corespunzatoare, la

1,2 miliarde;

o cresterea folosirii surselor durabile de energie si refacerea efectivelor de peste secatuite;

2. Definitie si obiective

Dezvoltarea durabila ( “sustainable development”) este o strategie prin care comunitatile cauta cai de dezvoltare economica, beneficiind de asemenea de mediul inconjurator local sau care sa aduca beneficii calitatii vietii. Conceptul de dezvoltare durabila desemneaza totalitatea formelor si metodelor de dezvoltare socio-economica al caror fundament îl reprezinta asigurarea echilibrului între sistemele socio-economice si potentialul natural.

Se recunoaşte, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crescândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic şi de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune şi deşertificare, poluarea solului, apei şi aerului, reducerea suprafeţei sistemelor forestiere tropicale şi a zonelor umede, dispariţia sau periclitarea existenţei unui număr mare de specii de plante şi animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice şi calităţii vieţii oamenilor în zone vaste ale planetei. Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizaţia umană este un subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie şi energie din cadrul acesteia, de stabilitatea şi capacitatea ei de autoreglare.

Problemele complexe ale dezvoltării durabile au căpătat o dimensiune politică globală, fiind abordate la cel mai înalt nivel, astfel ca politicile elaborate, urmăresc restabilirea şi menţinerea unui echilibru raţional, pe termen lung, între dezvoltarea economică şi integritatea mediului natural în forme înţelese şi acceptate de societate.