Algele Marine

1. INTRODUCERE

Civilizaţia are multe avantaje, dar prezintă şi dezavantaje. Dezavantajul cel mai mare constă în lipsa mineralelor din sursele de hrană. O astfel de sursă de minerale sunt algele marine.

Oceanul constituie un rezervor de bogăţii acumulate sub forma unor substanţe chimice, în comparaţie cu care rezervele uscatului par fără importanţă. Apa mării nu are şi nu poate avea nici-o lipsă. Orice element necesar vieţii este prezent în ea, iar plantele care trăiesc în ocean selecţionează din ele pe cele de care au nevoie. Produsele mării nu pt furniza toate elementele necesare în alimentaţie. În hrana de origine marină, elementele necesare nu numai că au fost selecţionate şi asimilate adecvat nevoilor naturale ale ţesuturilor vii, dar sunt şi depozit la îndemâna noastră sub forma unei hrane naturale foarte apropiată de aceea care constituie alimentaţia omului.

Produsele marine, cum sunt algele, sunt bogate în elemente nutritive de care omul are nevoie, deoarece toată materia primă cu elementele necesare vieţii planetei este la îndemâna lor.

Mineralele pe care algele le absorb din apă în mari cantităţi sunt prezente în stare coloidală organică, uşor de folosit şi direct transmisibile corpului uman. Fierul, cuprul, manganul, zincul şi aluminiul se bucură în ultima vreme de o atenţie deosebită, deoarece s-a descoperit că acestea exercită o mare influenţă, prin funcţia lor biocatalitică, în procesele fiziologice esenţiale ale organismului uman. (Gh. Mohan şi A. Avram).

2. ALGELE MARINE

În biotopul marin algele macrofite sunt foarte numeroase şi prezintă un mare interes economic.

Fitoplanctonul marin joacă un rol esenţial în viaţa oceanelor şi a umanităţii, prin cantităţile enorme de substanţe organice şi de oxigen pe care le oferă Terrei.

2.1. Alge cuplate cu zone geografice

Se ştie faptul că algele au o mare răspândire în întreaga lume. Câteva dintre aceste alge sunt enumerate mai jos împreună cu zonele geografice unde pot fi găsite.

Ulva lactuca – este o algă verde, lată, cu marginile ondulate şi încreţite, pe care o putem găsi cu uşurinţă în apele Mării Negre. Alături de ea, tot verde, mai îngustă şi cu marginile mult mai încreţite se află Enteromorpha intestinalis. Deosebirile dintre ele sunt însă foarte greu de remarcat după aspect. Dacă însă facem o secţiune în talul fiecăreia vom afla cu precizie care este una şi care este cealaltă. Ulva are întotdeauna două straturi de celule, în timp ce Enteromorpha doar unul singur.

Chaetomorpha linune – reprezentată de nişte fire lungi şi încâlcite ce ajung uneori până la o jumătate de metru. O plantă cu aspectul unei buruieni, având parcă ramuri şi frunze, ne-o prezintă pe Cladophora utriculosa. Prinse pe cochilii de melci sau pe valve de scoici, pe stâncile de la mică adâncime, trăiesc Ecytosiphon şi mai des Cladophora rupestris.

Cele care atrag mai mult atenţia sunt algele roşii. La mal vine rar câte o Phyllophora brodiei, cu talul când lăţit când sugrumat, colorat într-un roşu – carmin închis şi ciudat. Această algă care formează câmpuri întinse în largul mării are o importanţă economică deosebită.

Speciile de Cearmium sunt firişoare de un roşu – brun plin de nuanţe, uşor ramificate şi aspre; o algă mai gingaşă, colorată mai deschis, Collithamnion corymbosum. Cele mai frumoase sunt însă Dasya elegans şi Ceramium diaphanum. De pe un ax principal pornesc mai multe ramuri pe care unduiesc în voia valurilor şi care sunt acoperite de un des şi foarte fin „puf” este eleganta Dasya.

Toate algele contrastează cu talul roz – violaceu al speciei Porphyra leucostica. Specii ale genului Porphyra sunt foarte căutate în China şi în Ţara Soarelui Răsare; multe familii chineze şi nipone se ocupă cu creşterea şi culegerea acestor „frunze” roşii, folosite ca nutreţ, îngrăşăminte şi în multe alte feluri.

Marea Neagră găzduieşte numeroase asemenea alge. Adesea, alături de ele vom întâlni specii de Laurecia sau de Fucus, alge brune ce populează fundurile litorale. Fucus vesiculosus - aderă pe stânci printr-o lamă de formă discoidală, de la care talul pleacă împărţindu-se mereu în două, cel mai frecvent în mod simetric. Culoarea ei este măslinie în apa mării şi roşie - brună sau chiar neagră în ierbare.

În apele Atlanticului, în dreptul coastelor franceze, fixate pe iarba de mare (Zoostera), găsim mărunte filamente verzi – albăstrui – negricioase, cu trichom subţire de 10 – 20  în diametru dispuse în formă de stea. Sunt filamente de Colothrix confervicola.

Pe coastele oceanului Atlantic cresc alge de talie mare, pe care le întâlnim mai ales în genul Laminaria.

Pe rocile din portul Brest, primăvara timpuriu se dezvoltă Cladophora lanosa. Are talul format din tufe înghesuite, de câţiva cm lungime, cu aspect spongios. Pe Bryopsis pulmosa s-ar fi putut descrie şi în Marea Neagră, pentru că ea se găseşte din belşug şi acolo; aici, pe coastele Atlanticului poartă acelaşi verde clar şi aceeaşi talie ca şi la noi. Foarte comună este şi Dictyota dichotoma. Are talul de 10 – 20 cm, o culoare verde – măslinie, întreruptă din loc în loc de puncte negre.

În porturile mediterane, la Marsilia sau Toulon ori pe litoralul insulei Corsica creşte o frumoasă algă de culoare verde, la care o tijă delicată poartă spre suprafaţă un evantai necrezut de mare: este Udotea. Din aceeaşi grupă de alge face parte şi Halimeda opuntia pe care o întâlnim tot anul în mările calde (marea Mediterană, Marea Adriatică, Marea Antilelor). Calcarul care o acoperă mai întotdeauna îi dă o culoare greu de desluşit, albă – verzuie, culoarea în care se îmbracă adesea epavele din fundul apelor.