Analiza calității mierii de albine

Mierea

Introducere

Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om, fiind preţuită în special de preoţi în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizaţiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen şi levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare şi folosire a mierii. Babilonienii şi diferitele civilizaţii străvechi din India şi China, utilizau mierea atât ca medicament cât şi la ritualuri şi ceremonii.

Mierea este un aliment cu proprietati medicamentoase recunoscute si trebuie consumata regulat de batrani, copii, sportivi, oameni care lucreaza noaptea.

Poate fi folosita fie ca aliment energizant, in cazurile de surmenaj, oboseala, neurastenie, boli de inima, afectiuni gripale, hepatice , arsuri , fie ca laxativ sau indulcitor natural etc. Celor care sufera de insomnii, li se recomanda ca seara sa consume 2 linguri de miere intr-un pahar de ceai cald de tei. Deasemenea, in cazul bolilor de ficat, mierea este recomandata intrucat mareste proportia de glicogen, fortificand organismul impotriva infectiilor.

1.1 Prezentarea produsului si a grupei din care face parte

Mierea de albine este un produs primar de origine vegetala , natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al imbogatirii acestuia de catre albine (Apis mellifera ) cu substante proprii, prin actiunea sucului secretat de glandele acestora. Albinele produc frecvent si miere de mana, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare. Este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase - până la 80% - reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de albine şi depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însuşirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelungaţi. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoţită apoi de preschimbarea şi înlocuirea conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după provenienţa ei floristică.

Albinele depind in exclusivitate de lumea vegetala pentru alimentatia lor si, de aceea, in intreg sezonul activ , ele depun eforturi sustinute pentru asigurarea hranei, atat pentru necesitatile imediate cat si pentru crearea de rezerve.

In mod obisnuit , albinele se alimenteaza cu nectar , miere, polen, si apa, iar pentru hrana larvelor si a matcilor utilizeaza in plus , laptisor de matca.Cu exceptia apei, mierea si polenul sunt depozitate ca rezerve. In mod artificial in hrana albinelor se poate utiliza o gama larga de alimente : sirop si serbet de zahar, zahar tos, zahar pulbere in amestec cu drojdiile de bere, lapte praf, faina de soia delipidata, polen de porumb, fainuri de diferite cereale, medicamente, precum si adaosuri de plante medicinale.

Din nectar, mana sau sucuri dulci, care se gasesc in diferitele parti ale plantelor si arborilor, in amestec cu unele substante care iau nastere in glandele salivare ale albinelor, se obtine mierea, pe care albinele o depun in celulele fagurelui. Denumirea de miere nu se poate da nici unui produs asemanator, la fabricarea caruia nu participa in exclusivitate albinele, sau care rezulta in urma hranirii albinelor cu zahar sau siropuri dulci. Tot asa, nu se poate da denumirea de miere produselor care contin mai mult de 22% apa si 5% zaharoza, sau alte categorii de miere artificiala obtinuta prin diferite metode chimice.