Cacao. Generalitati. Valorificare

CACAOA

Cacao este denumirea semintelor produse de arborele de cacao (Theobroma cacao) care dupa uscare se macina sub forma de pulbere. Cacao este un produs de export important a numeroase tari în curs de dezvoltare. Cacao este materia prima principala pentru obtinerea de ciocolata. Denumire de cacao provine din limba azteca cacahuatl denumire care a fost preluata de spanioli.

Istoric

In Puerto Escondido Honduras, America Centrala descoperirile arheologice au gasit vase cu teobromina ce dateaza din anii 1100 î.Hr. substanta fiind un extract din seminte cacao care se folosea la producerea unor bauturi alcoolice. Aztecii cunosc arborele de cacao considerat sfânt (darul zeului Quetzalcoatl) din secolul XIV. Bautura alcoolica preparata din fructele de cacao fermentate era provenita dintr-un amestec de apa, cacao, porumb, vanilie si piper. Boabele de cacao serveau si ca moneda la azteci. Conchistadorii spanioli descopera repede valoarea aurului brun, ei gasesc 25 000 de chintale de cacao în încaperile tezaurulului lui Montezuma (un sclav costa 100 de boabe de cacao). Prin cresterea consumului de cacao în Europa se vor extind si plantatiile de cacao în colonii.

Cultivarea arborilor de cacao s-a extins in secolul al XVI-lea: mai intai in Venezuela si Ecuador si apoi in toate insulele din Caraibe – Trinidad, Santo Domingo, Jamaica, Martinica etc. In prezent, cele mai nobile soiuri de cacao provin din Brazilia (locul sau de origine) si din Caraibe. In secolul al XIX-lea, portughezii au plantat arbori de cacao in insula Sao Thome, in apropierea coastei africane, iar mai tarziu, catre sfarsitul secolului, au ajuns in vestul Africii, Coasta de Fildes, Ghana, Nigeria si Gabon. Olandezii au exportat aceasta cultura incepand cu secolul al XVII-lea, cand au ajuns in Filipine, Ceylon si Indonezia. In prezent, Brazilia, Coasta de Fildes si Malaezia sunt principalii producatori mondiali de cacao, furnizand peste jumatate din cele 200.000 de tone de boabe care au fost vandute in lume sub monopol olandez de la inceputul secolului al XIX-lea.

Tarile mai importante producatoare de cacao

Ordinea ierarhica a pruducatorilor de cacao în anul 2006:

Tara Productia în tone

Indonezia

450.000

Ghana

380.000

Brazilia

175.000

Ecuador

88.000

Republica Dominicana

50.000

Malaysia

48.000

Columbia

48.000

Continutul boabelor de cacao

Semintele de cacao contin teobromina, cofeina si salsolinol. Teobromina este un stimulent moderat dar de durata al SNC Cofeina care este un stimulant mai puternic dar se gaseste într-o cantitate mai redusa. Actiunea alsolinolului nu este înca clarificata. Cert este ca deja în cantitati reduse de cacao apare un efect de exaltare, euforie psihica explicata prin cresterea concentratiei sanguine a serotoninei. Cardiologii elvetieni si americani numesc ciocolata amaruie ce are un procent de 70 % cacao ca „aspirina dulce” ce reduc afectiunile cardiace si reduce incidenta trombozelor. Oamenii de stiinta apreciaza efectul pozitiv antioxidant al substantei. De asemenea se constata efectul pozitiv al flavonelor din cacao cu scaderea depunerilor pe peretii vaselor de sânge. La personele sanatoase consumatoare de cacao s-a observat o încetinire a fenomenului îmbatrânire prematura a pielii si reducerea clara a incidentei bolilor cardiovasculare.

Arborele de cacao creste in stare salbatica in regiunile tropicale ale Americii de Sud. Conchistadorii au sutinut cultivarea acesteia in toata America Centrala si de Sud si in Sud-estul Asiei. In urma cu aproximativ 100 de ani, cacaoa a ajuns pana in Africa de Vest, care astazi produce cam jumatate din recolta mondiala. In Africa de Vest principalii producatori de cacao sunt micii plantatori. In anumite regiuni micii actionari tarani au jucat un rol foarte important in agricultura tropicala. Un alt eveniment de mare însemnatate a fost evolutia noilor sisteme de administrare introduse la tropice de europeni. Printre cele mai importante dintre aceste scheme au fost plantatiile, realizate pentru a produce recolte vandabile, pentru comercializare sau pentru barter, si nu doar pentru alimentarea familiei fermierului. Pe plantatii lucrau fie muncitori din zona, platiti cu salarii, fie sclavi. Aceste ferme erau organizatii destul de independente. Pe ele se planta hrana necesara pentru muncitori, si importau personal, echipament si specialisti din tarile de bastina. Plantatiile sunt de obicei întinse, intre 100 si 20.000 de hectare.