Confecționarea ambalajelor din material flexibil în sistemul formare-umplere-inchidere cu flux orizontal sau vertical

Scurt istoric

Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcţii multiple, care asigură menţinerea sau, în unele cazuri, ameliorarea calităţii produsului căruia îi este destinat.

Ambalarea este operația prin care se realizează protejarea produselor în scopul păstrării calităților inițiale în condiții igienice, în timpul manipulării, transportului, depozitării și desfacerii lor (și chiar in timpul consumului).

Materialele plastice se utilizează pe scară tot mai largă la confecționarea ambalajelor datorită multiplelor avantaje: izolează bine produsele, atât alimentare cât și nealimentare.

Caracteristicile ambalajelor

sunt nealterabile;

sunt rezistente la rupere;

sunt impermeabile la apă, aer și gaze;

pondere gravimetrică - masă proprie redusă în raport cu produsul ambalat;

au aspect de prezentare superior, atrăgător, pentru toate formele posibile și culori realizabile capacitate mare de diversificare – sub aspectul protecţiei produselor alimentare (în special în cazul materialelor flexibile);

au aspect de prezentare superior, atrăgător, pentru toate formele posibile și culori realizabile; au rezistență chimică ridicată și preț de cost scăzut.

rezistenţă la tratamente termice:

pasteurizare (cca.80ºC);

sterilizare (120 – 121ºC); exp. noi materiale plastice.

Cerinţele produsului alimentar faţă de ambalajele din materiale plastice:

Ambalajele trebuie să asigure menţinerea calităţii şi integrităţii produsului ambalat până la consumator;

Să fie compatibile cu produsul alimentar (să rapundă cerinţelor de ordin funcţional, igienico-sanitar şi toxicologic impuse de produs).

Clasificare materialeor plastice

Materialele plastice organice sunt substante organice macromoleculare în stare pură sau sub formă de amestecuri conţinând diferite materiale de adaos şi umplutură (plastifianţi, stabilizatori, coloranţi, acceleratori de polimerizare sau condensare etc.) capabile să treacă prin încalzire în stare plastică şi să păstreze după întărire, forma dată.

De aceea nu putem vorbi despre materiale plastice ca fiind un grup omogen de substantţe. Masele plastice folosite in domeniul ambalajelor se pot clasifica astfel:

a) dupa metodele de obtinere:

produse de condensare (răşini fenolice, anionice etc.),

produse de polimerizare (răşini polivinilice, polistirenice, polietilenice etc.),

polimeri naturali modificaţi chimic (răşini pe bază de celuloză, răşini proteice etc.).

b) după comportarea la încălzire:

produse termoplastice, care supuse încălzirii se înmoaie şi pot fi prelucrate prin presare, valtuire etc. După răcire se solidifică, iar printr-o nouă încălzire devin din nou plastice, procesul acesta putând fi repetat;

produse semitermoplastice, care supuse încălzirii se înmoaie şi se pot prelucra similar cu cele termoplastice, dar care conduc, după răcire, la un produs puţin plastic la cald;

produse monoplaste sau termorigide (termoreactive), care se înmoaie la încălzire putând fi prelucrate ca în cazurile anterioare, dar care, apoi, se întaresc ireversibil.