Contaminarea cu Cupru în Industria Fermentativă și Extractivă

1. Introducere

Se ştie cã starea de sãnãtate cât si potenţialul fizic şi psihic al organismului depinde de concentraţia şi raportul dintre elemente chimice din organism.

În zilele noastre se gãsesc în comerţ produse care conţin elemente mai puţin cunoscute de cãtre consumatori.

Elementele neesenţiale îngreuneazã de multe ori absorbţia elementelor esenţiale. S-a demonstrat deja cã organismul are tendinţa sã cumuleze aceste elemente, provocând intoxicaţii.

Riscul ca alimentele sa fie contaminate cu substanţe chimice sau microorganisme exista pe tot parcursul lanţului alimentar. În general, siguranţa alimentelor este ameninţată de factori care se împart în două categorii:

Contaminare biologică - bacterii, fungii, virusi sau paraziţi. La un astfel de tip de contaminare, alimentele prezintă în cele mai multe cazuri semne usor de identificat.

Contaminanţi chimici - care includ substanţe chimice provenite din mediu, reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri care ajung în alimente neintenţionat sau accidental, în timpul proceselor pe care le implică agricultura sau creşterea animalelor şi a păsărilor, prelucrarea alimentelor, transportul sau ambalarea.(1)

Dacă un agent contaminant genera un risc sau nu, depinde de mulţi factori, inclusiv absorbţia şi toxicitatea substanţei, cantitatea în care contaminantul se găşeste în mâncare, cantitatea de mâncare contaminată consumată şi durata expunerii. În afara de acestea, indivizii diferă în ceea ce priveşte sensibilitatea lor la contaminanţi; de asemenea, alţi factori ai dietei pot avea impact asupra consecinţelor toxice ale contaminanţilor. Un alt factor care complicã lucrurile privitoare la contaminanţii chimici este acela ca multe dintre studiile referitoare la toxicitatea contaminanţilor reprezintă extrapolări ale studiilor făcute pe animale. Nu se ştie întotdeauna cu siguranţă dacă substanţele au aceleaşi efecte şi asupra oamenilor.

2. Contaminarea cu cupru

2.1. Prezentare generala

Cuprul nu serveste doar la îngreunarea buzunarelor şi portofelelor noastre cu monede, ci este chiar un metal indispensabil organismului având şi o cu totul altă folosinţă.

Cuprul se găseşte în natură mai rar în stare liberă, cristalizat în cuburi sau octaedre. De obicei se găseşte sub forma de combinaţii. În minereurile de cupru sunt amestecate de obicei minerale care conţin arsen, antimoniu, plumb, zinc, nichel, argint, aur.(2)

Cuprul se găseşte şi în diferite plante şi animale. Au fost izolate diverse proteine, incluzând enzime, care conţin cupru. Astfel, proteina hemocianina- colorantul din sânge a unor animale inferioare conţine cupru în compoziţie; oxidaza acidului ascorbic , mult raspândită în plante şi microorganisme, catalizează oxidarea acidului ascorbic; citricromoxidaza conţine hem şi cupru în raport 1:1, cuprul având un rol funcţional. În general proteinele cu cupru sunt predominant oxidaze sau purtători de oxigen.

Cuprul este un metal de culoare roşie caracteristică, în foiţe foarte subţiri apare în transparenţă albastru-verzui. Cristalizează în reţea cubică cu feţe centrale. Cuprul pur este un metal moale, maleabil şi ductil. La temperatura obişnuită, cuprul nu este atacat de aerul uscat şi lipsit de dioxid de carbon. La temperatură ridicată, se combină cu oxigenul formând CuO, de culoare neagră; acesta, la peste 800°C, trece în Cu2O, de culoare roşie.

2.2. Roluri şi caracteristici

- are un rol important în producerea enzimelor care protejează organismul împotriva anumitor substanţe toxice (radicali liberi, cadmiu);

- intervine în formarea ţesutului conjunctiv de baza care serveşte la elaborarea unei multitudini de alte ţesuturi;

- participă la producerea de energie;

- contribuie la absorbţia fierului, prevenind deci anemia;

- este implicat în producerea de substanţe neurochimice indispensabile bunei funcţionari a creierului;

- influenţează funcţionarea muşchilor, a nervilor şi a sistemului imunitar;

- diminuează producerea histaminei, ceea ce reduce manifestările alergice.(3)

2.3. Surse de contaminare

Cuprul nu prezintă o importanţă prea mare din punct de vedere toxicologic. Cea mai mare parte a otrăvurilor nu sunt mortale, deoarece sărurile de cupru sunt vomitive, acţionând deci ca propriile lor anticoduri.

Sărurile de cupru au o largă răspândire în agricultură şi în practica veterinară. Cele mai cunoscute sunt: sulfatul de cupru, oxidul de cupru, carbonatul bazic de cupru, naftenatul de cupru, acetoarsenitul de cupru, dihidrosulfatul de cupru.(4)