Contaminarea Microbiologică și Fizică a Apei

Introducere

În existenta normală a unei colectivităţi, apa trebuie să fie suficientă cantitativ şi corespunzatoare calitativ. Insuficienţa cantitativă de apă are implicaţii asupra nevoilor pentru: igiena individuală şi colectiva, agrement şi urbanism, industrie şi agrozootehnie. Insuficiența calitativă poate fi bacteriană (prezinta pericol imediat pentru aparitia bolilor hidrice cu evolutie în masa) şi chimica (prezinta pericol subacut sau cronic prin aparitia în masa consumatorilor a asa numitei “patologii hidrice de natura chimica”).

Schimbarea compozitiei bacteriene și/sau chimice a apei subterane sau de suprafata este rezultat, nedorit de multe ori, al activitatii umane - rar individuale, frecvent colective - inglobata în termenul generic de poluare. Deci, poluarea apei reprezinta procesul bio-fizico-chimic de alterare a caracteristicilor naturale ale apei facand-o necorespunzatoare destinatiei initiale. În cadrul poluării vorbim despre: sursele de poluare (care pot fi organizate şi neorganizate), formele de poluare (care pot fi naturale şi artificiale). Poluarea naturala a apei - este de regula pasagera accidentala, apare frecvent dupa ploi, viituri, topirea zapezilor, modificari importante ale vremii (cresterea importanta a temperaturii). Poluarea apelor curgatoare este data frecvent de reziduuri organice (cadavre, resturi vegetale) descompuse de microorganisme, iar poluarea apei statatoare este data frecvent de dezvoltarea în exces a unor alge (albastre, verzi, flagelate) ce determina aspectul caracteristic de “supa de legume” al acesteia.

Potabilitatea, în cazul în care o astfel de apa sufera tratarea adecvata, este alterata prin modificarea gustului, mirosului, culorii dar şi prin modificarea compozitiei chimice. Frecvent apa cu aceste calitati nu mai poate fi folosita nici la adaparea vitelor deoarece poate induce reactii digestive, dar nici la imbaiat deoarece poate da reactii cutanate, otice, conjunctivale, traheo-bronsice.

CAPITOLUL I. POLUAREA ARTIFICIALĂ

Poluarea artificială este rezultatul activității umane şi cel mai frecvent se datoreaza deversarii în apele statatoare sau curgatoare a apelor uzate. în functie de compozitia acestora poluarea artificiala poate fi:

- chimică - prin deversarea apelor provenite de regula din procesele industriale - cu repercursiuni asupra caracterelor organoleptice (gust, miros, culoare) turbiditatii, duritatii, scaderea O2 dizolvat, modificarea pH-ului şi calitatilor biologice ale apelor. Poate produce intoxicatiei acute şi cronice;

- fizica - ca urmare a apelor uzate cu turbiditate, temperatura, radioactivitate ridicate. Se modifică flora şi fauna bazinului receptor. Reacțiile se pot datora cumulării factorilor toxici în lantul trofic;

- biologica - dată de o serie de organisme vii: bacterii, virusuri, protozoare, ciuperci etc. De regula, acestea dezvolta o patologie hidrica specifica.

Sursele de poluare pot fi grupate în: organizate şi neorganizate.

Sursele organizate sunt reprezentate de reziduurile lichide ale colectivitatilor umane, industriale şi ale complexelor agrozootehnice, care de obicei sunt: permanente, bine cunoscute, acceptate, relativ usor de stăpânit.

Sursele neorganizate de poluare sunt: accidentale, temporare, insuficient cunoscute, dificil de stapanit. Sunt legate sau nu de activitati umane şi sunt reprezentate de: reziduuri solide, sonde, conducte, rampe de gunoi, ape de irigatie, ape meteorice etc. Ele ajung în apele de suprafata curgatoare sau statatoare. Poluari ale apelor subterane se pot produce prin infiltrarea fertilizantilor, a insecto-fungicidelor, a apelor reziduale fecaloid-menajere şi zootehnice în apele de adancime. Alterarea apelor subterane este produsa de epuizarea rezervelor de O2 consumat pentru descompunerea substantelor organice cat şi pentru mineralizarea lor. Poluarea solului cu fenoli, crezoli şi reziduuri masive de produsi petrolieri determina poluarea stratului de apa subteran pe termen lung cu imposibilitatea folosirii acestuia. Infiltrarea în subteran a apelor din lacurile de acumulare produce modificari profunde ale regimului fizico-chimic al apelor din profunzime şi în particular, ale temperaturii şi continutului în saruri dizolvate. Epuizarea O2 şi continuarea dezintegrarii anaerobe, induce modificari importante în structura apei. Aceasta devine corosivă mai ales pentru fier şi calcar, componente ale betonului. Corosivitatea este încă şi mai accentuata prin cresterea continutului de acid carbonic. O astfel de apa devine agresiva pentru statiile de pompare şi pentru reteaua de conducte unde elibereaza mari cantitati de Fe şi Mn, favorizeaza multiplicarea bacteriilor feruginoase şi manganice. Acestea se dezvolta sub forma de aglomerari determinand mase mucilaginoase, uneori de marimea pumnului, ce pot ajunge la robinetele consumatorilor.