Factori de protecție - pectinele

1. Introducere

1.1. Definire

Poliuronidele reprezintă o grupă de compuşi macromoleculari, făcând parte dintre coloizii ozogeni, cu anumite caracteristici fizico-chimice, cele mai importante fiind prezenţa în moleculă a acizilor uronici şi proprietăţile coloidale.

Ele constituie amestecuri neomogene şi provin din degradarea lamelei pectice sau prin gelificarea întregii membrane celulare.(4)

1.2. Răspândire

Principiile poliuronice sunt produşi cu răspândire destul de largă în regnul vegetal, familiile cele mai bogate în astfel de componente fiind: Malvaceae, Leguminosae, Rosaceae, Plantaginaeae, Rutaceae precum şi algele roşii şi brune.

Au fost identificate în toate organele plantelor, neavând o anumită predilecţie. Desigur însă, că pentru aceeaşi specie, un anumit tip de poliuronidă se localizează îndeosebi într-unul din organe. Astfel, la specia Acacia senegal, sediul gumei este în scoarţă, pectina se acumulează la Cydonia vulgaris în fructe, în timp ce mucilagiile apar în frunze şi rădăcini (Althaea officinalis), în flori (Verbacum sp.), în seminţe (Plantago psyllium).(4)

1.3. Biogeneza

Toate cele trei categorii de poliuronide menţionate posedă o origine biogenetică comună.

1. Pectinele reprezintă un produs fiziologic normal al organismului vegetal, constituind cimentul intermediar care alcătuieşte lamela pectică ce sudează celulele în complexe tisulare sau fac parte din membrana celulară propriu-zisă respectiv reprezintă constituenţi citoplasmatici.

Elementul de bază, precursorul biogenetic îl reprezintă D-glucoza, provenită din ciclul fotosintezei şi care fie, conduce prin izomerizare la galactoză şi mai departe la galactane, fie, prin intermediul acidului glucuronic, la acid galacturonic.(4)

2. Mucilagiile conţin în constituţia lor galactane, arabane, xilane sau asocieri ale acestora la care se adaugă sau nu acizi uronici. În funcţie de prezenţa sau absenţa acizilor uronici din constituţia unei poliholozide, mucilagiile se împart în ozuronice şi neozuronice.(4)

3. Gumele se formează datorită unei transformări particulare pe care o suferă membrana celulară, proces ce poartă numele de gomoză. În cadrul acestui proces, are loc o solubilizare progresivă a membranei celulare, până la transformarea sa într-o masă gelatinoasă, care se îngroaşă şi se umflă în dauna spaţiului celular, până la dispariţia acestuia.(4)

Întâi se gelifică o celulă, apoi un grup de celule, după aceea zone întregi, iar masa de gumă astfel formată înaintează către periferie, absoarbe continuu apă umflându-se şi creând în zona respectivă o pesiune internă apreciabilă. O simplă înţepătură sau existenţa unei fisuri în ţesut va provoca, datorită presiunii interne, expulzarea către exterior a materialului gelificat.(4)

2. Descriere

Pectinele sunt poliuronide filiforme cu G.M. între 20000-100000 D, în care acidul D-galacturonic este legat α 1-4 glicozidic. Aproximativ jumătate din totalul grupărilor COOH sunt transformate metilester, gradul de esterificare depinzând în mare măsură de sortul fructului şi de stadiul de coacere al acestuia. (3)