Materiale Celulozice Folosite la Ambalare

Ambalajul pe lângă faptul că îndeplineşte funcţia de protecţie şi conservare, uşurează manipularea, transportul şi desfacerea produselor şi promovează vânzarea. Un ambalaj greşit atrage după sine, fie distrugerea produsului amabalat, fie scăderea calităţii lui, respective a valorii lui ca produs de consum.

Ambalajul se defineşte ca totalitatea elementelor destinate să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, un vederea asigurării calităţii şi integrităţii acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitării, desfacerii şi consumului, precum şi pentru înlesnirea acestor operaţii.

Lemnul

Lemnul este unul din cele mai vechi material utilizate pentru ambalare. Deşi utilizarea lemnului în acest domeniu este în continuă descreştere datorită faptului că pe plan mondial a devenit un material deficitar, ambalajele din lemn rămân însă încă o necessitate de care unele industrii nu pot să se priveze în totalitate.

Pentru ambalaje se utilizează : lăzi din foioase tari (fag, ulm, carpen), lăzi din foioase moi (plop, tei, anin) lăzi din răşinoase (molid, brad), lăzi combinate din foioase şi răşinoase, lăzi din placaj cu carcasă de lemn, lăzi cu plăci fibrolemnoase şi carcasă din lemn, lăzi din plăci agglomerate cu sau fără carcasă din lemn.

Principalele avantaje ale ambalajelor din lemn sunt:

• rezistenţă bună la solicitări mecanice;

• rezistenţă bună la uzură;

• conductibilitate electrică foarte mică;

• sunt ecologice.

Printre dezavantaje ambalajelor din lemn enumerăm:

• spaţiul mare ocupat de ambalaje atunci când nu sunt folosite,

• domeniul restrâns de utilizare,

• cantităţile tot mai reduse de lemn disponibile pentru ambalaje.

Caracteristicile şi proprietăţile lemnului

Cele mai reprezentative caracteristici fizico-mecanice de care se ţine seama la proiectarea, fabricarea şi utilizarea ambalajelor sunt : densitatea aparentă, umiditatea, contragerea şi umflarea, rezistenţa, mirosul.

Densitatea aparentă. Această caracteristică depinde de condiţiile de creştere, specie, structură, conţinutul în răşini, umiditatea lemnului, etc.

Umiditatea. Conţinutul de umiditate se datorează cantităţii de apă prezentă în lemn. Se găseşte sub trei forme : apă liberă situate în cavităţile celulare şi în spaţiile intercelulare; apa de impregnare care îmbina peretii celulari şi apa de constituţie chimică legată de materia lemnoasă şi inseparabilă de aceasta fără a-i modifica compoziţia. Umiditatea lemnului la punctual de saturaţie variază după specii între 20% şi 35%. În general pentru fabricarea ambalajelor de lemn masiv, depoziate în magazii închise umiditatea optimă este de 12-18%, iar pentru cele depozitate în încăperi deschise de 18-25%.

Modificarea formei şi volumului prin contracţie şi umflare. Datorită variaţiei de umiditate se produc variaţii de formă şi volum care diferă în funcţie de specie şi direcţia fibrelor lemnului. De remarcat este faptul că speciile dense, pot absorbi o mare cantitate de apă de impregnare se umflă şi se contrag mult mai accentuat că speciile uşoare care suferă deforrmari mai mici. Atât umflarea cât şi contragerea sunt foarte reduse în direcţia longitudinală a fibrelor (sub 1%). În schimb variaţiile transversale care se exercită în direcţii radiale şi în direcţii tangenţiale faţă de inele exercită efecte defavorabile mai accentuate din punct de vedere al contragerii şi umflării. Contragerea radial şi tangenţială a câtorva specii de lemn este prezentată în tabelul 1.

Tabelul 1

Contragerea radial şi tangenţială a câtorva specii de lemn

Specia Contragerea

În direcţia tangenţială

% În direcţia radială

%

Fag 7,6 2,8

Brad 4,8 2,3

Plop 6,2 1,9

Stejar 7,6 2,8

Rezistenţa la deformare. Este dată de limita de elasticitate care caracterizează tăria, flexibilitatea şi compresibilitatea lemnului, în timp ce rezistenţa la solicitări de rupere se referă la rezistenţă de îndoire, întindere, forfecare. Rezistentă şi rigiditatea lemnului scad cu creşterea conţinutului în umiditate, dar numai până la limita de saturaţie. De asemenea, rezistenţa şi elasticitatea scad odată cu creşterea temperaturii.

Mirosul lemnului. În cazul în care produsele ambalate sunt susceptibile de a prelua unele mirosuri trebuie avut în vedere că unele specii lemnoase au un miros characteristic datorită substanţelor volatile conţinute în lemn. Unele specii sunt însă căutate tocmai pentru mirosul lor cur ar fi de exemplu cedrul care se utilizează uneori pentru ambalarea ţigărilor de foi de calitate superioară sau dudul întrebuinţat pentru fabricarea butoaielor destinate păstrării spre îmbătrânire a coniacului. În schimb stejarul verde are miros de tannin. Fagul, este astăzi cel mai mult folosit pentru ambalaje pentru că nu are miros.