Obezitatea

Obezitatea

Este o afecţiune nutriţional-metabolică, cu largă răspândire în epoca actuală, caracterizată printr-un exces ponderal, ce depăşeşte cu peste 20% greutatea ideală. Obezitatea este produsă printr-un aport alimentar crescut, la subiecţii cu o anumită predispoziţie genetică şi generează numeroase complicaţii cardiovasculare, metabolice, locomotorii şi de altă natură; tratamentul ei de bază este dietetic.

Etiologie

Frecvenţa obezităţii este în creştere. Prevalenţa se ridică odată cu vârsta, fiind mai mare la sexul feminin. În ţara noastră se apreciază că prevalenţa depăşeşte 25-30%. Prin complicaţiile pe care le produce, obezitatea scurtează durata de viaţă cu circa 9-10 ani.

Factorii etiopatogenici ai obezităţii sunt multipli şi interdependenţi. Ei ar putea fi clasificaţi în două grupe: individuali şi de mediu.

Factori individuali

Factori de mediu

1. Aportul şi disponibilitatea de hrană

2. Influenţe familiale, sociale şi culturale.

Factorii individuali.

Factorii genetici. Realizarea în laboratoare e unor linii de şoareci genetic obezi, fie prin mecanism unigenic, fie prin mecanism poligenic a demonstrat posibilitatea existenţei obezităţii genetice la mamifere. Dar problema este mult mai complicată în obezitatea umană, datorită dificultăţii de separarea a factorilor genetici de cei câştigaţi. Prezenţa obezităţii în unele sindroame genetice (Prader-Willi, Alstrom, Lawrence-Moon-Biedl, Down) reprezinră sub 1% din obezităţi; coexistenţa unor defecte specifice fac ca aceste forme de obezitate să se diferenţieze foarte clar de obezitatea comună. Pe deasupra aspectelor contradictorii se poate totuşi afirma că factorul genetic este prezent în obezitate (cel puţin în anumite tipuri) şi că este de natură poligenică.

Reglarea ingestiei alimentare se face printr-un sistem larg supus influenţei factorilor psihologici, integrând elemente nervoase, digestive şi metabolice, primind numeroase semnale şi răspunzând după alternativa „a mânca” sau „a nu mânca”. Disfuncţionarea acestui sistem duce la clasica obezitate hipotalamică, dar este posibil să fie implicată şi în obezitatea comună. S-au pus în evidenţă anomalii EEG la subiecţii cu bulimie. Unele medicamete psihotrope, mai ales antidepresivele şi neurolepticele, stimulează apetitul. Emoţiile şi stresul pot modifica apetitul şi senzaţia de săţiere. În cursul unor maladii psihiatrice, cum ar fi mania, există o importantă creştere în greutate.

Factorii metabolici sunt, de asemenea, importanţi. Dintre aceastia o contribuţie determinantă aparţine proprietăţilor adipocitelor şi ţesutului adipos brun. Ţesutul bun joacă un rol important în termogeneza şi în reglarea metabolismului energetic, ca răspuns la expunerea la frig şi la ingestia de alimente. O explicaţie endocrină a obezităţii este valabilă pentru hipotiroidie, administrarea de corticosteroizi, hiperinsulinism, insuficienţa hormonului de creştere, castrare şi –probabil- menopauza. Astfel de factori nu sunt totuşi responsabili pentru obezitatea comună, adeseori caracterizată drept o „falsă boală endocrină”.

Factorii de mediu.

Aportul şi disponibilitatea de hrană. Nou-născuţii îşi primesc aportul alimentar în mod pasiv şi acest aspect se prelungeşte parţial în cursul următoarelor perioade de viaţă. Astfel se dormează anumite deprinderi, legate de tipul şi cantitatea alimentelor, care pot avea o influenţă pe termen lung. Mai târziu, aportul şi disponibilitatea de alimente dobândesc noi dimensiuni, ce pot să nu fie corelate cu nevoile nutritive. Disponibilitatea generoasă de alimente şi stimularea constrantă a consumului, în particular a alimentelor cu conţinut glucidic crescut, reprezintă caracteristici ale societăţilor bogate. Acceptarea acestor presiuni depinde nu numai de factorii biologici de reglare ai ingestiei, ci şi de variabilele psihologice şi de deprinderile formate anterior.

Factorii familiali, sociali şi culturali. Există de obicei în familie anumite „tipare” alimentare, care pot acţiona pe termen lung. La acestea se pot adăuga influenşe sociale şi culturale (centrate pe preferinţe alimentare, modularea formei corpului). Astfel de factori sunt curent implicaţi în dezvoltarea şi menţinerea obezităţii.

Patogenie

Mecanismele de producere a obezităţii sunt multiple şi adesea intricate.

1. Creşterea aportului alimentar se întâlneşte în majoritatea situaţiilor. Sistemul de control al ingestiei alimentare include un centru al săţietăţii, situat în hipotalamusul contromedical şi un centru al foamei, situat în hipotalamusul lateral. O excitare a centrului saţietăţii determină inhibiţia centrului foamei şi întreruperea ingerării de alimente. Excitarea centrului foamei induce creşterea aportului alimentar. Există desigur o integrare superioară, corticală a activităţii centrilor respectivi.

2. Reducerea consumului energetic este realizată prin scăderea cheltuielilor datorate efortului fizic şi o scădere a energiei necesare procesului de termoreglare.

3. Perturbarea metabolismului adipocitar include: sporirea lipogenezei, reducerea lipolizei, sporirea conţinutului de colesterol.

Celulele grase (adipocitele) constituie un rezervor de energie, care se extinde sau se restrânge în raport cu echilibrul energetic al organismului. Ele se dezvoltă din precursori (preadipocite), tocmai pentru a încorpora excesul de calorii nutriţionale. Adipocitele îşi sporesc dimensiunile gradual până la o masă de circa 1 µg, după care mărirea nu mai este posibilă. Dacă aportul de energie continuă, se formează noi adipocite din precursori, astfel că numărul acestora sporeşte treptat şi întreaga masă a ţesutului adipos poate atinge dimensiuni impresionante prin hiperplazie.