Procesul de Ambalare a Cognacului

1. CONIACUL

1.1 Aspecte generale

1.1.1 Scurt istoric

Cognac-ul a fost descris in multe feluri: apa vietii, cel mai bun brandy dintre cate exista, cel mai sofisticat produs distilat. La fel ca multe alte „inventii geniale“ ale omenirii, nasterea lui se datoreaza purei intamplari: negustorii olandezi ai secolului al XVI-lea, ca sa faca mai mult loc pe navele lor, au decis sa distileze vinurile si sa le „recompuna“ apoi, cu adaos de apa, la destinatie. Clientii, insa, au hotarat altfel. Incantati de gustul deosebit al distilatului, l-au cumparat asa. S-a nascut astfel o legenda.

La inceputul secolului al XVI-lea, navigatorii ce faceau afaceri in zona Canalului Manecii, majoritatea englezi si olandezi, au inceput sa distileze vinul, considerand ca in acest mod pot transporta mai mult vin intr-un spatiu mult mai mic. Adaugau, apoi, apa „vinului concentrat“, dupa care il vindeau. Olandezii au numit aceasta bautura „Brandewijn“, echivalentul englezescului „burned wine“ („vin ars“) si antemergatorul cuvantului „Brandy“. La vremea respectiva, olandezii, care erau stapani de necontestat ai negotului in zona Balticii, incep sa transporte cu succes mari cantitati de „vin ars“ catre Rusia, Suedia, Norvegia si Finlanda. Doar un secol mai tarziu, locuitorii provinciei Cognac incep sa faca dubla distilare a vinului, reducand si mai mult apa din vin, bautura rezultata pastrand totusi aroma si buchetul vinului din care provenea. Din pura intamplare se descopera, insa, ca „apa vietii“ isi imbunatateste calitatile in timp, in contact cu lemnul de stejar. Dupa un timp, „vinul ars“ incepe sa fie cautat si consumat fara adaos de apa si primeste numele de „Cognac“, dupa zona unde era produs (regiunea Cognac cuprinde sapte areale, dintre care cel mai bun este Grand Champagne, urmat de Petit Champagne, Borderies, Fins Bois, Bons Bois, Bois Ordinaires si Bois Commune).

Cu un sol bogat, o clima moderat mediteraneana si generoase resurse heliotermice, Valea Charente din Cognac reprezinta un loc excelent pentru cultivarea vitei-de-vie, iar cele mai bune cognac-uri sunt produse si azi pe baza de vinuri din Champagne.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea cresc exporturile de cognac catre Olanda, Anglia, America de Est si Orientul indepartat. Era inceputul unui nou ciclu economic, ce va conduce, de-a lungul timpului, la aparitia fabricilor de sticle, dopuri si etichete. Regiunea Cognac devine rapid un centru important pentru economia franceza. In 1909 este semnat primul decret pentru protectia numelui Cognac si a modului de fabricare a bauturii. Potrivit acestuia, numele de Cognac va fi purtat numai de bauturile alcoolice produse din anumite soiuri de struguri, din zone precis indicate de lege. Bautura putea fi obtinuta numai prin tehnici autorizate, respectanduse procedeul de dubla-distilare in alambicuri de cupru si pastrarea in butoaie de stejar pentru o perioada stabilita de timp.

Dupa procedura de dubla-distilare, in timpul maturarii in butoaie de stejar cognacul pierde aproape o treime din continutul alcoolic, ajungand de la 72% la 40%. Tot atunci are loc un proces, extrem de lent, de microoxidare, despre care cunoscatorii spun ca „face diferenta“. In prima faza, cognacul isi ia, in urma contactului cu lemnul de stejar, taninurile, aroma si gustul specific. Culoarea aurie a cognacului este data de taninurile transmise de lemnul de stejar, lemnul mai tanar dand „apei vietii“ o cantitate mult mai mare de taninuri decat lemnul vechi. A doua faza, maturarea propriu-zisa, numita si hidroliza, este perioada in care cognacul „se asaza“. Dupa doi-trei ani de maturare, s-ar putea spune ca nobila bautura atinge calitatile propice consumului. Insa marile cognacuri sunt tinute mult mai mult timp la maturat, castigand astfel complexitate, parfum, aroma si gust. Buchetul si aroma perfecta a cognacului ajung la perfectiune numai dupa cincizeci de ani de maturare. In final, cea de-a treia faza – „oxidarea“ – este faza in care isi desavarseste buchetul si culoarea aurie. O data transferat in sticle, cognacul nu mai are contact cu aerul sau cu lemnul, astfel ca procesul de maturare inceteaza. Producatorii renumiti isi pastreaza cognacul vechi in damigene in pivnite cu totul si cu totul speciale, numite in mod traditional „Paradise“.

Cognac Frapin Cuvee 1888 este unul dintre cele mai scumpe brandy-uri din lume, pretul unei sticle ajungand la 4.400 de euro. Este imbuteliat in recipient de cristal de 70 ml, capacul sticlei fiind din aur de 24 K. In lume nu exista decat 1.888 de sticle. Potrivit lui Beatrice Cointreau, presedintele executiv al casei Cognac Frapin, cognac-ul isi justifica pretul deoarece este incomparabil.

Ca orice produs cu adevarat legendar, cognacul reprezinta nu doar o simpla bautura, ci este expresia unui stil de viata in care se impletesc bunastarea si bogatia spirituala. Insusi procesul de producere a cognac-ului constituie o „alchimie a stilului“: totul trebuie facut fara graba, cu grija pasionata pentru detaliu. Marile case producatoare, precum Camus, Courvoisier, Hennessy, Martell, Thomas Hine & Co. sau Remy Martin sunt percepute drept culmi ale perfectiunii. Traditia si experienta acestor producatori sunt reflectate in produsele scoase pe piata, adevarate bijuterii pentru temerarii gustului rafinat. Care, evident, poarta si preturi pe masura.

1.1.2 Marci celebre de coniac

Fig. 1.1.1 Coniac L’Esprit de Courvoisier

Este un cupaj de cognac-uri vechi datand din era napoleoniana. Foarte bogat si complex, proaspat si vibrant datorita maturarii. Aromele delicate amintesc de boabele de cafea si mirosul frunzelor de tutun. Impresioneaza prin gustul dulce cu tente de scortisoara, caise uscate si miere.