Proiect Tehnologic pentru Înființarea unei Ferme de 20 de Vaci

INTRODUCERE

Dintre toate speciile, rasele şi categoriile de animale domestice, în această epocă, vacile de lapte au stat în centrul preocupărilor tuturor crescătorilor şi zootehniştilor de la noi din ţară, precum şi din celelalte ţări ale lumii.

Este o epocă în care se înregistrează realizări de vârf pe tărâm ştiinţific, tehnic şi economic, care influenţează pozitiv nivelul creşterii bovinelor, izvorâte din cerinţele socio-economice ale contemporaneităţii. Se dezvoltă foarte mult fiziologia, embriologia, biochimia, matematica şi statistica pe care se fundamentează ştiinţa crşterii bovinelol. De asemenea, progrese calitative se înregistrează în domeniul geneticii şi ameliorării, ecologiei şi etologiei, reproducţiei şi zooigienei, culturii furajelor şi alimentaţiei, tehnicii şi tehnologiei, economiei şi medicinii preventive. Cercetările în domeniul creşterii bovinelor se bazează nu numai pe observaţie, ci şi pe experiment şi modelare matematică.

Sub raport teoretic şi practic epoca contemporană debutează cu lucrări de importanţă universală Lehrbuch der Augemeinen Tierzucht (1919), de Push. Mai târziu apare Tratatul de zootehnie generală (1930-1938) al lui Gh. K. Constantinescu şi alte lucrări deosebit de importante ca: Animal Breeding Plan (1945) de Lush; Opere alese, vol. I şi II.-1949 (M, F. Ivanov); Skotovodstvo (1951). de Liskun; Handbuch der Tierzuchtung (1958-1961), coordonat de J. Hammond, I. Johansson şi F.Haring, dar cu largă colaborare internaţională.

Sub raport tehnic şi tehnologic realizările cu implicaţii în creşterea bovinelor sunt notabile, fiind obţinute sub impulsul revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, atingând culmi nebănuite. Astfel, se folosesc instalaţii de hrănire, muls şi evacuarea dejecţiilor automatizate; alimentaţia bovinelor computerizată; instalaţii de recuperare a căldurii biologice, de producere a biogazului etc. De asemenea, ştiinţa ameliorării a creat bovine cu mari performanţe productive şi economice, iar ştiinţele economice au asigurat organizarea şi conducerea ştiinţifică a proceselor de producţie, analiza proceselor tehnico-economice, perfecţionarea marketingului cu produsele furnizate de bovine etc. Toate acestea au permis utilizarea principiilor moderne de exploatare a bovinelor (concentrare, specializare, intensivizare, integrare, industrializare, valorificarea superioară a producţiei), asigurând nu numai producţii mari dar şi o productivitate a muncii sporită în ramura creşterii bovinelor.

La începutul epocii (1921) se creşteau în lume cca. 536 mii bovine. În perioada interbelică efectivul a înregistrat o rată medie de creştere de 11 %, evidenţiind cel mai scăzut ritm mediu de creştere (sub 1 %). In această perioadă efectivul cel mai mare de bovine a fost concentrat pe continentul asiatic (37,5%,. în anul 1938), urmat de America (29,7%); Europa deţinea 20,8% din efectivul mondial.; Africa 9,5%, iar Oceania 2,5%. In timpul celui de al doilea război mondial efectivul de bovine se reduce, dar ulterior prin măsurile luate se reface şi creşte necontenit până în zilele noastre. Astfel, în anul 1970 acesta era cu 103% mai mare decât la începutul epocii, iar în 1984 cu 125%. Ritmul mediu de creştere se dublează în perioada postbelică fiind de 1,82 % faţă de 1938 şi de 1,97% faţă de începutul epocii. Efectivul era în 1984 de 1264,3 mii bovine, iar continentul cu cea mai mare pondere în structura efectivului a devenit America (34%), devansând Asia cu 4,5%. Dar, cel mai mare ritm de creştere s-a înregistrat în Africa (3,71 %); America ocupând locul II cu 2,41 %; Oceania şi Europa realizează un ritm de creştere intermediar (1,64-1,67%) şi cel mai scăzut ritm se înregistrează în Asia (0,95%). Deci pe glob se înregistrează o creştere continuă a efectivului de bovine în epoca contemporană, dar ritmurile de creştere sunt diferite pe continente şi ţări.

În etapa actuală, în raport de nivelul de dezvoltare şi caracterul economiei apar diferenţe mari în privinţa repartizării efectivelor de bovine. Astfel, în anul 1984 ţările dezvoltate deţineau 22% din efectiv; ţările în curs de dezvoltare 61%, iar ţările cu economie planificată 17%. Deci numeric, ţările în curs de dezvoltare deţin peste 3/5 din efectivul mondial.

Raportul dintre suprafaţa arabilă, plus păşuni şi fineţe şi bovine exprimă o slabă intensitate a creşterii acestei specii pe glob (cca 30 bovine / 100 ha), fiind extrem de variabil de la un continent la altul. Astfel, cea mai mare încărcătură (59 bovine/100 ha) se întâlneşte în Europa, care este explicată de Grig B. (1977) astfel: "In Europa este mare densitatea nu numai din cauza nivelului ridicat de exploatare, ci şi din cauză că ea utilizează suprafeţe mari de teren din alte zone ale lumii pentru a-şi hrăni propria populaţie şi animalele, situaţie ce nu şi-o poate permite decât o societate bogată, industrializată". Dimpotrivă, cea mai slabă încărcătură se constată în Oceania (6 bovine), urmată de Africa (18 bovine); celelalte continente au o densitate intermediară (34 America şi 44 bovine/100 ha - Asia). Creşterea cea mai intensă din acest punct de vedere se realizează în Bangladesh şi în Olanda (396 respectiv 273 bovine / 100 ha) şi cea mai extensivă în Australia (5 bovine / 100 ha).