Radiații ionizante asupra alimentelor

1. Introducere

Unele alimente sunt supuse iradierii, pentru a se menţine mai mult timp proaspete. Iradierea alimentelor înseamnă tratarea lor cu radiaţii ionizate şi este o metodă veche de conservare a unor alimente. S-a experimentat iniţial pe legume şi fructe, apoi metoda s-a extins şi la alte produse, cum sunt condimentele, carnea, făina, cafeaua, etc. În unele ţări, pentru ca oamenii să ştie ce cumpără, pe alimentele supuse iradierii se aplică un marcaj prin care se spune acest lucru. La noi în ţară, deşi acest lucru este prevăzut de legislaţia în vigoare, rareori se aplică. În mod normal, pe alimentele în cauză ar trebui să fie inscripţionate "iradiat" sau "tratat cu radiaţii ionizante". Dacă se face corect, respectând proporţiile, iradierea nu dăunează calităţilor nutritive ale alimentelor. Nu de puţine ori, însă, auzim că oamenii se plâng cum că unele mâncăruri de la fast food nu prea ţin de foame. La fel se întîmplă şi cu unele alimente din magazine. Arată bine, dar lumea se plânge că sunt fără gust şi nu se satură cu ele.

Folosirea radiaţiilor ionizante pentru conservarea produselor alimentare a fost sugerată pentru prima oară în 1916 şi a fost patentată în Statele Unite în 1921 şi în Franta în 1930. Totuşi, metoda nu a fost folosită imediat la scară comercială, datorită imposibilităţii de a obţine cantităţile necesare de radiaţie ionizantă la costuri rezonabile. Din anii 50, iradierea produselor alimentare a constituit un subiect de interes ştiinţific, politic şi public şi a fost aplicată unui domeniu larg de produse alimentare, incluzând peşte, moluşte, pui, fructe de mare, cereale, fructe şi legume, nuci şi condimente. În 1981, au fost adoptate principalele documente privind iradierea alimentelor şi includerea acestui procedeu în Codex Alimentarius. Comitetul de experiţi convocat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a concluzionat că orice aliment iradiat cu o doză medie de cel mult 10 kGy este sănătos pentru consum şi prin urmare poate fi aprobat fără testări suplimentare. Cercetările din ultimii 40 de ani au arătat că iradierea poate fi folosită pentru: distrugerea insectelor şi paraziţilor din cereale, păstăi uscate, fructe şi legume uscate, carne şi fructe de mare, inhibarea încolţirii la recolte cum ar fi cartofii şi ceapa, întârzierea maturării fructelor şi legumelor proaspete, scăderea numărului de microorganisme din alimente. Scopurile acestei procesări sunt prelungirea duratei de păstrare şi comercializare a alimentelor şi asigurarea unei calităţi microbiologice corespunzătoare (asigurarea securităţii alimentare). Există însă rezerve în legătură cu acest procedeu, care nu distruge numai organismele nedorite, dar afectează şi alimentul în sine, concomitent cu distrugerea mecanismelor interne de reparare. Alte dezavantaje ale metodei includ modificările chimice ale alimentului, pierderile de vitamine şi imposibilitatea eliminării toxinelor bacterine, chiar dacă organismul care le-a produs a fost inactivat.

2. Conservarea fructelor şi legumelor prin ionizare

Pieţele din România sunt invadate de ani buni de tot felul de legume şi fructe din import care par, mai curând, decupate din cărţile cu poveşti.

Ardei graşi imenşi, viu coloraţi, căpşuni uriaşe, mere gigant şi struguri ale căror boabe cât o prună te fac să-ţi lase gura apă se îngrămădesc pe tarabe la preţuri pe măsură. Proaspete săptămâni în şir, toate aceste trufandale, multe dintre ele modificate genetic, sunt expuse şi la radiaţii ionizante pentru a-şi păstra prospeţimea cât mai multă vreme. În România, 99% din fructele importate sunt iradiate.

Procesul de conservare cu radiaţii ionizante distruge vitaminele, mineralele şi văduveşte hrana de gust sau miros. Metoda are beneficiul că vegetalele rămân „proaspete" timp îndelungat.

Alimentele iradiate sau ionizate nu trebuie confundate cu alimentele contaminate. Hrana contaminată presupune prezenţa nedorită a unor particule radioactive, pe când legumele sau fructele iradiate sunt supuse deliberat unui tratament destul de periculos cu raze ionizante pentru a fi conservate.

Acest tratament presupune expunerea alimentului la un flux de raze ionizante ce pot fi generate de o sursă radioactivă. Efectele obţinute sunt, pe lângă degradarea produsului, distrugerea microorganismelor şi a insectelor care se strecoară în fructe ori în cereale sau eliminarea paraziţilor de tot felul.

Primele alimente supuse iradierii au fost fructele şi legumele. Americanii au observat, cu aproape 80 de ani în urmă că, în urma expunerii la radiaţii ionizante, fructele şi legumele îşi păstrează prospeţimea timp îndelungat, iar insectele şi microorganismele ce se dezvoltă în mod natural în ele sunt distruse. Deşi au apărut proteste din partea multor cercetători care au încercat, şi la vremea aceea, să tragă un semnal de alarmă în legătură cu eventualele consecinţe nocive asupra sănătăţii, Administraţia alimentelor şi medicamentelor din SUA a aprobat, în 1963, iradierea alimentelor ca mijloc de conservare.

Ionizarea alimentelor este dăunătoare sănătăţii

Unii dintre specialişti susţin că alimentele iradiate nu sunt periculoase, alţii sunt însă de altă părere. Alimentele pot fi iradiate cu raze gama sau cu raze X. Tehnologia prin iradiere cu raze gama foloseşte substanţe radioactive, 60Co sau 137Cs. Un raport dat publicităţii de către o organizaţie ecologistă internaţională, care se opune iradierii alimentelor, precizează că studiile efectuate pe termen scurt pe copiii din India, hrăniţi o perioadă cu alimente iradiate, au indicat distrugeri ale cromozomilor acestora. Testele au fost făcute şi pe un eşantion de câini care au mâncat, un timp, numai carne de vită iradiată. Veterinarii au constatat, în urma examenelor clinice, că toţi câinii care primiseră carne iradiată, în perioada experimentelor ştiinţifice, aveau splina mărită. Cancerul, bolile de rinichi, imunotoxicitatea nu sunt decât unele dintre bolile deosebit de grave care pot fi declanşate în urma consumului de alimente tratate cu raze ionizante, mai susţin cercetătorii.