Rolul Merceologic al Mierii

CE E MAI DULCE CA MIEREA 

Omul este de două ori îndatorat albinei, pentru explorarea câmpiilor şi pădurilor de pe glob, în căutarea comorilor de dulceaţă pentru producerea mieri cu marea ei varietate de tentaţii pentru simţurile noastre şi pentru recoltele sporite care se obţin ca rezultat al polenizării. Vitală, în adevăratul sens al cuvântului pentru colonia de albine, pentru noi mierea însemnă doar variaţie delicioasă, dorită pe merit în hrana noastră. Ea este un dulce furat de două ori, luată de albină din floare şi apoi furată de la albine de către cei ce le cresc.

Mierea se produce în aproape toate ţările din lume, ea este unul din produsele folosite ca hrană de către om din timpuri străvechi şi a fost apreciată de-a lungul civilizaţiilor de până acuma.

Ţara noastră se înscrie în zonele cu bogate resurse melifere, fapt care explică tradiţia milenară a stupăritului.

Din cele mai îndepărtate timpuri, chiar înainte de era noastră, stupăritul reprezintă una din ocupaţiile de bază ale strămoşilor noştri. Mierea a fost secole de-a rândul sursa principală de îndulcire a alimentelor, cunoscându-i-se valoarea nutritivă şi energetică precum şi efectele sale terapeutice.

Aliment de o excepţională valoare nutritivă, mierea e un produs biologic care se află în legătură permanentă şi indirectă cu starea vremii.

Puţini ştiu poate, că gustul, aroma şi însăşi cantitatea de miere produsă de o familie de albine sunt determinate în foarte mare măsură de vreme. De evoluţia acesteia din urmă, depinde direct sau indirect atât secreţia de nectar a plantelor melifere, cât şi recoltarea acesteia de către albine.

1.1 DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA MIERII

Mierea reprezintă produsul depozitat în faguri în urma culegerii, prelucrării şi transportării de către albine a nectarului sau a manei, culese de la plante.

Culegerea de către albine, în lipsa nectarului şi a manei, a altor materii prime, ca de exemplu: sucul de la fructele supramaturate şi crăpate (struguri, pepeni, pere, cireşe şi altele) sau reziduuri ale industriei de zahăr şi dulciuri, poate prilejui obţinerea unui produs ce nu poate fi socotit miere naturală chiar dacă acesta e depozitat în faguri. De asemenea, substituire dulce asemănătoare cu mierea, la a cărui producere nu participă în exclusivitate albina meliferă, nu poate fi socotită „miere naturală sau miere de albine.”

Din punct de vedere alimentar şi igienico-sanitar prin miere se înţelege pro-dusul recoltat din faguri, după ce celulele acestora au fost căpăcite în cea mai mare parte. Extracţia sau recoltarea mierii trebuie să se efectueze în aşa fel încât să se evite pătrunderea de corpuri străine, ca păstură, larve, fragmente de ceară sau diferite alte impurităţi.

Producerea mierii e un proces foarte complex în care intervin factorii biologici şi ecologici. Acest proces începe odată cu culegerea de către albine a nectarului sau a manei şi se termină odată cu depozitarea în faguri şi căpăcirea celulelor. Menţionăm însă că procesele enzimatice din miere nu se opresc odată cu căpăcirea mierii, ci continuă şi în timpul păstrării. Modificările principale pe care le suferă nectarul sau mana, până când sunt transformate în miere, constau în esenţă în scăderea con-ţinutului lor de apă, paralel cu transformările enzimatice ale zaharozei în zaharuri cu moleculă unică şi anume glucoză şi fructoză.

Procesul de deshidratare al mierii are loc până când conţinutul în apă al mieri ajunge la 20 %, moment când mierea este de obicei căpăcită. Micşorarea conţinutului de apă până la această limită este necesară în scopul asigurării unei calităţi şi stabilităţi mai marii la conservare.

Mierea de albine se poate clasifica după diferite criterii şi anume: după sursa de cules, modul de recoltare, modul ei de prezentare, originea geografică etc.

După sursa de cules mierea se clasifică în două mari categorii: mierea provenită din nectar – miere florală, mierea provenită din mană – miere de mană sau miere de pădure.

Mierea florală la rândul ei se diferenţiază după compoziţia ei botanică în miere monofloră atunci când predomină la cules o singură plantă meliferă, purtând denumirea acestei plante, de exemplu: miere de salcâm, de zmeuriş, de tei, de floarea soarelui, etc. şi miere polifloră, când la cules au concurat în proporţii însemnate, mai multe plante nectaro-polenifere (mierea de firuţă ş.a.).

Mierea de mană rezultă în general din culegerea şi prelucrarea manei secretată de albine, diferenţiindu-se calitatea în funcţie de planta gazdă ce furnizează culesul de mană (bradul, molidul, stejarul, fagul, etc.) şi de specia producătoare de mană (lecanide, lachnide).