Substanțe Poluante și Modalități de Epurare a Apelor Uzate din Industria Alimentară

1.Probleme prioritare ale protecției mediului înconjurător

Fenomenele daunatoare cele mai frecvente si mai cunoscute pentru mediul inconjurator sunt poluarea apei, a aerului, a solului, cresterea cantitatilor de deseuri, zgomotul, vibratiile, radiatiile, degradarea unor valori de utilitate sociala (constructii, peisaje naturale sau urbane). Cu aceste probleme se ocupa frecvent literatura tehnica, literatura pentru raspandirea cunostintelor, presa, radioul si televiziunea.

Este cunoscut ca unii autori sunt de parere ca aceste probleme ar putea fi rezolvate prin franarea radicala a dezvoltarii industriei si prin limitarea consumului. Aceasta propunere este insa ireala, deoarece chiar si explozia demografica, care are loc in primul rand in tarile in curs de dezvoltare, reclama dezvoltarea productiei. Pe langa aceasta nivelul la care se realizeaza consumul de catre o mare parte a omenirii este atat de scazut, incat productia pe locuitor trebuie ridicata in orice caz. Si, in sfarsit, un proces care nu poate fi oprit, cresterea gradului de urbanizare, creaza de asemenea noi si noi necesitati. Legatura organica dintre acesti factori face imposibil ca accentuarea fenomenelor negative care apar in cursul revolutiei tehnico-stiintifica sa poata fi evitata prin franarea dezvoltarii acesteia.

In examinarea interdependentelor trebuie sa se porneasca de la forma fundamentala a productiei, a carei esenta este ca bunurile naturale care nu pot fi folosite in mod direct, cum sunt minereurile, plantele, ele trebuie transformate prin munca umana in produsele utile omului, respectiv in mijloacele de productie, alimente, articole de imbracaminte, locuinte. In acest proces o parte a bunurilor materiale – plante, animale – poate fi reprodusa si chiar sporita, in timp ce o alta parte a acestor, in special materiile prime minerale, se consuma in mod treptat.

Este adevarat ca in cursul productiei apa si aerul nu se consuma, dar trec prin modificari esentiale, in parte din punct de vedere chimic – de exemplu un procent din ce in ce mai mare al oxigenului din aer se transforma in constituient al monoxidului de carbon, bioxidul de sulf, cu efecte negative asupra omului – iar in parte din punct de vedere fizic; de exemplu apele se incalzesc intr-o masura care din punct de vedere biologic este nefavorabila. In fine ele sunt supuse poluarii, adica cresterii continutului de substante nocive.

Suprafata cultivabila scade pe de o parte, ca urmare a eroziunii cauzate de apa si vant, a gospodaririi necorespunzatoare si a folosirii pamantului in alte scopuri decat cele agricole, pe de alta parte se mareste prin imbunatatiri funciare. Pe scara mondiala, acest bilant este continuu negativ. Fertilitatea terenurilor productive ramase, se micsoreaza de asemenea partial, ca urmare a exploatarii, iar in parte creste. Acest bilanţ este pozitiv, în sensul că în prezent valoarea totală a producţiei creşte, lucru care se datorează într-o măsură importantă influenţei revoluţiei tehnico-ştiinţifice asupra agriculturii.

Se vede deci, că odată cu creşterea volumului produselor, unele bogăţii naturale sunt pe cale să scadă, iar altele pierd în mod treptat din valoarea lor de întrebuinţare; totodată se creează o cantitate tot mai mare de deşeuri şi materii poluante de diferite feluri. Acestea, în forma în care apar, nu pot fi valorificate, sunt în mare parte dăunătoare şi acaparează terenuri din ce în ce mai mari, în dauna altor întrebuinţări folositoare. Bogăţiile naturale care se consumă trec într-o stare din care ar putea fi recuperate numai cu preţul prestării unei munci sociale mult prea mari. Acestă „recondiţionare”, în general nu corespunde cerinţelor actuale de eficienţă economică, iar o parte însemnată a materiilor rezultate din consum în momentul de faţă, nici nu s-ar putea recondiţiona. În consecinţă, procesul rapid de epuizare a unor bogăţii naturale şi poluarea rapidă a altora, în limitele cunoştinţelor actuale, constituie în mare măsură un proces ireversibil.

Până în prezent, în peroada aşa numitei revoluţii industriale, acest fenomen nu a creat probleme pe scară mondială, deoarece, pe de o parte bogăţiile naturale de toate felurile păreau suficiente pentru mai multe secole, pe de altă parte capacitatea de autopurificare a apei şi a aerulu depăşea considerabil mărimea poluărilor, iar gradul de exploatare a solurilor fertile era la un nivel redus. Dar chiar de la începutul perioadei de desfăşurare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice, producţia, respectiv consumul de materii şi poluarea, a crescut într-o asemenea măsură, încât trebuie să se ia în considerare epuizarea lor în decurs de câteva zeci de decenii, a unor zăcăminte minerale, considerate în momentul de faţă de importanţă vitală, ca şi modificarea calităţii apelor şi a atmosferei teritoriilor celor mai dens industrializate şi populate, într-o măsură periculoasă, atât pentru viaţă cât şi pentru economie.

În unele ţări protecţia mediului înconjurător întâmpină deocamdată numeroase piedici de ordin economic, politic şi ştiinţific, de concepţie, care trebuie înlăturate prin realizarea unei solidarităţi sociale, lucru care cere eforturi mari.

Se materiarizează pe scară mondială ideea că în acest domeniu pot fi obţinute rezultate, atât prin măsuri care se iau pe plan national, cât şi în cadrul colaborării internaţionale.

În prezent, piedicile cele mai mari care se ridică în lupta împotriva poluării mediului înconjurător sunt reprezentate de interesele economice ale întreprinderilor, care fac economii la limita posibilului în alocarea de investiţii pentru protejarea mediului înconjurător. Aceasta, pentru motivul că întreprinderile care efectuează investiţii adecvate pentru împiedicarea poluării, pierd din competitivitate în raport cu întreprinderile care nu alocă fonduri pentru protejarea mediului înconjurător. În acest mod, numai prin măsuri oficiale severe, prin amenzi accentuat progresive şi prin sprijinul material al statului pot fi asigurate investiţiile minime având ca destinaţie protejarea mediului înconjurător, în anumite situaţii şi la momentul oportun.

Constituie însă un fenomen favorabil faptul că în urma reglementărilor, din ce în ce mai severe, aplicate în domeniul protejării mediului înconjurător, nu pot face faţă concurenţei, ba devin chiar nevandabile acele produse care contribuie la poluare, ca de exemplu vehiculele cu nivel nepermis de gaze emanate, sau zgomot, detergenţii nebiodegradabili, ambalajele din material plastic care nu se descompun etc.

Pentru satisfacerea cerinţelor de producţie şi de consum devine inevitabilă valorificarea deşeurilor de toate felurile, adică a unor material poluante, chiar în condiţiile când această valorificare solicită investiţii mari. Aşa ar fi de exemplu, extragerea sulfului din bioxidul de sulf, filtrarea şi refolosirea prafului de la fabricile de ciment, folosirea la irigaţii a apelor uzate.

Totodată, se poate oberva şi faptul că, creşterea cererii de mijloace utilizate în protecţia mediului înconjurător (instalaţii pentru filtrarea apei şi a aerului, instrumente de măsură a poluării, sisteme de semnalizare a pericolului), trezeşte un deosebit interes.

Pericolele care însoţesc poluarea mediului înconjurător pot provoca anumite schimbări şi în domeniul concepţiilor economice. Apa şi aerul, care până în prezent au foat privite ca bunuri fără valoare, au trecut în categoria produselor având valoare, deoarece reproducerea lor in condiţiile păstrării înşuşirilor lor iniţiale necesită cheltuirea unei însemnate cantităţi de muncă socială.