Surse și Factori de Poluare din Procesul Tehnologic de Obținere a Cărnii de Pasăre

Introducere

În industria alimentarǎ,tehnologia generalǎ studiazǎ procesele prin care materiile prime vegetale sau animale sunt transformate în alimente, care constituie produsele finite ale industriei alimentare.

Industria alimentara este deosebit de complexa. Ea prezinta o serie de particularitati legate atât de natura materiilor prime prelucrate, cât si de produselor finite obtinute. Materiile prime sunt în majoritate produse de natura biologica, perisabile si degradabile. Majoritatea materiilor prime se caracterizeaza printr-o instabilitate mare. sub actiunea factorilor interni (echipament enzimatic propriu) si a celor externi (factori de mediu: temperatura, prezenta umiditatii, microorganisme), ele se depreciazǎ, uneori foarte rapid.[1]

Producţia agricolǎ are caracter sezonier (se obţine în anumite perioade ale anului), si este influenţata de tehnologia de cultivare, respectiv de creşterea diferitelor specii vegetale si animale sau poate fi influenţatǎ de factorii climatici.[1]

Materiile prime prelucrate în industria alimentarǎ au de multe ori caracteristici fizice, chimice şi biochimice neomogene, care variazǎ în timp în limite foarte largi ceea ce impune o continuǎ modificare a parametrilor de producţie. Din acest motiv, în unele subramuri ale industriei alimentare se practicǎ încǎ de la începutul procesului tehnologic omogenizarea materiei prime, adicǎ alcatuirea din douǎ sau mai multe loturi cu indici calitativi diferiţi, a unei singure partide care sǎ asigure o prelucrare uniforma din punct de vedere calitativ. Datoritǎ caracterului sezonier al producţiei agricole şi a faptului cǎ aceasta este uneori supusǎ deprecierii rapide, este necesar sǎ fie prelucratǎ în timp scurt şi cu maximǎ eficienţǎ. În anumite cazuri prelucrarea se deşfasoarǎ pe campanii când utilajele şi forţa de muncǎ sunt solicitate la maxim. În industria alimentarǎ se prelucreazǎ o varietate de materii prime prin procedee specifice, iar ca produse finite rezultǎ o gama largǎ de produse alimentare. [1]

Misiunea industriei alimentare este sǎ ofere consumatorilor alimente sigure, din punct de vedere cantitativ şi de înaltǎ calitate. Siguranţa alimentarǎ este primul obiectiv şi trebuie sǎ rǎmânǎ o absolutǎ şi nenegociabilǎ prioritate pentru toti producǎtorii de alimente, în orice etapǎ: producţie şi comercializare.[1]

Consumatorii dintr-o piaţǎ comunǎ sunt îndreptaţi sǎ accepte şi sǎ primeascǎ standarde de igienǎ şi siguranţǎ în circumstanţe comune Statelor Membre, indiferent de locul unde se comercializeazǎ aceste produse sau unde au fost fabricate.

Ca o mǎsurǎ a acestui principiu, toţi producǎtorii de alimente, indiferent de mǎrimea producţiei, locaţie geograficǎ sau etapa tehnologicǎ: de la producţia primarǎ la stadiul de comercializare cǎtre ultimul consumator, trebuie sǎ aibǎ în vedere şi sǎ aplice cele mai înalte standarde pentru siguranţa alimentarǎ, cu respectarea normelor legale pentru protecţia mediului.

Responsabilitatea pentru siguranţa alimentelor este impusǎ prin menţinerea standardelor în vigoare în fiecare etapǎ a procesului tehnologic, sau poate fi îndeplinitǎ şi printr-o colaborare strânsǎ între toţi producǎtorii. [1]

Pentru industria alimentarǎ s-au identificat 5 criterii care sǎ contribuie la siguranţa alimentelor:

- Îmbunǎtǎţirea sistemului de siguranţǎ alimentarǎ;

- Sistemul de identificare;

- Managementul crizelor;

- Identificarea riscului;

- Comunicarea;

- Informarea consumatorului.

Industria alimentarǎ este controlatǎ de o legislaţie compresivǎ şi foarte detaliatǎ, începând cu poarta fermierului şi sfârşind cu platoul pentru cinǎ, Aceastǎ legislaţie acoperǎ urmatoarele arii principale:

- Siguranţa alimentelor, depistarea contaminanţilor, calitatea apei destinatǎ consumului, controlul oficial al materiilor prime şi materiale auxiliare utilizate în procesul de producţie, precum şi controlul materialelor care vin în contact cu acestea;

- Igiena alimentelor (dispoziţii generale, igiena materiilor prime de origine animalǎ şi vegetalǎ);

- Compoziţia alimentelor din care nu se exclud: aditivii, procesele tehnologice aplicate şi produsele obţinute, cu respectarea reglementǎrilor referitoare la protecţia mediului;

- Alimente nutriţionale;

- Produse organice, cu efect mai redus.[9]