Valorificarea și minimizarea deșeurilor și suproduselor din industria uleiului din germeni de porumb

1. Deşeurile din industria uleiului din germeni de porumb

Deşeul reprezintă restul de material rezultat din procesul de formare a unui anumit produs care poate nu poate fi valorificat în mod direct şi este supus unor operaţii pentru a putea fi folosit într-o industrie ulterioară.

Cuvântul deşeu provine din francezul „déchet”[1]

Deşeurile rezultate în urma proceselor tehnologice de obţinere a produselor alimentare mai pot fi valorificate într-o anumită măsură cu mai multe scopuri printre care şi cel de a recupera dintre cheltuielile realizate în scopul tehnologic de obţinere a produsului dorit.

Un alt motiv pentru care optăm pentru valorificarea deşeurilor industriei alimentare este acela de a reduce cât mai mult posibil poluarea care s-ar realiza în cazul în care aceste resturi nu sunt gestionate corespunzător.

1.1. Poluarea în industria alimentară

Poluarea este fenomenul prin care aerul se încarcă cu substanţe străine dăunătoare vieţii. Acestea îşi modifică compoziţia sa naturală, atunci când este pătruns de elemente străine ce au efect dăunător asupra plantelor şi animalelor.

Microorganismele sunt răspândite pretutindeni în natura unde joacă un rol biologic esenţial în desfăşurarea a numeroase fenomene. Astfel microorganismele sunt cele care realizează ameliorarea fertilităţii solului ca şi în transformarea solului, ca şi transformarea materialelor organice vegetale sau animale prin procese de putrefacţie sau de fermentaţie.

Numeroase specii de microorganisme sunt utilizate in diverse procese industriale ca cele de fabricare a vinului si a berii, a antibioticelor, a unor produse alimentare şi altele.

Dar existenta in natura a microorganismelor este de cele mai multe ori nedorită. Unele deşi nu se pot dezvolta in alimente, pot supravieţui un timp si sunt doar transmise pe aceasta cale; altele găsind condiţii favorabile de dezvoltare, chiar şi in cazul unui număr iniţial redus, se înmulţesc şi provoacă degradarea produsului in care au proliferat.

Pentru acest motiv, fenomenul alterării alimentelor constituie principala cauza a unor pagube determinate de dezvoltarea microorganismelor. Alimentele pot fi insa contaminate si cu germeni patogeni si in aceasta situaţie ele devin agenţii transmiţători sau cauzator a unor boli.

In funcţie de intensitatea acţiunii, agenţi fizico-chimici ( temperaturi, tensiune de oxigen, umiditate, presiune osmotica, concentraţie de ioni de hidrogen (pH) etc. pot avea asupra metabolismului bacteriei efecte favorabile sau dăunătoare. În afara unor limite maximă si minimă, între care dezvoltarea este posibilă, acţiunea unui agent fizico-chimic este nocivă. Între aceste limite există o zonă optimă în care efectele favorabile sunt maxime, asigurând dezvoltarea şi viaţa normală a celulelor bacteriene. Acţiunea nocivă are ca rezultat oprirea dezvoltării bacteriilor, care pot fi reversibila (inhibare) sau ireversibila (omorâre), după cum componentele celulare indispensabile au suferit sau nu modificări incompatibile cu viaţa.

În industria alimentară se utilizează, prin dirijare corespunzătoare, atât efectele favorabile cât şi cele nocive ale agenţilor fizico-chimici, după cum microorganismele sunt folosite in scopul tehnologiei sau sunt dăunătoare, dezvoltarea lor trebuie oprita.

Sursele de contaminare a microorganismelor de alterare şi patogenă a alimentelor.

Alimentele in momentul punerii in consum, atât cele obţinute direct din natura prin recoltare, cat si cele care au fost supuse unui proces de prelucrare industriala sau culinara, trebuie sa conţină un număr cat mai redus de microorganisme pentru a-şi păstra cât mai îndelungat calităţile organoleptice si nutritive şi pentru a nu prezenta risc de îmbolnăvire pentru consumator.

Materiile prime alimentare, vegetale şi animale, posedă din sursele naturale (plante, animale, ape uzate, sol, apa, aer) un grad iniţial de contaminare microbiană, care până în momentul consumatorului, indiferent dacă mai trece sau nu prin alte prelucrări, suferă diverse variaţii de amplificare sau de micşorare, în funcţie de caracterul favorabil sau nefavorabil pentru dezvoltarea şi supravieţuirea microbiană a operaţiilor, contactelor şi manipulărilor la care sunt supuse.

Prin alimente se pot răspândi o serie de paraziţi care pot fi de exemplu în carne ca: trichinela şi cisticercii sau dibotriocefalul din carnea de peşte şi icre. Infectarea cu paraziţi se poate produce şi prin legume şi fructe nespălate, manipulate de persoane purtătoare de paraziţi, sub diverse forme.

Poluarea cu substanţe toxice. Sursele poluării sunt multiple. Dintre acestea cele mai răspândite sunt pesticidele, care pot ajunge în alimente fie direct prin poluarea unor alimente de origine vegetală, fie indirect prin produse rezultate de la animale care au consumat furaje contaminate. La acestea se mai adaugă o serie de substanţe adjuvante folosite la prepararea, conservarea sau stabilizarea produselor alimentare, care în cantităţi peste limite admise sunt toxice.[5]

Poluarea agricolă se realizează prin pesticide, îngrăşăminte chimice şi dejecţii zootehnice .

Pesticidele sunt folosite în scopul de a distruge activitatea insectelor dăunătoare, a rozătoarelor şi a ciupercilor. Ele au adus servicii imense, distrugând insecte care transmit microbi sau care consumau pana la 50% din recolte. Cu toate acestea folosirea lor masivă a dus la otrăvirea unor ape. Unele din aceste substanţe se degradează lent, acumulându-se în unele plante sau animale consumate de om. Apa fiind principalul vehicul al pesticidelor, ele distrug sau ameninţă echilibrul biologic al unităţilor acvatice. Şi unele îngrăşăminte chimice pot fi dăunătoare : de exemplu azotaţii în surplus se pot uni cu materiile organice în fermentaţie dând azotaţi care distrug fauna acvatică.[6]

Unităţile din industria alimentară se vor amplasa de preferinţă în zona rezervată dezvoltării ramurilor economice prevăzute în detaliile de sistematizare ale centralelor populate.

Abatoarele consumă o medie zilnică de 500 litri apă pentru fiecare animal sacrificat, care apoi e deversată poluată. În ţările dezvoltate, industria alimentară provoacă 20-25 % din întreaga poluare, iar industria chimică 30 % deversând cele mai diferite substanţe toxice, uneori producând poluări deosebit de grave, dacă apele nu sunt epurate înainte de deversare.

Dacă una din unităţi elimină nocivităţi, se va rezerva o zonă verde pentru reducerea sau anihilarea ariei de răspândire a nocivităţii.

Concentraţiile maxime de substanţe poluante admisibile în zonele de industrie alimentară sunt stabilite prin acte normative, datele respective putându-se obţine de la organele sanitare competente. [2]

1.2. Clasificarea deşeurilor din industria alimentară

În procesele de producţie intră materii prime şi auxiliare şi rezultă la final sau pe parcursul fluxului tehnologic deşeurile şi produsul finit. Deşeurile pot fi de două feluri:

- deşeuri refolosibile din care se mai pot obţine la rândul lor alte produse fiind folosite drept materie prima în altă industrie;

- deşeuri nerefolosibile care necesita costuri suplimentare atunci când se realizează minimizarea lor pentru reducerea capacităţii poluante pe care le au asupra mediului

Cel mai mare sector de producţie UE îl reprezintă industria alimentelor şi a băuturilor cu o pondere de 13,6% din cifra totală de afaceri din anul 2002. acest sector este mai mare decât cel al automobilelor produselor chimice, maşinilor şi echipamentelor. [4]

Actualele metode de utilizarea a deşeurilor refolosibile s-au dezvoltat odată cu liniile de producţie şi sunt strâns legate de originea agricolă a materiilor prime . Dintre metodele tradiţionale amintim două şi anume :

- ca hrană pentru animale in cazul boabelor de cereale epuizate, frunzele şi coletele de sfeclă materiile spărturile de boabe refuzate la procesarea cerealelor

- pe post de îngrăşământ în cazul nămolului rezultat la filtrarea şi carbonatarea din industria zahărului. [3]