Economia României moderne

România După Primul Război Mondial

În perioada dintre cele două războaie mondiale , în România , curentele de dezvoltare politică, economică şi socială perceptibile deja cu un secol sau chiar cu mult mai înainte s-au maturizat. A fost o epocă plină de vitalitate şi creativitate în care românii din toate straturile sociale au experimentat idei noi, de la filosofie la poezie şi de la politică la marile afaceri. Dar a fost şi o epocă de dispute şi diviziuni, pentru că românii au fost obligaţi să reorganizeze instituţii înfiinţate cu mult timp înainte, să reexamineze tradiţii respectate şi să se confrunte cu problemele unei societăţi burgheze în ascensiune, fenomen comun întregii Europe. Viaţa economică a urmat tipare familiare. Agricultura a rămas ocupaţia principală a majorităţii populaţiei şi a furnizat grosul exporturilor de care depindea situaţia financiară a ţării. În acelaşi timp, industria făcea progrese substanţiale mărind constant contribuţia sa la venitul naţional. În ceea ce priveşte structura socială, ca şi înainte de primul război mondial, ţărănimea forma majoritatea populaţiei. Clasa muncitoare urbană a continuat să crească pe măsură ce industria şi comerţul se extindeau şi atrăgeau tot mai mult interesul oamenilor politici şi planificatorilor din sfera socială, însă clasa care şi-a pus amprenta asupra perioadei interbelice a fost burghezia, ce s-a definit forţa conducătoare atât în viaţa economică, cât şi în cea politică.

În politică, problema critică a fost supravieţuirea şi întărirea democraţiei parlamentare confruntată cu provocări serioase din partea forţelor autoritarismului.

Rolul României în relaţiile internaţionale şi însăşi securitatea ei depindeau în primul rând de scopurile şi manevrele Marilor Puteri. Toate aceste aspecte ale politicii interne şi externe au fost incluse într-o amplă dezbatere naţională cu privire la căile de dezvoltare pe care România era de dorit să le urmeze. Se punea problema dacă România trebuia să urmeze modelul occidental şi astfel să se alăture rapid naţiunilor europene moderne sau să păstreze tradiţiile sale ţărăneşti, agrare şi ortodoxe şi în felul acesta, să rămână credincioasă sie însăşi, sau dacă există o a treia cale care oferea românilor posibilitatea de a păstra tot ce era mai bun în modul lor de viaţă tradiţional dându-le posibilitatea de a participa la progresul general al Europei.

După primul război mondial, pe harta Europei vor apărea noi state independente (Cehoslovacia, Polonia), iar alte state şi-au desăvârşit unitatea statală (România). Pentru o perioadă, Germania, slăbită, fără colonii, va pierde considerabil din viteză. Primul război mondial a provocat României imense pagube materiale. Agricultura, aflată într-un dificil proces de refacere tehnică, economică, de restructurare socială, s-a vădit într-o situaţie foarte grea. În toamna lui 1918 era epuizat întregul stoc de cereale, astfel că nu se putea nici sămânţa pentru culturi şi nici hrana pentru populaţie. Ne confruntăm cu o acută criză alimentară. Excesul de cereale, alta dată masiv, devenise inexistent, fiind necesar un import de cereale şi alte produse alimentare pentru acoperirea consumului intern. În 1919 circa 26% din suprafaţa cultivată cu cereale a rămas nelucrată. După anii agricoli buni din 1911-1914, începând cu 1915 lucrările agricole au de suferit, datorită mobilizării armatei determinată de evenimentele internaţionale. Banca Naţională iniţiază unor case de împrumut pe gaj, menite să susţină producţia agricolă. Industria îşi restrânge activitatea din lipsa materiilor prime. Sporirea cheltuielilor militare conjugată cu scăderea încasărilor statului duce la apariţia deficitelor bugetare. Dificultăţile financiare ale ţării au fost parţial rezolvate prin sporirea emisiilor Băncii Naţionale,ceea ce a dus la o depreciere considerabila a leului. Industria se afla într-o situaţie dificilă se vădeau distrugeri mari; este de subliniat scăderea gravă a capacităţii industriale. În 1919 nu mai funcţionau decât ¼ din întreprinderile încurajate de stat, iar producţia industrială se afla la mai puţin de 50% faţă de nivelul antebelic. Industria extractivă a petrolului era redusă cu 48%, a cărbunelui cu 55%.