Evoluția internă a Țărilor Române în sec XIV-XVI

Procesul de consolidare a puterii centrale, declansat odata cu constituirea statelor romanesti a continuat pana in sec. XVI in ciuda rezistentei de care s-a lovit din partea boierimii si a fortelor externe care au sprijinit eforturile ei de a ingradi libertatea de actiune a domniei. Acest proces ascendent a fost intruchipat de doua dinastii cea a Musatinilor in Moldova si cea a Basarabilor in Tara Romaneasca care au reusit in ciuda tendintelor opozante ale boierimii sa consolideze prerogativele domniei si sa opreasca afirmarea social-politica a marilor stapani de domenii. In Transilvania , dimpotriva ca in tot cuprinsul Regatului Ungar nobilimea si-a intarit considerabil pozitia sociala, provocand prin agravarea exploatarii seniorale,primele mari rascoale taranesti din istoria tarii. Incepand cu sfarsitul secolului XIV lumea romaneasca a fost confruntata cu o noua mare primejdie , expansiunea otomana , care atinge acuma linia Dunarii. La rivalitatea ungaro-polona pentru hegenomie ini teritoriile romanesti extra-carpatice se adauga acum un al treilea factor:Imperiul Otoman. Coeziunea interna , sporita prin noua organizare de stat la care sa adauga mijloacele diplomatiei si rezistenta armatei , au ingaduit Tarii Romanesti si Moldovei sa reziste tendintei permanente de expansiune a marilor state vecine. Spre deosebire de statele sud-dunarene care s-au prabusit sub loviturile otomane , tarile romane au rezistat ofensivei turcesti reusind sa-si pastreze existenta politica . Desfasurarea rezistentei antiotomane a apropiat in cateva randuri cele doua state romanesti de Regatul Ungariei un rol insemnat revenind factorul militar din Transilvania si Banat

Economie si societate

Intemeierea Tarii Romanesti si Moldovei, consolidarea voievodatului transilvan in cadrul Regatului Ungar, afirmarea lor politica si forata militara remarcabila de care au facut dovada in sec XIV-XVI au fost expresia unui peternic avant economic si a cristalizarii structurilor lor social-politice.

La temelia acestui progres general in Europa Centrala si Rasariteana s-a aflat un masiv spor de populatie, un numar mare de noi asezari rurale , indeosebi din a doua jumatate a sec XIV. Inmultirea remarcabila a asezarilor rurale in Tara Romaneasca si Moldova este un indiciu indirect al progresului lor demografic.

Traditia medievala referitoare la constitutia Tarii Romanesti si a Moldovei a sesizat legatura intre expansiunea demografica si fundatia statala. Cronica Tarii Romanesti relateaza integrarea in “tara noua”, intemeiata de legendarul Negru Voda , a teritoriilor din rasarit pana in apa Siretului si “pana la marginea Dunarii” ca pe un act de colonizare prin infintarea unor sate si orase noi , constituirea ei ca stat a fost inteleasa de unii contemporani ca rezultatul al unui spor demic, proces la finele caruia tara a devenit stat.

In ambele tari procesul de expansiune teritoriala si de colonizare s-a desfasurata din zona submontana , mult mai populata spre campie in directia rasaritului, in teritoriile eliberate de sub dominatia tatara cu foarte slaba densitate demografica.

Sporul natural al populatiei era insa departe de a suplini nevoile de brate de munca indeosebi pentru teritoriile recent integrate in hotarele celor doua tari ;pentru a remedia aceasta deficienta s-a recurs la atragerea de imigranti de peste hotarele, carora le-au fost oferite conditii economice si fiscale convenabile. Vlad Dracul a colonizat in Tara Romaneasca peste 10.000 de bulgari fugiti din sudul Dunarii iar Stefan cel Mare in urma unei expeditii armate impotriva Tarii Romanesti a transplantat fortat mii de robi tigani in Moldova. Marile devastari provocate de campaniile otomane , cele din 1418,1420 si 1462 in Tara Romaneasca, cea din 1476 in Moldova , au incetinit procesul demografic , dar nu i-au pus capat. Activitatea predominanta a populatiei era agricultura si ramurile ei anexe. Sporul de populatie sa manifestat printr-o insemnata extindere a suprafetelor agricole. Stirile despre defrisari si punerea in valoare a unor noi terenuri agricole sunt frecvente in Transilvania , iar indiciile indirecte ale tendintei apar si la rasarit si sud de Carpati. Ameliorarea utilajului agricol, indeosebi raspandirea brazdarului de fier la plug , folosirea pe scara larga a tractiunii animale la arat si pe scara mai mica a ingrasamintelor permit o exploatare mai eficienta a pamantului decat in epoca precedenta. Inca de la mijlocul secolului XIV, comertul de grane la gurile Dunarii a devenit obiect de litigiu intre Genova si Venetia. In caz exceptional se exportau si in Transilvania cereale din Tara Romaneasca si Moldova dar si in sens invers. Structura exportului si importului se datoreaza caracterului complementar al economiei tarilor romane. Tara Romaneasca si Moldova exportau in Transilvania insemnate cantitati de peste vite, oi, cai , piei, blanuri , lana , branza , miere ,ceara, vin uneori cereale ,iar Transilvania exporta in celelalte doua tari romane materii prime, indeosebi metale, unelte mestesugaresti si agricole ,arme , obiecte de imbracaminte si