Monumente de arhitectură în Județul Timiș - secolul al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea

Capitolul I

Scurt istoric al judeţului Timiş

Ofensiva pornită de Imperiul Habsburgic împotriva Porţii Otomane la sfârşitul veacului al XVII-lea afectează direct teritoriul timişan. La 18 octombrie 1716 Eugeniu de Savoya intră triumfător în Timişoara. Trupele otomane din celelalte cetăţi se retrag în sudul Dunarii. Banatul întreg ajunge astfel în stăpânirea Imperiului Habsburgic, fapt consfinţit prin pacea de la Pasarowitz (1718).

Noua stăpânire habsburgică va aduce importante schimbări în viaţa locuitorilor timişeni. Statutul juridic al provinciei a fost stabilit de Eugeniu de Savoya în anul 1717, din raţiunea asigurării stabilităţii la graniţa sud-estică a monarhiei. Banatul este organizat ca domeniu al Coroanei imperiale, cu administraţie militară, înlocuită în anul 1751 cu una civilă. Împăratul exercita dreptul de suveranitate al statului şi calitatea de proprietar feudal deplin asupra provinciei întregi. În perioada cârmuirii militare, organul executiv a fost Administraţia provincială, compusă din generalul-comandant, ca preşedinte; doi consilieri pentru probleme camerale, provinciale şi juridice; doi consilieri pentru probleme militare. Îi erau subordonate celelalte organisme administrative; cancelaria de campanie; aparatul juridic; casa vamală; oficiul de fortificaţii şi montanistică s.a. Teritoriul a fost împărţit în districte, având în frunte un administrator, ajutat de subadministratori pentru localităţile mari. Instituţia centrală decizională pentru problemele provinciei era Camera aulica de la Viena. Instalarea administraţiei civile nu a modificat structura organizatorică. S-au menţinut cele patru districte, subîmpărţite în domenii şi sate. Din 1769 Camera aulica a preluat afacerile provinciei.

Ca domeniu al Coroanei, Banatul devine un teren de experimentare a schimbărilor preconizate în monarhie, în primul rând al mercantilismului. Autonomiile instituţionale sunt anulate şi înlocuite printr-o administraţie centralizatoare.

Se fac lucrări masive pentru desecarea mlaştinilor şi amenajarea cursurilor râurilor. În locul întinselor terenuri mocirloase se extind culturile de cereale; se introduce cultura orezului; se amplifică cultivarea cartofilor şi a unor plante tehnice. De-a lungul drumurilor, mult îmbunătăţite, sunt plantate reţele de duzi pentru a susţine manufacturile de mătase. În anul 1728 începe regularizarea cursului Begăi, între Faget şi Becicherecul Mare, prin canalizări. Timişoara devine astfel un oras modern, refăcut din temelia structura arhitectonică şi nivel de urbanizare. Construcţia noii cetăţi începe la 23 aprilie 1723 şi se va încheia în anul 1765. Modificări urbanistice importante au loc la Lugoj şi în alte localităţi, semnul modernizării fiind evident.

La 6 iunie 1779 partea centrală şi nordică a provinciei este încorporată la Ungaria. Întregul teritoriu actual al Timişului se afla în această situaţie. Structurile instituţionale austriece sunt înlocuite aici treptat cu cele maghiare. Teritoriul Timişului este organizat din nou în comitat. Coroana habsburgică renunţă la calitatea de unic stăpân feudal asupra teritoriului timişan şi va păstra doar autoritatea politică asupra acestuia. Va urma parcelarea terenurilor agricole şi vânzarea lor unor nobili proveniţi din categoriile îmbogăţite după instaurarea stăpânirii austriece. Se constituie, astfel, o nobilime nouă, bazată pe mai multe interese şi putere economică, mercantilă, decât pe privilegiile tradiţionale de castă.

Încorporarea Timişului la Ungaria deschide inevitabil reacţia românilor, populaţia autohtonă şi majoritară a Banatului, pentru apărarea fiinţei lor naţionale, vâdit afectată de politica regimului nobiliar maghiar. În 1790 are loc Congresul naţional Ilir de la Timişoara unde s-au revendicat: autonomia Banatului; scoaterea sa din sistemul politic maghiar şi directa subordonare faţă de Viena; garantarea libertăţilor şi instituţiilor naţionale; şcoli elementare în toate comunele. În deceniile următoare mişcarea naţională se va afirma în spiritul acestui program politic. D Ţichindeal şi C.D. Loga desfăşoară timp de mai mulţi ani o intensă activitate pentru ridicarea culturală a locuitorilor, pentru numirea unui episcop român şi a unor directori români în fruntea şcolilor timişene. Aceiaşi cale o urmează Vasile Georgevici, protopopul Timişoarei, şi locuitorii din protopopiatul Ciacovei prin numeroasele petiţii înaintate Curţii din Viena. Acţiunea societăţii secrete “Constituţia”, organizată în 1834 la Lugoj, activitatea dusă de Eftimie Murgu şi alţi cărturari sunt momente de referinţă în mişcarea de emancipare socială şi politică a naţiunii române, care a pregătit revoluţia din anii 1848-1849.

La 19 martie 1848 are loc o mare întrunire politică în Piaţa de Parada din Timişoara, numită de atunci Piata Libertăţii, după care s-au întemeiat gărzi naţionale şi s-a formulat programul de revendicări. Întrunirea românilor din 4/16-5/17 mai şi marea adunare populară din 15/27 iunie de la Lugoj de pe Câmpia Libertăţii marchează alte episoade revoluţionare importante. La 25 aprilie Timişoara este asediată timp de trei luni.

La 25 februarie 1849 fruntaşii românilor bănăţeni (dr. Ioan Dobran, Lucian Mocioni, Ioan Mocioni) împreuna cu cei din Transilvania şi Bucovina adresează un memoriu împăratului habsburg în care solicită: “Unirea tuturor românilor din statul austriac într-o singură naţiune independentă sub sceptrul Austriei, ca parte întregitoare a imperiului; administraţie naţională, politică şi bisericească independentă”. Răspunsul Curţii imperiale a fost dat prin Constituţia din 4 martie 1849. Banatul era desprins de la Ungaria şi împreună cu Voivodina alcătuiau o provincie distinctă sub autoritatea Vienei. Reşedinţa era la Timişoara. În fruntea provinciei se afla un guvernator militar, ajutat de mai multi consilieri, secretari şi personal administrativ. Teritoriul era împărţit în cinci districte (Timişoara, Lugoj, Becicherec, Neoplanta, Zombor), iar acestea în cercuri pretoriale. Conducătorii districtelor erau consilieri ai guvernatorului militar. În reşedinţele districtelor funcţiona un tribunal districtual, iar la Timişoara un tribunal provincial. Un numeros aparat birocratic şi poliţienesc asigura administraţia de tip neoabsolutist, subordonată direct Ministerului de Interne din Viena. Pentru reglementarea problemelor de proprietate se introduc acum cărţile funciare şi foile cadastrale. Unele măsuri s-au luat pentru promovarea învăţământului. La 12 decembrie 1850 s-a decretat înfiinţarea Episcopiei greco-catolice din Lugoj. Patenta imperială din 1853 va reglementa raporturile agrare, încurajând evoluţia agriculturii pe cale capitalistă.

Noua organizare a provocat multiple nemulţumiri. La 26 mai 1849 P. Mocioni, P. Cermenea şi I. Dobran obţin audienţă la împărat şi susţin din nou dreptul bănăţenilor “de a fi împreună” cu fraţii lor din Transilvania şi Bucovina. În 26 noiembrie 1849 o nouă delegaţie de români porneşte la Viena şi prezintă împăratului un alt Memoriu, semnat de peste 6000 de intelectuali, pentru a protesta faţă de despărţirea politico-administrativă impusă românilor din monarhie.