Politici de bloc în perioada războiului rece - contextul geopolitic al războiului rece

1. INTRODUCERE

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ramasesera, aparent, cinci mari puteri: Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea Sovietica, China si Franta. In realitate, lumea postbelica avea sa fie bipolara, organizata in jurul a doua mari puteri: Uniunea Sovietica si Statele Unite.

Infrangerea Germaniei naziste si a Japoniei insemna disparitia motivului pentru care Marile Puteri se aliasera. Neincrederea se instala intre invingatori, iar cele doua grupari de state se aflau fata in fata, avind in frunte, occidentalii – Statele Unite si tarile comuniste sau in curs de comunizare – Uniunea Sovietica.

Statele unite se aflau la apogeul puterii: iesisera dintr-un razboi pe care nu-l purtasera pe teritoriul lor, cu economia in plin avint, si toate tarile Europei, inclusiv U.R.S.S. ai erau debitoare. Conduceau afacerile mondiale si controlau Fondul Monetar International. Isi asigurasera suprematia prin acordurile de la Bretton Woods (1944), cand toate monedele occidentale se raportau la dolarul american. Tutelau Europa de Vest, unde aveau milioane de soldati, iar detinerea exclusiva a bombei atomice le asigura suprematia militara. Langa Statele Unite, Canada, cu o mare putere economica, era un adevarat arsenal. Ea dispunea de o industrie aeronautica, chimica si de importante santiere navale.

Uniunea Sovietica beneficiase de sprijin in timpul razboiului, sporindu-si forta militara. Castigase un prestigiu enorm in urma marilor batalii si a sacrificiilor pe care le facuse cat timp razboiul se desfasurase pe teritoriul ei si intelegea sa profite de acest lucru. Ramasese cu inseminate castiguri teritoriale si dorea sa aiba acces la “Marile calde” (intre care si Marea Mediteraniana) si sa ocupe o zona tampon prosovietica. Acest lucru se va realize multumita prezentei in Europa de Est a Armatei Rosii. Stalin impinzise acest teritoriul si o parte a centrului Europei cu peste 11 000 de soldati.

Statele Unite si occidentalii erau nelinistiti de modul in care sovieticii interpretau acordurile de la Ialta, schimbind guvernele, eliminand partidele democratice si aducind la putere pe cele comuniste.Lumea libera va primi o alta lovitura in 1949, o data cu instaurarea regimului comunist in China.Tensiunea dintre cele doua mari puteri s-a transformat intr-un adevarat razboi diplomatic si ideologic, motiv pentru care a fost numit Razboiul Rece.

Acest razboi, fara precedent ca si concept, a fost inaugurat nu printr-o lovitura de tun, ci printr-un discurs care, fiind deschizator de drum al unei noi orientari occidentale, ar putea ramane, daca nu celebru, cel putin foarte cunoscut. Este vorba de discursul rostit de Winston Churchill in 1946 in localitatea Fulton din S.U.A., prin care atragea atentia asupra pericolului in care se aflau democratiile occidentale, pe punctul de a fi inghitite de comunism, si propunea o stransa alianta anglo-americana pentru a le apara. Santajul cu bomba atomica nu putea servi atunci manierei in care "batranul" politician englez vedea rezolvata situatia. Mai ales ca sovieticii dispuneau si ei de aceasta teribila arma.

Când spunem război, ne gândim la bombe explodând în aer, la clădiri prăbusite, transee pline de morti, sânge curgând peste tot, privatiuni si suferinte. Războiul traditional are o concretete materială înfiorătoare: genocid, populatii deportate, familii despărtite arbitrar, părinti rupti de copii. Totul, în acceptiune traditională, e provocat de existenta malefică a unui dusman extern, care trebuie contracarat, ucis, aneantizat.

Un popor obedient, cuminte, maleabil e un popor care stie precis pe cine trebuie să urască. Dimpotrivă, iubirea e mai degrabă dispersivă, învăluitoare, tinde spre xenofilie, nu e un bun instrument politic. În anii de după disparitia socialistilor utopici, Europa politică a uitat să iubească, dar a învătat să administreze în mod eficient ura ca instrument politic. Două războaie mondiale au marcat această translatie, si câteva conflagratii mai mici, doar aparent regionale. Consensul urii e cel mai puternic liant al evolutiei politice a secolului XX. Desigur, nimeni nu a putut opri alunecarea sa spre forme secundare, cum sunt indiferenta etnică sau natională, ignoranta geopolitică pricinuită de consumismul global, însă azi, de pildă, dacă întrebi un francez ce anume este un german, el îti va răspunde că, înainte de toate, el este un non-francez, pe când, în ochii americanului de rând, rusul e un non-american, dar nu fiindcă el ar trăi în afara Statelor Unite, ci fiindcă este nedemocratic si comunist.

Ne întoarcem, asadar, la coordonatele maniheiste ale Războiului Rece, extinzându-le spre arii geopolitice si culturale mai vaste. Paradoxul arată că extraordinara dezvoltare economică si tehnologică a lumii de după cel de-al doilea război mondial nu s-ar fi putut înfăptui fără psihoza beligerantei continue întretinute de dualismul Războiului Rece.

Sub umbrela acestui război, s-au deschis toate capacitatile legate de resurse, s-au vărsat tone de bani în programe de control spatial sau de înarmare, s-a înfăptuit imposibilul la nivel micro si macrosocial.

Tot paradoxul arată că după încheierea oficială a Războiului Rece (1991), marile puteri – si în primul rând Statele Unite – au căutat mereu forme beli-gerante de substitut, desfăsurându-le pe teren (războiul din Golf, ofensiva armată împotriva Yugoslaviei, Afganistanul) după logica Războiului Rece, altfel spus: după logica pierderilor minime calculate si, mai ales, după aceea a mentinerii intacte a dusmanului.

2. INCEPUTUL RAZBOIULUI RECE

Inca de la Conferinta de la Potsdam, Harry Truman, noul presedinte al Statelor Unite, a avut o atitudine rezervata fata de Stalin. Intors la Washington, Truman a suprimat, la 22 august 1945, ajutorul American pentru Uniunea Sovietica.

Winston Churchill, un alt participant la Conferinta de la Ialta, nu se mai afla in fruntea guvernului britanic. Experienta politica l-a ajutat sa inteleaga mai repede decat altii ce sa intampla in tarile est-europene, pe care el insusi le abandonase.Aflat in vizita la Universitatea di Fulton (Missouri, SUA), Churchill a rostit, la 5 martie 19496, un discurs considerat inceputul razboiului rece.

Fostul premier britanic a vorbit pentru prima oara de ,,cortina de fier” care separa Europa Estica de restul continentului si dincolo de care lumea nu putea intrezari ce se intampla in sfera de influenta Sovietica.

Discursul lui Churchill a fost primit cu mare ostilitate de Stalin. Statele Unite au luat primele masuri, intre care refuzul de a acorda Uniunii Sovietica imprumuturi, de a recunoaste pretentiile de 10 miliarde de dolari cerute de aceasta Germaniei, ca despagubiri, crearea unui fond special pentru combaterea comunismului (doctrina Truman).De acest fonduri au beneficiat Grecia si Turcia,dar si generalul chinez Jiang Jieshi,infrint insa de Mao Zedong.O flota Americana a fost trimisa in Mediterana estica.

Dupa 1947, colaborarea dintre cele doua mari puteri a incetat, fiecare consolidandu-si pozitia in propria zona de influenta. In 1947, Statele Unite au intervenit cu un plan coerent de ajutor economic pentru Europa (planul Marshall). Desi a fost propus tuturor tarilor, U.R.S.S. l-a refuzat, obligand si celelelte tari est-europene sa adopte aceiasi atitudine.Cheoslovacia aceptase initial planul, dar Jan Masaryk, ministrul de externe, a trebuit sa revina, adaugand:,, Nu suntem decat vasali”.S-a spus ca adevarata divizare a Europei dateaza din 1947, deoarece s-au creat doua tipuri de economie; de piata si dirijata. Urmarile se resimt pana astazi.Ca raspuns la planul Marshall, sovieticii au creat, in 1949, C.A.E.R. (Consiliul Economic de Ajutor Reciproc) cu scopul de a forma o piata unitara in Est.

Razboiul rece a fost urmare dorintei celor doua mari puteri de a-si impune suprematia mondiala. Existau, de asemenea, importante deosebiri ideologice: sovieticii doreau extinderea comunismului, in vreme ce Statele Unite erau atasate valorilor democratice. Se adauga neincrederea si insatisfactia privind colaborarea celor doua state la sfirsitul razboiului. Astfel, sovieticii reprosau americanilor secretul mentinut asupra bombei atomice, in vreme ce Statele Unite nu uitau atitudinea U.R.S.S. fata de Japonia si ezitarile de a-i declara razboi.