Analiza Stadiului Pregătirii României în Procesul de Integrare în Uniunea Europeană

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND

INTEGRAREA EUROPEANĂ

I.1. Conceptul de integrare

Noţiunea de “integrare” provine din latinescul integro, integrare, respectiv ingratio, care înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe parţi într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg, a restabili, a întregi; în această situaţie, elementele constitutive devin părţi integrante.

Se poate afirma că prin integrare se obţine, în timp, cea mai potrivită structură a economiei internaţionale prin îndepărtarea obstacolelor artificiale, în scopul unei operări optime a acesteia, precum şi prin introducerea, în mod deliberat, a tuturor etapelor şi elementelor dezirabile, de coordonare şi unificare. De aceea, problema integrării constituie o parte dintr-o problemă mai generală, şi anume, aceea a politicii economice optime. Concepţia aceasta îi aparţine lui J.Tinbergen, care defineşte integrarea drept crearea unei structuri optime a economiei internaţionale, pe calea înlăturării barierelor artificiale din schimburile comerciale.

Prin integrarea economică se înţelege un proces complex, caracteristic etapei contemporane de dezvoltare a societăţii, care constă în esenţă în intensificarea interdependenţelor între diferite state, proces condiţionat de un ansamblu de factori, din rândul cărora un rol important revine revoluţiei tehnico-ştiinţifice.

J.Csillaghi socoteşte integrarea economică drept intrarea unei unităţi suplimentare într-un ansamblu economic, într-un sistem economic determinat şi subliniază că este destul de dificil de realizat integrarea a două sisteme economice diferite, menţinându-le caracteristicile contradictorii ale fiecăruia dintre ele. Trebuie deci operată o distincţie între aspectul calitativ şi aspectul cantitativ al integrării; aspectul calitativ se referă la condiţii de bază ale integrităţii, adică la existenţa unui sistem economic, prevăzut cu tripla comunitate a pieţelor, preţurilor şi plăţilor, iar cel cantitativ, la crearea acestor condiţii pe plan economic regional.

Concluzionând, putem spune că “mecanismul” integrării economice cuprinde:

• crearea unui spaţiu economic comun;

• circulaţia liberă a factorilor de producţie atunci când există o “piaţă comună”;

• consumarea resurselor împreună, cu eficienţa economică şi socială maximă;

• realizarea unei uniuni vamale;

• realizarea unor politici comune în domeniile economic, monetar, financiar şi social.

Acestea sunt, de altfel şi principiile de bază ale fenomenului integrării economice.

Expresia “integrare economică” poate lua sensuri diferite după contextul în care este utilizată ea poate concomitent să demonstreze, în afara aspectelor sus-¬menţionate şi diverse grade de cooperare economică, într-un număr de domenii precum: comerţul, mobilitatea forţei de muncă şi a capitalurilor, plăţilor, politicii fiscale şi monetare, securităţii sociale şi coordonării planurilor de investiţii.

Prezent pe toate meridianele lumii, fenomenul integrării zonal-continentale se conturează ca un sistem, de-acum uzual, al relaţiilor sociale şi, totodată ca proces de organizare funcţională a interdependenţelor, de gestionare comună a oportunităţilor oferite de condiţiile geografice şi dezvoltarea socială. În prezent, acestei tendinţe nu i se mai sustrage nici o ţară, oricât de mare, de dotată cu resurse, de dezvoltată economic, oricât de puternică ar fi. Statele, naţiunile, sunt interdependente nu numai în privinţa domeniilor singulare ale vieţii sociale, a planurilor diverse ale entităţilor naţionale; ele devin interdependente în termeni de politică şi strategie, de cultură şi ştiinţă, în privinţa viitorului dezvoltării lor. Rezultatul experimentelor de integrare zonal-continentală scot la iveală resurse până nu demult nebănuite ale economiei de piaţă, ale democraţiei, pentru o dezvoltare durabilă susţinută.

Acumulările din ultimii ani ale ştiinţei, transformările profunde pe care trecerea la societatea informatizată le introduce în toate domeniile vieţii sociale, conduc la globalizarea multor probleme fără a căror rezolvare nu se mai poate merge înainte. Unele din acestea, precum cele privind tranziţia post-comunistă, sunt cu totul inedite, dar toate, indiferent de natura lor solicită soluţionarea sub o presiune extraordinară a timpului în domeniul ştiinţei economice. Termenul “integrare” a fost folosit pentru prima dată în corelaţie cu organizaţiile industriale pentru a exprima un ansamblu de tranzacţii între firme prin aranjamente, carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o axa verticală, în sensul punerii în relaţie a fuziunii cu utilizatorii şi pe una orizontală referitoare la inţelegerile dintre competitori. în sensul de combinare a unor economii naţionale distincte, termenul are un istoric relativ scurt în literatura de specialitate.