Cercetare teoretică privind conceptul de organizație bazată pe cunoaștere

1. CONCEPTUL DE ORGANIZATIE

1.1. FORME DE ORGANIZARE

Omul, prin natura sa, simte nevoia sa-si urmareasca si sa-si indeplineasca scopurile. Simte nevoia de a intemeia relatii cu alti indivizi, fata de care sa arate simpatie, colegialitate, competitie sau chiar supunere. In momentul in care le face toate acestea constient, el face parte dintr-o organizatie. O familie, un grup de prieteni, un cerc scolar sau o profesie, toate sunt considerate organizatii de catre specialisti in domeniu.

Ca si un individ, o organizatie are un scop. Indivizii care isi identifica scopurile cu cele ale unei organizatii aleg sa se inglobeze in aceasta. Managerii sunt cei care decid daca acel individ este potrivit pentru organizatie, unde isi are locul in functie de pregatire si cunostinte si cu cat va fi remunerat. Mangerul este deasemenea, cel care vegheaza si ia toate deciziile pentru a nu lasa loc conflictelor de orice gen. Membri organizatie trebuie sa fie in cunostinta fiecaror restrictii organizatorice pentru a putea aplana eventualele neintelegeri. Acest lucru se face fie prin educatia fiecaruia, fie pe baza de contract (individul luand la cunostinta toate aspectele liertatilor si restrictiilor sale), dar niciodata prin pedepse si amenintari, care s-a demonstrat o metoda ineficienta.

Odata stabilita increderea intre membri sau investita o persoana cu autoritate, organizatia se poate “construi” in functie de scop, mediul exterior (celelalte organizatii cu care este sau nu in competitie) si de factorii interni (organizare, dinamica, motivatie).

In functie de gradul de structurare, organizatiile pot fi informale sau formale.

Slab structurate, organizatiile informale sunt grupuri de oameni, “caracterizate prin existenta unor relatii spontane, flexibile sau nedefinite”. Cu cat relatiile, normele, activitatile, obiectivele membrilor devin mai structurate, cu cat aceasta organizatie se indreapta spre tipul formal. Aceasta are o structura clar definita, unde fiecare membru isi cunoaste statutul, obiectivul si activitatile ce trebuie desfasurate. Ierarhia stabilizeaza acest grup, iar fiecare individ devine membru in mod constient. In cazul in care normele si relatiile dintre membrii se degradeaza, si aceste organizatii formale pot migra, cu timpul inspre cele infomrale.

In functie de gradul de implicare emotionala a membrilor, formele de organizare pot fi primare sau secundare. Caracterizate de catre Charles Cooley (1909) ca “asociere si cooperare intima, fata in fata... sunt fundamentale in formarea relatiilor sociale si idealurilor individului” formele de oranizare primara au ca fundament intimitatea si implicarea emotionala. La polul opus, grupurile secundare se bazeaza pe relatii rationale, de tip contractual. Obiectivele grupului sunt cele care primeaza, iar acest lucru lasa putin loc implicarii emotionale.