Comparații manageriale biculturale - managementul japonez vs managementul din SUA

Managementul Japonez vs. Managementul din SUA

I.Scurt istoric

În ceea ce priveşte economiile naţiunilor industrializate se observă diferenţe precise în structura avantajului lor competitiv naţional, care de-a lungul timpului au devenit mai pronunţate. Prin creşterea nivelului de deschidere spre exterior tot mai multe industrii au fost puse in faţa celor mai buni concurenţi la nivel internaţional, atât în sfera producţiei cât şi a serviciilor.

Încă înainte de celde-al doilea Război Mondial, SUA a constituit prima societate de consum, într-o perioadă în care Europa şi Japonia încercau să facă faţă penuriei şi necesităţilor care se accentuau.

În primele decenii după cel de-al doilea Război Mondial, managementul american a reprezentat un adevărat mit, o „Mecca” a managementului şi eficienţei pentru cvasitotalitatea specialiştilor în domeniu şi în general pentru toţi cei implicaţi în iniţierea, desfăşurarea şi finalizarea activităţilor economice. În prezent, concepţiile şi instrumentarul de management cel mai frecvent studiate, adaptate şi adoptate, aparţin managementului din S.U.A. şi Japonia.

Cauza rezidă din faptul că întreprinderile din S.U.A. şi Japonia se caracterizează prin competitivitatea cea mai ridicată.

Japonia este a doua putere economica a lumii, după SUA. Transformarea dintr-o ţară cu o economie ruinată în a doua putere economică a fost apreciată ca fiind un miracol economic şi un fenomen istoric fiind una dintre tarile cu cea mai exploziva si expansiva perioada de dezvoltare economica.

Astfel, managementul are un rol tot mai important, adesea chiar decisiv, managementul comparat reprezentând una dintre cele mai preţioase cuceriri ale ultimelor decenii pe planul intensificării şi eficientizării activităţilor economice, ştiinţifice, tehnice cu caracter internaţional.

In acest context studiind domeniul afacerilor din SUA descoperim un important pion al managementului. Ca orice activitate managementul este influenţat de numeroşi factori ai contextului in care este conceput. Urmând acest exemplu si managementul american asamblează si forme de management a culturilor altor state, incluzându-le aici pe cele europeane si pe cele nipone.

Imediat după război, productivitatea în firmele nipone era redusă în comparaţie cu cea a SUA, dar în câteva decenii situaţia în unele domenii a ajuns să se inverseze. Această creştere spectaculoasă a productivităţii muncii în cadrul companiilor japoneze s-a datorat şi faptului că Japonia a importat de la început tehnologie, în principal din SUA, pentru a reduce decalajul faţă de ţările din Vest.

II. Caracteristici elementare ale celor doua tipuri de management (trasaturi definitorii)

Un rol important în ceea ce privete comportamentul organizaţional din interiorul întreprinderilor nipone îl au elementele culturale ale acestei ţari ,ceea ce nu caracterizeaza şi managementul american. De aceea o sa le enumar separat.

II.1 Valorile culturale japoneze se caracterizeaza prin :

- amea desemneaza o stare specifica de dependenţa şi intrajutorare între membrii unei colectivitaţi. Astfel, acest concept afecteaza psihicul şi stabilitatea emoţionala ale japonezilor, care prezinta un atasament emoţional, evitand să îşi asume responsabilităţi individuale, asteptând iniţiativa sefului, dar şi protecţia acestuia.

- dozoku defineste legaturile dintre furnizori si subantreprenori, a căror răspundere e asumată de către conducerea executivă.

- grupismul, paternalismul şi familiarismul reprezintă celula de bază a organizaţiei japoneze, promovându-se grupul, nu persoana, dar şi relaţiile interumane;apartenenţa japonezilor la un grup e realizată pentru protectie, afecţiune.

- habatsu sunt grupuleţe ce protejează interesele membrilor din acelaşi colectiv şi asigură un ansamblu de contacte şi echilibre la nivelul sistemelor.

- ie are la baza concepţia potrivit căreia “o persoană trebuie să îşi sacrifice interesul personal pentru înteresul grupului din care face parte”; altfel spus, modalitatea prin care un lider încearca să determine oamenii să îndeplineasca anumite obiective.

- iemoto reprezintă „un sistem de valori care reflectă angajamentele dintre master şi discipol, exprimate în termeni de autoritate şi disciplină”. Astfel, subordonatul trebuie să îşi respecte superiorul, care dispune de autoritate asupra lui.

- mura sau comunitatea sătească are accepţiunea unui univers al familiei şi al firmei îi semnifică “o modalitate de a realiza unitatea sociala”. Practic, Mura este un grup al cărui scop e prosperitatea comună, el fiind ghidat de o persoană care are rolul de a asigura armonia ( WA ).

- omogenitatea poate fi considerat un element definitoriu datorită numarului mare de oameni care adoptă aceleaşi valori, norme şi concepţii despre viaţă.

- oyabun-kobun relaţii asemanatoare celor parinte-copil, în care superiorul trebuie să ofere tratament egal subordonaţilor, constituindu-se în procesul muncii între persoane situate pe niveluri ierarhice diferite.

O altă caracteristică majoră a managementului şi activitaţii organizaţiilor în Japonia este larga proliferare a « grupuleţelor » si a « clicilor ». Grupuleţele sunt componente funcţionale de baza ale organismelor guvernamentale, partidelor politice, marilor întreprinderi, cel mai frecvent criteriu de constituire este absolvirea universităţii

Economia niponă prezinta o structură duală: marile grupuri economice conlucrează cu mii de firme, având la baza strategii şi sisteme de subcontractare. (ex: Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo, Fuji, Sonwa, Dai Schi Kongya). O amploare majoră o are holdingul care reprezintă o societate cu acţionariat anonim,care dirijază mari firme şi deţine toată puterea; şi întreprinderile mici, predominante, alcătuite din mai putin de o sută de angajaţi, concentrând însa 80% din populaţia ocupată. Datorită unei economii bine pusă la punct,